Gândul zilei - 29 noiembrie 2018

[altmariustotal catolic]

29 noiembrie 2018 Misterul mereu nou Din tratatul Cinci sute de capitole de sfântul Maxim Mărturisitorul, abate  (Centuria 1, 8-13: PG 90, 1182-1186)  Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut o singură dată în trup; însă, după spirit, naşterea sa are loc mereu, aşa cum el o doreşte, la cei care vor şi ei, datorită bunătăţii şi iubirii sale de oameni. Se face copil, se adaptează capacităţilor lor, se manifestă în măsura în care cel care îl primeşte este capabil să-i facă loc. Fără gelozie sau invidie, el îşi micşorează dimensiunea măreţiei sale şi cercetează, ca şi cum ar măsura-o, capacitatea acelora care doresc să-l vadă. Cu toate acestea, el rămâne pentru toţi, mereu, de nepătruns, datorită sublimităţii misterului său.  De aceea, divinul Apostol, considerând cu înţelep­ciune puterea misterului, spune: Isus Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în vecii vecilor (Evr 13,8). Cu aceasta voia să spună că misterul său este mereu nou, că nu îmbătrâneşte niciodată, deoarece nici o minte nu poate să-l cuprindă.  Cristos Dumnezeu se naşte şi se face om, luând un trup înzestrat cu un suflet raţional, el care a permis ca lucrurile să iasă din nimic. O stea dinspre răsărit strălu­ceşte în plină zi şi îi conduce pe magi la locul unde s-a întrupat Cuvântul, pentru a arăta, în mod misterios, că Cuvântul conţinut în Lege şi în Profeţi depăşeşte orice cunoaştere a simţurilor şi conduce popoarele la lumina supremă a cunoaşterii.  De fapt, cuvântul Legii şi al Profeţilor, asemenea ste­lei, dacă este înţeles corect, îi conduce la cunoaşterea Cuvântului întrupat pe cei care, prin puterea harului, au fost chemaţi după bunăvoinţa divină.  Dumnezeu se face om perfect, fără să schimbe nimic din ceea ce este propriu naturii umane, evident, în afară de păcat care, de altfel, nu făcea parte din ea. Astfel, el voia să prezinte trupul nostru ca pe o momeală pentru a provoca dragonul nesătul, gata să înghită acest trup care trebuia să devină pentru el o otravă în măsură să-l distrugă în întregime prin puterea dumnezeirii ascunsă în el. Pentru natura umană însă, el trebuia să devină un remediu care să-i readucă harul de la început, prin pu­terea dumnezeirii care se afla în el.  Căci, aşa cum omul îşi corupsese natura sorbind veni­nul răspândit în pomul ştiinţei, la fel, dragonul, voind să mănânce trupul Domnului, a fost înfrânt şi distrus prin puterea dumnezeirii care se afla în el.  Marele mister al întrupării divine rămâne întotdea­una un mister. De fapt, cum poate Cuvântul întrupat să fie în mod esenţial Cuvântul în persoană, el care este în mod esenţial aceeaşi persoană care este în întregime în Tatăl? Cum poate el, care este în întregime Dumnezeu prin natură, să devină în întregime om prin natură şi să nu fie privat de nici una dintre aceste două naturi: nici de natura divină, prin care este Dumnezeu, nici de natura noastră, prin care s-a făcut om?  Numai credinţa poate să cuprindă aceste mistere, căci ea este substanţa şi baza acestor realităţi care depăşesc orice simţ şi înţelegere a minţii omeneşti.