Gândul zilei - 31 august 2019

[altmariustotal catolic]

31 august 2019 Ofranda curată a Bisericii Din tratatul Împotriva ereziilor, de sfântul Irineu, episcop  (Cartea 4, 18, 1-2.4.5: SCh 100, 596-598.606.610-612)  Ofranda Bisericii, pe care Domnul ne-a învăţat să o oferim în lumea întreagă, este considerată de Dum­nezeu ca o jertfă curată şi plăcută lui. Nu pentru că el ar avea nevoie de o jertfă din partea noastră, ci pentru că cel care oferă este preamărit el însuşi în ceea ce oferă, dacă darul său este primit. Prin acest dar se exprimă cinstea şi afecţiunea pe care o avem faţă de rege. Domnul, voind ca noi să oferim acest dar cu toată simplitatea şi nevinovăţia, ne-a spus: Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, în faţa altarului, du-te şi împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi vino să-ţi oferi darul (Mt 5,23). Lui Dumnezeu, aşadar, trebuie să i se ofere primele roade ale creaţiei sale, după cum spune şi Moise: Nu te vei prezenta în faţa Domnului, Dumnezeului tău, cu mâinile goale (Ex 23,15); în felul acesta, omul, exprimându-şi recunoş­tinţa prin bunurile dăruite lui de Dumnezeu în mod gratuit, va primi cinstea care vine de la el.  Nu noţiunea de ofrandă a fost respinsă, căci ofrande se aduceau atunci, se aduc şi acum; jertfe existau la vechiul popor al lui Dumnezeu, jertfe există şi în Biserică. Ceea ce s-a schimbat este forma, adică cei care oferă jertfa nu mai sunt sclavi, ci oameni liberi. Domnul este unul şi acelaşi, însă una este jertfa adusă de sclavi, şi alta jertfa adusă de oamenii liberi; astfel, prin jertfă se arată şi semnul libertăţii. Nimic nu este indiferent, nici fără valoare, nici fără semnificaţie în faţa lui Dumnezeu. Din acest motiv, aceia îi ofereau o zecime din bunurile lor, însă aceştia care au primit liber­tatea îi consacră lui Dumnezeu tot ceea ce au: îi dăruiesc cu bucurie şi libertate aceste bunuri, nu pentru că sunt mai mici, ci pentru că speră în altele mai mari; aşa cum a făcut acea sărmană văduvă care a pus în vistieria lui Dumnezeu întreaga ei avere.  Este necesar să-i prezentăm lui Dumnezeu ofranda noastră şi în toate să-i fim recunoscători Dumnezeului creator, oferindu-i primele roade ale creaturilor sale cu intenţie curată, cu credinţă lipsită de făţărnicie, cu spe­ranţă puternică, cu iubire arzătoare. Şi această ofrandă numai Biserica o poate oferi curată Creatorului, ofe­rindu-i, cu mulţumire, din roadele creaţiei sale.  De fapt, noi îi oferim ceea ce este al său, iar prin ofranda noastră exprimăm unirea şi comuniunea dintre noi şi proclamăm credinţa noastră în învierea trupului şi a spiritului. Aşa cum pâinea, rod al pământului, după ce primeşte invocaţia divină, nu mai este pâine obiş­nuită, ci Euharistie, compusă din două realităţi, una pământească şi una cerească, tot aşa şi trupurile noastre, după ce primesc Euharistia, nu mai sunt supuse strică­ciunii, ci au în ele speranţa învierii.