Evanghelia Duminicii dupa Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos (Fuga in Egipt)
“Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Ridica-te, ia Pruncul si pe Mama Lui, fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod va cauta Pruncul ca sa-L ucida. Iar el, ridicandu-se, a luat noaptea Pruncul si pe Mama Lui si au plecat in Egipt. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte tare si, trimitand, a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai in jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi. Atunci s-a implinit ceea ce se spusese prin Ieremia Proorocul: "Glas in Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii si nu voieste sa fie mangaiata, pentru ca nu mai sunt". Dupa moartea lui Irod, iata ca ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, in Egipt, si i-a zis: Ridica-te, ia Pruncul si pe Mama Lui si mergi in pamantul lui Israel, caci au murit cei ce cautau sa ia viata Pruncului. Iosif, ridicandu-se, a luat Pruncul si pe Mama Lui si au venit in pamantul lui Israel. Si auzind ca domneste Arhelau in Iudeea, in locul lui Irod, tatal sau, Iosif s-a temut sa mearga acolo si, luand porunca in vis, s-a dus in partile Galileii. Si, venind, a locuit in orasul numit Nazaret, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean Se va chema”. (Mt. 2, 13-23)
"Suntem martorii nasterii Fiului lui Dumnezeu si totodata ar trebui sa ne inchinam Pruncului cu acelasi sentiment de nerabdare cu care asteptam si nasterea copilului nostru. Nu pot descrie bucuria parintelui cand isi ia copilul sau pentru prima oara in brate, sau cum ii tresalta inima la prima privire a copilului sau - si sunt unii dintre noi care au trait aceste sentimente de mai multe ori!-, dar ingaduiti-mi doar sa intreb: Ne-am bucurat la fel de mult si de Nasterea Mantuitorului?
In Icoana Nasterii, in coltul din stanga jos, este infatisat Sfantul Iosif stand pe ganduri si avand in fata lui un batran cu toiag in mana. In Sfanta Traditie se spune ca prin aceasta este reprezentata ispita necuratului: indoiala cu care ii tulbura bucuria spunandu-i ca: “asa cum nu este posibil ca aceasta lemn uscat sa rodeasca , tot asa este imposibil ca o fecioara sa nasca!”.
Din cate se pare, cu aceasta ispita continua sa intunece judecata multora dintre noi, caci sunt multi care se poticnesc in “logica”. Credinta nu-i logica, este adevar! Credinta nu o poti explica, dar o poti marturisi! Credinta izvoraste din adancul omului ca o marturie unica si personala, este puterea care da viata, care te ajuta sa treci prin incercari, care te face mai bun, care te ajuta sa intelegi taina vietii, care iti descopera prezenta lui Dumnezeu, care te face partas Raiului.
Cred si marturisesc ca Dumnezeu Tatal, prin Fiul Sau si lucrarea Duhului Sfant, incearca prin toate mijloacele sa ne alunge indoiala si sa traim in lumina! Acum putem spune: “Cred in Dumnezeu asa cum cred in soare, nu pentru ca il pot vedea, ci pentru ca, datorita Lui toate lucrurile se pot vedea” (C. S. Lewis).
Tuturor este vestita aceasta Nastere! Cu totii putem fi martorii acestei minuni unice in creatie. Nicio erezie nu a fost atat de indrazneata incat sa spuna ca Dumnezeu s-a facut om! Dar acum nu este vorba de o nascocire omeneasca, aici avem revelatie dumnezeiasca: omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Lui, acum suntem re-creati; fusesem adusi la viata, de fapt suntem re-adusi la viata; dar de aceasta data la viata adevarata, caci suntem eliberati din robia pacatului (cf. Rom. 7,23) si fiind impacati cu Dumnezeu (cf. Rom. 5, 10) putem invinge ispita diavolului. Deoarece acum cunoastem si Binele, si raul.
Ramanem in comuniune permanenta cu Tatal Ceresc, caci totul se sfinteste prin prezenta Fiului Sau “care a unit firea noastra cu firea Sa dumnezeiasca, facandu-o firea Lui Insusi, ca ea sa nu mai poata sa se departeze de Dumnezeu” dupa cum spunea Sf. Ioan Damaschin.
Cu toate ca traim sub semnul intrebarii, mai bine zis - al indoielii, ne indoim de cele mantuitoare si nu de cele pierzatoare! Credinta a fost din totdeauna impulsul ce da nastere faptelor corespunzatoare ei. Spre exemplu: Irod nu s-a indoit de nasterea lui Iisus dupa ce i-a fost confirmata de catre arhiereii si carturarii poporului (cf. Mat. 2, 4), dar porunceste sa fie ucisi toti pruncii sub doi ani!...
In prima Duminica dupa Nasterea Domnului Biserica ne aduce aminte de fuga in Egipt a lui Iisus. Oare intamplator?... Inca de la inceputul prezentei Lui pe acest pamant nu a avut parte de acceptare, nici macar de ingaduinta. Pana in ultima clipa I-au stat impotriva invatatii si conducatorii poporului, pana in ultima clipa a trebuit sa dea socoteala pentru vindecari, pentru invatatura, pentru ca este Fiul lui Dumnezeu care a venit in lume “pentru noi oamenii si a noastra mantuire”.
Sfantul Iosif “sculandu-se noaptea, a luat Pruncul si pe Maica Lui si a plecat in Egipt…” (vers. 14) si astfel incepe prigoana impotriva Domnului si credinciosilor Lui! Incepand cu Irod si pana la alesii sau “luminatii” zilelor noastre, Il prigonesc cautand orice mijloc de a sterge din inima si sufletele oamenilor pana si cel mai mic gand, sau sentiment pentru Dumnezeu.
Irod porunceste uciderea pruncilor, iar numarul lor ajunge la 14.000… si inca o profetie este implinita: “Glas in Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii…”. Fara nicio indoiala este o cruzime cu greu de acceptat! Si multi gandesc: “cum de a ingaduit Dumnezeu asa ceva?”… Nu stiu cum ar fi putut Domnul sa salveze acesti copii, dar stiu ca acestia au ajuns Sfinti! 14.000 de prunci, 14.000 de glasuri ingeresti ce se roaga pentru noi! Daca conducatorii acestei lumi strang armate pentru a nimicii pe inamicii lor, iata ca Dumnezeu strange “armate” de Sfinti pentru a ajuta pe poporul Sau.
Nu stiu daca istoria se repeta sau continua, nu stiu daca noi intr-adevar realizam marea Taina Dumnezeiasca la care suntem partasi. Dar stiu ca Pruncul este inceputul mantuirii noastre, copilul este chipul nevinovatiei si al iubirii, iar eu pot sa invat cel putin trei lucruri de la un copil: cum sa vad frumusetea in orice, cum sa iubesc curat imbratisand pe toti si cum sa ma bucur din nimic.
Si inchei cu un cuvant plin de intelepciunea simpla si curata cu care ne dau sfaturi copiii. Spunea un copil de zece ani: “Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai…”. Iisus nu vrea sa locuiasca in case, ci asteapta sa-I faci loc in inimata…
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius