altmarius

cultură şi spiritualitate

Gaudeamus – Republica tîrgului și republica în care n-avem loc unii de alții

teo

 

Printre atîtea bannere cu politicieni și cu partide care te invită să le dai votul, aproape că nu-ți mai vine să-ți ridici privirile pe stradă, ca să vezi dacă nu mai ești invitat și altundeva, nu numai în cabina unde vei pune ștampila fatală. Ciudățenia e însă că tocmai în anii cu alegeri, lumea se îmbulzește mai abitir la tîrgurile de carte, chiar dacă ele, tîrgurile, nu mai găsesc pe unde să-și facă reclamă pe străzile Bucureștiului.

În anii cu alegeri omul obișnuit se simte brusc băgat în seamă și își aduce aminte că a venit din nou momentul în care nu el depinde de politicieni, ci politicienii, de votul lui. Acest sentiment de putere îl face pe cetățeanul oarecare să iasă din plasa grijilor zilnice și să își aducă aminte de importanța lui, care-l face egalul milionarilor, al VIP-urilor, dar mai ales al politicienilor care-i cer votul. Așa că tineri care se întreabă încotro să-și ia tălpășița, fiindcă nu-și găsesc un rost pe aici, maturi care se simt umiliți de sistem și pensionari care vegetează prin casă sau prin parcuri își recapătă stima de sine, avariată grav de încercările cotidiene și văd în tîrgurile de carte, de fapt,mai ales în Gaudeamus, locul în care se pot simți și ei importanți și în care au cum să se întîlnească unii cu alții.

Să nu ne imaginăm însă că un tîrg de carte e cetatea ideală în care toată lumea comunică cu toată lumea. Dar aici, cel puțin, persoane din generații diferite își spun „Mă scuzați” atunci cînd se calcă pe bombeu și tot aici își descoperă o solidaritate discretă  la care n-ar fi visat. Tinerii care văd că și cei mai bătrîni se uită sau, dacă au cu ce, își cumpără aceleași cărți ca și ei, devin mai îngăduitori cu „boșorogii” care nu-i înțeleg.

Generația de mijloc, cea care își pune tot mai acut întrebarea dacă nu s-a ratat rămînînd în țară și care e nemulțumită și de cei care vin și de cei nu mai au unde să se ducă, își pune întrebarea dacă e dracul chiar atît de negru.

Și chiar cei mai acriți pensionari, care se simt excluși social, își mai îndulcesc părerile despre lume și viață cînd văd că sînt tratați cu deferență de cei care, altfel, se uită chiorîș la ei, pentru delictul că-și mai permit să trăiască.

Să nu ne facem totuși iluzii. Cartea îl face pe om mai cumsecade și chiar fericit în mica republică a tîrgului. Dar după aceea ne întoarcem la viața noastră cea de toate zilele, în care n-avem loc unii de alții. Iar asta nici măcar acum, cînd sîntem mai puțini cu mai mult de trei milioane, dar înotăm în aceeași ciorbă a supraviețuirii prin excludere.

Cristian Teodorescu

- See more at: http://radioromaniacultural.ro/gaudeamus-republica-tirgului-si-repu...

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor