altmarius

cultură şi spiritualitate

Harul iertării de la Porţiuncula obţinut pentru noi de sfântul Francisc

Porziuncola, AssisiPorziuncola (Porţiuncula) Assisi 

În marea sa bunătate, Domnul ne oferă, an de an, în zilele de 1 și 2 august, posibilitatea dobândirii harului iertării, har obţinut de Sfântul Francisc, de la papa Honoriu al III-lea, pentru noi toţi, inclusiv pentru noi cei de azi. Este vorba despre indulgenţa plenară pentru sine şi pentru răposaţi, ce poate fi dobândită vizitând orice biserică parohială sau franciscană şi îndeplinind condiţiile obişnuite, spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii, reînnoirea propriei credinţe şi comuniunea în rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte.
Iartarea de la Assisi

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

30 iulie 2019 – Vatican Nwes. Sărbătoarea se numeşte Porţincula după numele capelei, aflată azi în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor" în Porţiuncula, ridicată din dorinţa papei Pius al V-lea în secolul al XVI-lea, aflată la circa 4 kilometri de Assisi.

«Porţiuncula este "o poartă întotdeauna deschisă" pentru toţi cei care – pelerini sau localnici – vor să guste din harul lui Dumnezeu prin sacramentul reconcilierii», se spune în comunicatul  dat publicităţii de părintele custode al capelei Porţiuncula – Giuseppe Renda.

«În zilele Iertării, un asemenea har este trăit împreună de mii de pelerini, tineri sau mai puţin tineri, însă cu toţii dornici să facă propriul pelerinaj, chiar şi de doar câţiva metri pentru a păşi pragul "porţii vieţii eterne" şi a primi darul indulgenţei plenare», a mai spus părintele Renda, cuvintele sale amintind reflecţia papei Francisc, din 4 august 2016, cu prilejul vizitei pastorale la Assisi, când a definit iertarea "calea maestră ce trebuie urmată pentru a ajunge în acel loc din Paradis", inspirându-se din fragmentul luat din capitolul 14 al Evangheliei după sfântul Matei ce conţine promisiunea lui Isus: "În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri; Eu mă duc să vă pregătesc un loc".

"Aici, la Porțiuncula, totul vorbește despre iertare! Ce mare dar ne-a făcut Domnul învățându-ne să iertăm pentru a ne face să simțim în mod concret milostivirea Tatălui", a spus cu acea ocazie Sfântul Părinte care – referindu-se la parabola din capitolul 18 al Evangheliei după Matei – a explicat de ce trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au făcut rău

Papa Francisc: «Parabola ne spune întocmai acest lucru: precum Dumnezeu ne iartă pe noi, tot astfel și noi trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au făcut rău. Exact ca în rugăciunea pe care Isus ne-a învățat-o, "Tatăl Nostru", în care spune: 'Iartă-ne nouă greșelile precum și noi iertăm greșiților noștri'».

Referindu-se la datornicul din parabolă, pontiful a spus că fiecare dintre noi ar putea fi în locul acelui om, aflat în situația de a restitui o sumă foarte mare, într-atât de mare încât nu reușește să o restituie. "Și noi, când la scaunul de spovadă ne așezăm în genunchi în fața preotului, nu facem altceva decât să repetăm același gest al slujitorului. Spunem: 'Doamne, ai răbdare cu mine'. De fapt, știm bine că suntem plini de defecte și, deseori, cădem în aceleași greșeli. Cu toate acestea, Dumnezeu nu obosește să ne ofere întotdeauna iertarea sa, ori de câte ori o cerem. Este o iertare deplină, totală, prin care ne dă certitudinea că, în ciuda faptului că am putea cădea din nou în aceleași păcate, El are milă de noi și nu încetează să ne iubească".

Revenind la Triduum-ul de pregătire a Iertării de la Assisi, menţionăm începerea celebrărilor luni, 29 iulie a.c., printr-o serie de meditaţii ţinute de părintele custode al Porţiunculei, Giuseppe Renda.

Deschiderea solemnităţii Iertării va avea loc joi, 1 august, programul cuprinzând Sfinte Liturghii care se vor succeda de-a lungul întregii zile; seara, la ora 19, vor fi celebrate Primele Vespere, prezidate de mons. Domenico Sorrentino, episcop de Assisi. Succesiv, în cadrul tradiţionalei Veghi de rugăciune, programată la ora 21.15, va avea loc procesiunea cu lumânări aprinse. Vineri, 2 august, în Solemnitatea Iertării, vor fi celebrate şase Sfinte Liturghii şi, cu începere de la ora 19, va avea loc celebrarea Vesperelor Secunde.

30 iulie 2019, 12:52

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor