altmarius

cultură şi spiritualitate

3 aprilie 2020
Israelul învaţă prin asemănări să se teamă de Domnul şi să rămână statornic în slujirea lui
Din tratatul Împotriva ereziilor al sfântului Irineu, episcop

 

(Cartea 4, 14, 2-3; 15, 1: SCh 100, 542.548)

 

Dumnezeu l-a creat pe om încă de la început cu scopul de a-l umple cu darurile sale; i-a ales pe patri­arhi pentru a le dărui mântuirea; şi-a pregătit din timp un popor pentru a-i învăţa pe cei care îl ignorau să-l slujească pe Dumnezeu; a prestabilit slujirea profeţilor pentru a-i educa pe oameni să poarte în sine Duhul şi să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu. El, care nu are nevoie de nimeni, a acordat comuniunea cu sine celor care aveau nevoie de el. Pentru cei care îi erau plăcuţi, a desenat edificiul mântuirii, aşa cum ar face un arhitect. A fost el însuşi călăuză pentru cei care nu cunoşteau drumul în Egipt. Celor care rătăceau prin pustiu le-a dat o lege adaptată. A acordat celor care au intrat în ţara promisă o moştenire potrivită. În sfârşit, în favoarea celor care se întorc la Tatăl, a tăiat viţelul cel îngrăşat şi le-a dăruit haina cea mai frumoasă. Astfel, în diferite moduri, el a dispus neamul omenesc în vederea marii „simfonii” a mântuirii.

În Apocalips, sfântul Ioan spune: Glasul lui era ca un vuiet de ape multe (Ap 1,15). Cu adevărat, sunt multe apele Duhului lui Dumnezeu, pentru că Tatăl este bogat în resurse infinite. Trecând prin aceste ape, Cuvân­tul a oferit cu dărnicie asistenţa sa celor care îi erau supuşi, stabilind pentru fiecare creatură o lege adaptată şi potri­vită.

Astfel, a dat poporului legile pentru construirea cor­tului, pentru edificarea templului, pentru alegerea leviţilor, ca şi pentru jertfe, ofrande şi purificări şi toate cele­lalte pentru slujirea cultului.

Pentru a spune adevărul, el nu avea deloc nevoie de toate acestea. Dintotdeauna el a fost plin de tot binele, având în sine orice mireasmă şi parfum plăcut, chiar înainte de a veni Moise. Însă voia să educe poporul care era tentat continuu să se întoarcă la idoli. Voia să-l dispună, cu multe intervenţii şi ajutoare, să persevereze în slujirea lui Dumnezeu, chemându-l prin lucrurile secun­dare la cele primare, prin figuri la adevăr, prin lucrurile vremelnice la cele veşnice, prin cele trupeşti la cele spirituale şi prin cele pământeşti la cele cereşti, aşa cum i-a fost spus lui Moise: Priveşte şi respectă modelul care ţi s-a arătat pe munte (Ex 25,40).

Într-adevăr, în cele patruzeci de zile, el a învăţat să reţină cuvintele lui Dumnezeu, stilul său caracteristic, imaginile spirituale şi prefigurările lucrurilor viitoare, aşa cum spune şi Paul: Ei beau din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos (1Cor 10,4). Şi din nou, făcând aluzie la lucrurile care erau stabilite în lege, el adaugă: Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca învăţătură pentru noi, cei la care a ajuns sfârşitul veacurilor (1Cor 10,11).

Aşadar, prin intermediul figurilor, Israelul învăţa să se teamă de Dumnezeu şi să persevereze în slujirea sa. De aceea, legea era pentru ei, în acelaşi timp, o regulă de viaţă şi o profeţie a lucrurilor viitoare.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor