Gândul zilei - 30 iulie 2018

[altmariustotal catolic]

30 iulie 2018 Ştiinţa discernământului duhurilor se dobândeşte prin înţelepciune Din Capitole despre perfecţiunea spirituală, de Diadoh din Fotice, episcop (Cap. 6.26.27.30: PG 65, 1169.1175-1176)  Lumina adevăratei cunoaşteri constă în discernerea fără greşeală a binelui de rău. Când are loc aceasta, atunci calea dreptăţii, care conduce mintea la Dum­nezeu, soarele dreptăţii, introduce mintea în lumina fără sfârşit a ştiinţei, deoarece, de acum înainte, ea caută cu încredere iubirea. Cei care luptă trebuie să-şi păstreze spiritul departe de valurile tulburărilor, pentru ca mintea, deosebind gân­durile care i se prezintă, să le depună în tezaurul memo­riei pe acelea care sunt bune şi vin de la Dumnezeu şi să le îndepărteze din acest depozit al naturii noastre pe acelea care sunt rele şi vin de la Diavol. Într-adevăr, când marea este liniştită, pescarii pot vedea până în adânc, şi astfel nimic nu le poate ascunde mişcarea peştilor; însă când este agitată de vânturi, ea ascunde cu agitarea ei fioroasă ceea ce lăsa să se vadă clar când era liniştită. Atunci se constată că munca acelora care fabrică instrumente pentru pescari este inutilă. Numai Duhul Sfânt poate să purifice mintea. Într-ade­văr, dacă cel puternic nu intră ca să-l despoaie pe hoţ, prada nu va fi niciodată eliberată. De aceea, e necesar să reînnoim darul Duhului Sfânt în noi prin orice mij­loace, mai ales prin pacea sufletului, ca să avem mereu aprinsă în noi lumina cunoaşterii. Dacă ea străluceşte mereu în adâncul minţii noastre, nu numai că sunt descoperite acele atacuri nefaste şi întunecoase ale Diavolului, dar ele îşi pierd mult şi din tăria lor atunci când sunt lovite de această lumină sfântă şi glorioasă. De aceea spune Apostolul: Nu stingeţi Duhul (1Tes 5,19), adică să nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt prin fapte şi gânduri rele, ca să nu fiţi lipsiţi de apărarea stră­lucirii sale. De fapt, nu se stinge acea lumină veşnică şi dătătoare de viaţă care este Duhul Sfânt, ci mai curând tristeţea lui, adică îndepărtarea lui, lasă mintea în întu­neric, fără lumina cunoaşterii şi învăluită de întuneric. Simţul minţii este gustul perfect prin care se discern lucrurile. De fapt, aşa cum prin simţul gustului, care este un simţ al trupului, atunci când suntem sănătoşi, ştim să deosebim fără greşeală ceea ce este bun de ceea ce este rău şi să dorim ceea ce este plăcut, tot astfel, mintea noastră, atunci când îşi exercită activitatea într-o stare perfectă de sănătate şi în lipsa oricăror griji, poate să simtă din abundenţă mângâierea divină; de aseme­nea, ea poate să păstreze mult timp amintirea acestui gust prin lucrarea iubirii, care îi permite să aprecieze bunurile şi mai mari, după cum spune Apostolul: Pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, ca să distingeţi ceea ce este mai bun (Fil 1,9-10).