altmarius

cultură şi spiritualitate

1 decembrie 2019
Cristos ne-a chemat la împărăţia şi la gloria sa
Din Scrisoarea către smirneni a sfântului Ignaţiu de Antiohia, episcop martir
(Nr. 1, 1 – 4, 1: Funk 1, 235-237)

Ignaţiu, numit şi Teoforul, Bisericii lui Dumnezeu Tatăl şi a iubitului Isus Cristos, Bisericii pe care milos­tivirea divină a copleşit-o cu toate harurile, Bisericii care este plină de credinţă şi de dragoste şi căreia nu-i lipseşte nici un dar, Bisericii preaiubite de Dumnezeu şi purtătoare de sfinţi, Bisericii care este în Smirna în Asia, în curăţia spiritului şi în cuvântul lui Dumnezeu, multă bucurie!

Îl preamăresc pe Isus Cristos Dumnezeu, care v-a făcut atât de înţelepţi. Am văzut, într-adevăr, că aţi ajuns desăvârşiţi într-o credinţă neclintită, ca şi cum aţi fi pironiţi, cu trupul şi cu sufletul, pe crucea Domnului Isus Cristos şi că sunteţi întăriţi în dragoste prin sân­gele lui Cristos, plini de credinţă în Domnul nostru, care cu adevărat este după trup din neamul lui David (Rom 1,3), dar Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioară, botezat de Ioan, ca să se împlinească de el toată drep­tatea (cf. Mt 3,15); care, pe timpul lui Ponţiu Pilat şi al lui Irod tetrarhul, a fost pironit cu adevărat pentru noi cu trupul (din al cărui fruct suntem noi prin fericita lui pătimire), pentru ca prin învierea lui să se ridice în veci stindardul său, ca să-i adune pe sfinţii şi credincioşii săi, fie dintre iudei, fie dintre păgâni, într-un singur trup al Bisericii lui.

El a pătimit toate acestea pentru noi, ca să ne mântu­im; el a pătimit cu adevărat, aşa cum a înviat cu adevărat.

Eu ştiu că a fost în trup şi după înviere, şi cred că şi acum este în trup. Când a venit la Petru şi la însoţitorii săi, le-a spus: Atingeţi-mă, pipăiţi-mă şi vedeţi, că nu sunt un duh fără trup (cf. Lc 24,39). Şi îndată l-au atins şi au crezut, unindu-se strâns şi cu trupul şi cu duhul lui. Din acest motiv au dispreţuit moartea şi au triumfat asupra ei. După înviere, a mâncat şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu Tatăl.

Preaiubiţilor, vă dau aceste sfaturi, cu toate că ştiu că şi voi gândiţi la fel ca mine.

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor