Gândul zilei - 1 iunie 2020

[altmariustotal catolic]

1 iunie 2020 Falsa pace spirituală Din Învăţăturile sfântului Dorotei, abate (Înv. 13, Despre autoacuzare, 2-3: PG 88, 1699) Cine se învinovăţeşte pe sine, atunci când întâlneşte vreo opoziţie, daună, vorbire de rău, ultraj sau altă mâhnire, acceptă toate cu seninătate. El consideră că merită toate acestea şi nu poate să fie tulburat în nici un fel. Ce poate fi mai liniştit decât acest om? Dar poate cineva îmi va obiecta: „Dacă un frate mă necăjeşte şi, examinându-mă, nu găsesc să-i fi dat vreo ocazie, pentru ce ar trebui să mă acuz pe mine însumi?” De fapt, dacă cineva cu frica de Dumnezeu s-ar examina cu atenţie, ar descoperi că niciodată nu este total nevinovat şi ar vedea că a dat ocazii de reproş, fie prin vreo faptă, fie prin vreun cuvânt, fie prin vreo atitudine. ªi dacă în nici unul dintre aceste cazuri nu s-ar găsi vinovat, cu siguranţă că, într-un alt moment, el l-a tratat cu duritate pe acel frate în vreo problemă mai veche sau mai nouă, sau poate i-a făcut rău altui frate. De aceea, el suferă în mod meritat pentru aceasta, sau suferă pentru alte nenumărate păcate pe care le-a comis altă dată. Un altul întreabă de ce ar trebui să se învinovăţească atunci când, stând liniştit şi în pace, este insultat de fratele său, care îi adresează un cuvânt de ofensă şi de acuză şi, neputând suporta, consideră că are dreptul de a se supăra şi de a protesta. Pentru că, dacă acela nu ar fi sosit, nu i-ar fi vorbit şi nu l-ar fi deranjat, el nu ar fi păcătuit. Scuza este, desigur, ridicolă şi nu are nici o bază raţio­nală. Căci nu faptul că i s-a spus un cuvânt a stârnit în el patima mâniei, ci, mai degrabă, acele cuvine au dezvă­luit patima pe care o avea deja în el. De aceea, dacă are bunăvoinţă, să facă pocăinţă. El este asemenea grâului curat şi strălucitor, care îşi arată pleava numai atunci când este măcinat. Tot aşa, şi cel care stă liniştit şi în pace, după cum crede el, are în sine o patimă pe care nu o vede. Soseşte un frate, spune vreo vorbă înţepătoare şi, îndată, tot veninul, care se ascundea în el, este vărsat afară. De aceea, dacă vrea să capete milostivire, să facă pocăinţă, să se purifice, să încerce să devină mai bun şi va vedea că, în loc să-i fi adresat acelui frate o replică dură, el trebuia, mai degrabă, să-i mulţumească pentru că i-a dat ocazia să facă un progres spiritual. Dacă ar fi făcut aşa, nu ar mai fi avut apoi aceeaşi tulburare. Oricum, cu cât va progresa mai mult, cu atât i se vor părea mai uşoare aceste încercări. Într-adevăr, cu cât sufletul înaintează mai mult în virtute, cu atât devine mai puternic şi energic în suportarea tuturor necazurilor care i se pot întâmpla.