Germania și petrolul românesc în anii celui de-al Doilea Război Mondial

[altmariusistoric]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/germania-si-petrol...

Autor Manuel Stănescu

Germania avea o problemă majoră cu petrolul în anul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial: în 1939, ea producea doar 0,2% din producţia mondială. În același timp, inamicii sau potenţialii inamici ai Germaniei aveau stocuri vaste. 

Uniunea Sovietică, care a exportat petrol pentru aliatul său până la invazia din iunie 1941, avea mai multe rezerve decât putea exploata. De asemenea, Statele Unite deţineau enorme câmpuri petrolifere, dublate de o industrie a petrolului și de o infrastructură foarte avansată. În ajunul izbucnirii războiului, Statele Unite produceau 60% din totalul mondial. La rândul ei, Marea Britanie deţinea exploatări petroliere în Orientul Mijlociu și Îndepărtat, mult peste ce deţinea Germania.

Împins de împrejurări, Berlinul a devenit lider mondial în industria carburanţilor sintetici. Gigantul industrial IG Farben deţinea de mai multă vreme patente pentru un proces de obţinere a gazolinei de înaltă calitate din lignit, cărbune de calitate inferioară existent în Germania. Deși procesul nu era la fel de ieftin ca rafinarea ţiţeiului brut, era viabil din punct de vedere economic. În plus, experienţa în domeniu pe care germanii o aveau era extrem de folositoare în dezvoltarea acestei industrii. Compania a primit un sprijin substanţial din partea autorităţilor începând cu anul 1933, iar până în 1936 dezvoltarea unei industrii solide a carburanţilor sintetici făcuse pași importanţi. La 1 septembrie 1939, când Germania a invadat Polonia, funcţionau nu mai puţin de 13 fabrici de carburanţi sintetici, iar altele se găseau în plină construcţie. După un an, toate fabricile produceau 72.000 de tone pe zi, jumătate din cât ceruse Hitler pentru ca mașinăria de război germană să funcţioneze la capacitate maximă. 

Opțiunile lui Hitler

Pentru a compensa cerinţele, Hitler a fost nevoit să caute resurse dincolo de graniţe, la îndemână din punct de vedere geografic și politic fiind Ungaria și România. Ambele naţiuni aveau câmpuri petrolifere și rafinării, fără însă a putea fi comparate, resursele românești fiind mult mai însemnate. Vecinătatea geografică a României faţă de cele două mari grupări de forţe din Europa, dinainte de anul 1940, a reprezentat un factor cu profunde implicaţii politice, militare, economice și teritoriale pentru ţara noastră. La Ploiești s-a construit, în 1856, una dintre primele rafinării de petrol din lume, iar dezvoltarea a venit ulterior foarte rapid. Străinii au investit masiv, conștienţi fiind de enormul profit potenţial pe care îl puteau aduce uriașele câmpuri petrolifere și profitând de incapacitatea financiară și tehnică a României de a exploata. Până la Primul Război Mondial, zona Ploieștiului devenise un obiectiv strategic.

A fost ocupată de germani după campania din 1916, după ce o parte dintre facilităţi au fost distruse de trupele române aflate în retragere. În perioada interbelică, reconstrucţia a fost coordonată tot de firmele străine. Compania Astra Română era un mixt anglo-olandez, ca și Unirea. Rafinăria Steaua Română era deţinută în coproprietate de englezi, francezi și români, rafinăria Sirius Concordia era operată de concerne franceze, belgiene și românești, în timp de Standard Oil New Jersey deţinea uriașul complex al rafinăriei „Româno-Americană”. Singura rafinărie cu capital exclusiv românesc era Creditul Minier. Această majoră participare străină în construirea și operarea infrastructurii petrolifere de la Ploiești se va dovedi extrem de benefică într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi anticipat înainte de declanșarea războiului. Informaţiile oferite de inginerii și muncitorii angajaţi în România aveau să se dovedească extrem de valoroase în luarea deciziilor strategice în timpul marilor bombardamente din anii 1943 și 1944.

Acest text este un fragment din articolul „România și „aurul negru” în anii celui de-al Doilea Război Mondial”, publicat în revista Historia Special nr. 30, disponibilă la toate punctele de distribuție a presei în perioada 30 martie - 30 mai 2020, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com.