Gindul zilei - 23 ianuarie 2011

[altmariustotal catolic]

Gândul zilei http://www.calendarcatolic.ro/

Duminică, 23 ianuarie 2011 Cristos este mereu prezent în Biserica sa Din constituţia despre liturgie Sacrosanctum concilium a Conciliului al II-lea din Vatican (Nr. 7-8.106)  Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acţiunile liturgice. El este prezent în jertfa sfintei Litur­ghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el, care s-a oferit odinioară pe cruce, cât, mai ales, sub speciile euharistice. El este prezent în sacramente prin puterea sa, aşa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuşi este cel care botează. Este prezent în cuvântul său, căci el este cel care vorbeşte în timp ce se citeşte în Biserică Sfânta Scriptură. În sfârşit, este prezent atunci când Biserica se roagă şi aduce laude, el, care a făgăduit: Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor (Mt 18,20). Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care i se aduce lui Dumnezeu preamărire desăvârşită şi oamenii sunt sfinţiţi, Cristos îşi asociază totdeauna Biserica, Mireasa lui preaiubită, care se roagă Domnului său şi prin el aduce cult Tatălui veşnic. Aşadar, pe bună dreptate, liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea omului este reprezentată prin semne văzute şi este realizată într-un mod propriu fiecăruia şi, în acelaşi timp, se aduce cultul public integral de către trupul mistic al lui Cristos – de către cap şi mădularele sale. Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos-preotul şi a trupului său, care este Biserica, este acţiune sacră prin excelenţă, a cărei efica­citate nu o poate atinge cu acelaşi titlu şi în acelaşi grad nici o altă acţiune a Bisericii. În liturgia pământească, noi participăm, prin pregus­tare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, spre care ne îndreptăm ca nişte călători, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al sanctuarului şi al adevăratului chivot (cf. Ap 21,2; Col 3,1; Evr 8,2); împreună cu întreaga oştire cerească, îi cântăm Domnului imnul de slavă; amintindu-i cu veneraţie pe sfinţi, nădăjduim să avem parte împreună cu ei şi îl aşteptăm ca mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos, până când se va arăta el însuşi, viaţa noastră, şi atunci ne vom arăta împreună cu el în glorie (cf. Fil 3,20; Col 3,4). Conform tradiţiei apostolice, care datează încă din ziua învierii lui Cristos, Biserica celebrează misterul pascal în fiecare a opta zi, care este numită, pe bună dreptate, ziua Domnului sau duminica. Într-adevăr, în această zi, credincioşii trebuie să se adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la sfânta Euha­ristie, să-şi amintească de pătimirea, învierea şi gloria Domnului Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu care i-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Cristos din morţi (1Pt 1,3). Aşadar, duminica este sărbătoarea pri­mordială, care trebuie prezentată pietăţii credincioşilor şi întipărită bine în ea, aşa încât să devină şi zi de bucurie şi de încetare a lucrului. Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanţă, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este fundamentul şi nucleul întregului an liturgic.