altmarius

cultură şi spiritualitate

12 iunie 2018

Pârga învierii în Cristos

Din tratatul Împotriva ereziilor, de sfântului Irineu, episcop
(Cartea 3, 19, 1.3 – 20, 1: SCh 34, 332.336-338)

Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om şi Fiul lui Dum­nezeu s-a făcut Fiu al omului, pentru ca omul, care se uneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu şi primeşte adopţia, să devină fiu al lui Dumnezeu.
De fapt, noi nu am fi putut primi nestricăciunea şi nemurirea într-un alt mod decât unindu-ne cu nestricăciunea şi nemurirea. Şi cum am fi putut să ne unim cu nestricăciunea şi nemurirea decât dacă mai întâi nestrică­ciunea şi nemurirea nu ar fi devenit ceea ce suntem noi, pentru ca ceea ce era stricăcios să fie absorbit de nestricăciune şi ceea ce era muritor să fie absorbit de nemu­rire, ca noi să primim adopţia de fii?
Fiul lui Dumnezeu şi Domnul nostru este, aşadar, Cuvântul Tatălui şi Fiul Omului, deoarece s-a născut ca om din Maria, care era şi ea din neamul omenesc; prin această naştere omenească a devenit Fiul Omului.
În acest sens, însuşi Domnul ne-a dat un semn în adân­curile pământului şi în înălţimile cerului, un semn pe care omul nu-l ceruse, deoarece el nu sperase niciodată că o fecioară ar putea să rămână însărcinată şi, rămâ­nând fecioară, să nască un fiu; că acest fiu ar fi Dumnezeu cu noi (cf. Is 7,10-17), care s-ar coborî în adâncurile pământului în căutarea oiţei pierdute (care, de fapt, era creatura sa) şi s-ar urca în înălţimi ca să-l ofere şi să-l încredinţeze Tatălui pe omul care fusese regăsit, făcând din el însuşi pârga învierii omului. Astfel, aşa cum capul a înviat din morţi, tot aşa vor învia şi celelalte membre ale trupului (adică orice om care va mai fi găsit în viaţă, după ce se va fi împlinit timpul condam­nării sale din cauza neascultării), care sunt ţinute împre­ună de legături şi articulaţii şi sunt întărite de creşterea dată de Dumnezeu, în timp ce fiecare membru îşi are în trup locul său propriu. În casa Tatălui sunt multe lăcaşuri, căci şi în trup sunt multe mădulare.
Mărinimos a fost, aşadar, Dumnezeu, care, în căderea omului, a prevăzut această victorie care să fie dobân­dită prin Cuvânt. Căci pe când puterea se arăta pe deplin în slăbiciune, Cuvântul arăta bunătatea şi puterea minunată a lui Dumnezeu.

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor