Gândul zilei - 29 iunie 2019

[altmariustotal catolic]

29 iunie 2019 Neliniştită este inima noastră până se va odihni în tine  Din Confesiuni, de sfântului Augustin, episcop  (Cartea 1, 1.1 – 2.2; 5.5: CCL 27, 1-3)  Mare eşti, Doamne, şi vrednic de toată lauda: măreţia ta este fără margini, iar înţelepciunea ta nu poate fi măsurată (Ps 47[48],1; 95[96],4; 144[145],3; 146[147],5). Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească; un om purtând asupra sa datul morţii, purtând mărturia că tu te împotriveşti celor trufaşi. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Tu l-ai provocat să-şi afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai făcut, şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în tine.  Dă-mi, Doamne, putinţa de a şti şi de a înţelege dacă trebuie mai întâi să te invoc ori să te laud, să te cunosc, mai întâi, ori să te invoc! Dar cine te va invoca fără să te cunoască? Căci cel care nu te cunoaşte poate invoca pe altcineva în locul tău! Sau, mai degrabă, nu eşti tu invocat tocmai pentru ca să fii cunoscut? Dar cum îl vor invoca, dacă nu au crezut? Şi cum să creadă, dacă nu au auzit? (Rom 10,14).  Şi-l vor lăuda pe Domnul cei care îl caută (Ps 21[22],27). Cei care-l caută îl vor găsi, iar cei care-l găsesc îl vor lăuda. Te voi căuta, Doamne, invocându-te, şi, crezând în tine, te voi invoca! Căci tu ne-ai fost vestit nouă. Te va invoca, Doamne, credinţa mea, aceea pe care mi-ai insuflat-o prin natura omenească a Fiului tău, prin slujirea propovăduitorului tău.  Dar cum îl voi invoca pe Dumnezeul meu, pe Domnul şi Dumnezeul meu, de vreme ce în mine însumi îl chem atunci când îl invoc? Şi care anume este locul din mine în care să vină să locuiască Dumnezeul meu? Unde anume să vină în mine Dumnezeu, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul? Se află oare în mine, Doamne, Dumnezeul meu, ceva care să te poată cuprinde? Cerul şi pământul, pe care tu le-ai făcut, şi întru care pe mine m-ai făcut, te pot oare ele cuprinde? Sau, întrucât tot ceea ce există n-ar putea exista fără tine, înseamnă oare că tot ceea ce există te cuprinde?  Dar, fiindcă eu însumi sunt o parte a fiinţei, cum să-ţi cer ţie să pătrunzi în mine, care n-aş fi fost dacă tu n-ai fi existat în mine? Eu nu am ajuns încă în împărăţia morţii, dar chiar şi acolo te-aş fi aflat. Chiar dacă m-aş coborî în împărăţia morţii, tu eşti de faţă (Ps 138[139],8). Aş spune deci că eu nu aş exista, Dumnezeul meu, nu aş exista deloc, dacă tu n-ai exista în mine. Sau, mai degrabă, n-aş exista dacă n-aş exista în tine, cel de la care, prin care şi în care sunt toate! (cf. 1Cor 8,6). Aşa este bine, Doamne, aşa este bine! De unde să te chem, de vreme ce mă aflu în tine? De unde să vii în mine? Unde să mă retrag dincolo de cer şi de pământ, pentru ca acolo să coboare în mine Domnul meu, cel care a zis: Eu umplu cerul şi pământul? (Ier 23,24).  Cine-mi va da putinţa să mă odihnesc în tine? Cine va face să intri în inima mea şi să o îmbeţi cu vinul dum­nezeiesc, aşa încât să uit de răutăţile mele şi să te îmbră­ţişez pe tine, singura mea avuţie? Ce eşti tu, Doamne, pentru mine? Îndură-te de mine ca să pot vorbi! Dar ce sunt eu însumi în faţa ta ca să-mi porunceşti să te iubesc astfel încât, dacă n-aş face-o, să te mânii împotriva mea şi să mă ameninţi cu nenorociri cumplite? Oare nu mi-ar fi destulă nenorocirea de a nu te iubi?  Vai, mie! Spune-mi, Doamne, Dumnezeul meu, în îndurarea ta, spune-mi ce eşti tu pentru mine! Spune sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta”! (Ps 34[35],3). Spune aceasta, ca să aud. Iată, auzul inimii mele se deschide înaintea ta, Doamne! Deschide-mi urechile şi spune sufle­tului meu: „Eu sunt mântuirea ta!” Voi alerga după acest glas şi te voi cuprinde cu mintea. Nu-ţi ascunde faţa de la mine! Să mor, ca să nu mai mor niciodată, şi să văd faţa ta!