Gorgias din Leontinoi

[altmariusideea]

 

Gorgias din Leontinoi (cca. 483-380 i.Hr.)

 

Gorgias este al doilea sofist mare. Acesta este vestit pentru tezele pe care el le reprezinta in opera sa "Despre non-existenta". Aceste teze ramase de la el si care trec drept paradoxale sint : 1) Nu exista nimic ; 2) Chiar daca ar exista noi tot n-am putea cunoaste acest ceva si 3) Chiar daca am putea cunoaste acest ceva, totusi aceasta cunoastere n-am putea s-o impartasim si altora. De aici, fiindca totul este parere si aparenta, se poate trage concluzia ca, pentru Gorgias, trebuie sa cauti sa ai aparen­tele totdeauna de partea ta. Un asemenea nihilism il duce pe Gorgias la negarea filozofiei si a stiintei si sa nu puna pret decit pe retorica, asadar pe puterea cuvintului stilizat rafinat ce influenteaza asupra ascultatorilor, dupa cum ne dovedesc fragmentele ramase de la acest sofist. Din aceste fragmente se poate trage concluzia ca pentru acesta dialectica se transforma intr-o arta formala, al carei continut este indiferent. Gindirea se transforma la Gorgias intr-un joc cu cuvintele si cu conceptele schematice. Gorgias era incredintat ca cuvintul are o mare putere asupra oamenilor, daca acesta este cu maiestrie intrebuintat. De aceea el avea certitudinea ca, prin cuvint, se poate trezi in sufletul omului orice convingere. Dealtfel, tot asa gindesc despre puterea cuvintului si sofistii Antifon si Tarasymachos. Cel dintii pretindea ca el poseda o asa-zisa arta a "alifiei", cu ajutorul careia el ar putea elibera sufletul de orice durere.

 

Asa se face ca, la Gorgias si la ceilalti sofisti, alaturi de dialectica se cultiva si arta de a vorbi frumos si sunator, cum ne dovedesc frag­mentele lui Gorgias "Epitapios" si cele doua lucrari "Palamedes" si "Helena". Gorgias pretuieste mult forma in dauna continutului. Afirmatia aceasta se fundamenteaza pe faptul ca el a compus pentru acelasi lucru doua cuvintari : una de lauda si alta de ocara. In tot cazul se relateaza ca acest sofist a ajuns la o virtuozitate nespus de mare in arta sofisticii, asadar, de a argumenta si pro si impotriva aceluiasi lucru, ceea ce a avut urmarea ca el era foarte cautat si ca a reusit sa cistige onorarii asa de mari, ca el a fost in stare de a putea sa daruiasca zeului de la Delphi o statuie a sa in marime naturala, ce era imbracata in aur.

 

Aceasta retorica goala de orice sens  insemna pentru viata spirituala a poporului grec o mare primejdie. Caci daca sofistica ar fi reusit sa determine educatia tineretului atenian si ar fi cistigat clasa culta a poporului grec, atunci s-ar fi terminat cu cultura atit de stralu­citoare a acestui popor. Ca aceasta nu s-a putut intimpla este marele me­rit al lui Socrate si Platon, care au combatut pe sofisti fara de nici o rezerva.