altmarius

cultură şi spiritualitate

Contrafort:
Final amânat 

de Mircea Mihăieş

http://www.romlit.ro/final_amnat

În 14 februarie 1989 – de Valentine’s Day –, Salman Rushdie primeşte vestea că regimul fundamentalist al ayatolahului Khomeini îl condamnase la moarte. Scriitorul indiano-pakistanezoenglez intrase pe lista neagră a liderului religios de la Teheran din cauza Versetelor satanice, romanul în care îşi permisese – potrivit militanţilor hiper-activi ai musulmanilor stabiliţi în Marea Britanie – să batjocorească imaginea Profetului. 

O împrejurare norocoasă a făcut să fi citit cartea imediat după apariţia ei: un prieten din Iugoslavia fusese cucerit de-un roman anterior al său, Midnight’s Children, şi îmi făcuse cadou volumul proaspăt apărut, introdus „prin contrabandă” în România, când avea cerneala încă proaspătă. 
Ţin minte că n-am fost prea impresionat de masivul op. Îl găseam dezlânat, forţat, artificial, obositor prin sumedenia de patinaje retorice. Într-un cuvânt, o harababură lingvistică pe alocuri spectaculoasă, dar căreia îi lipsea, după gustul meu, substanţa. Supranaturalul, miraculosul, vrăjitorescul îmi erau cunoscute din variantele mai atrăgătoare, ale realismului magic al sud-americanilor. Visele lui Gibreel Farishta, unul din cei doi eroi ai romanului, îmi păreau construcţii inspirate de regulile modernismului Virginiei Woolf, „vignete” narative menite să exploreze subconştientul personajului, pigmentate cu artificii strategice luate cu toptanul din Joyce. Nu mă mir nici azi că n-am „prins” subtilităţile clericale ale episodului dedicat lui Mahound, „Mesagerul”, cel care avea să transforme romanul – şi pe autorul său – într-unul din cele mai dramatice momente din istoria literaturii universale. 
Într-adevăr, n-aveam nici informaţia, nici exerciţiul de a „citi” o carte în cheie religios-ideologică. Nefiind familiarizat cu secretele doctrinelor islamice, ori cu concepţia care avea să ajungă imediat după aceea şi la noi sub eticheta de „postcolonialism”, am parcurs cartea interesat exclusiv de valoarea ei estetică. Se pare că nu eram singurul, de vreme ce în presa occidentală apăruseră comentarii care vizau îndeosebi izbânzile artistice (ori, după caz, neîmplinirile) romanului. A trebuit să apară masiva autobiografie, Joseph Anton (tradusă de Dana Crăciun la Editura Polirom, 2012) a lui Salman Rushdie pentru a înţelege nu doar contextul, ci şi demersurile de adâncime ale celor care, din subiecţi frustraţi ai unui proces de integrare multiculturalistă, au devenit protagoniştii unei drame cu o rezonanţă planetară. 
N-am să reiau povestea spusă de Rushdie însuşi la persoana a treia – după ce, obligat să „dispară” de pe o zi pe alta sub protecţia forţelor speciale britanice îşi luase un alt nume: Joseph de la Conrad, Anton de la Cehov. I-aş răpi cititorului farmecul unei lecturi cu adevărat captivante. A unei poveşti cu detectivi (adevăraţi), cu soţii nebune ori doar – scuzaţi cuvântul – curve, cu politicieni laşi, jurnalişti iresponsabili ori scriitori mânaţi de ură (de la John Le Carré la Hugh Trevor-Roper, de la Lord Shawcross, Auberon Waugh şi Paul Johnson la, surprinzător, Joseph Brodsky, victimă el însuşi a unui regim cu nimic mai tolerant decât cel al fundamentaliştilor islamişti). O poveste din care nu lipseşte nici un cântăreţ precum Cat Stevens – care ceruse fără ezitare moartea lui Rushdie: motivul nu era pur religios, ci şi pentru că fusese caricaturizat în cartea scriitorului indian. 
Aproape întreg establishment-ul britanic îşi arată nemulţumirea faţă de faptul că „blasfemia” lui Rushdie punea în pericol fragila punte de legătură dintre Regatul Unit şi forţele care controlau, din exterior, mişcările musulmanilor stabiliţi în Londra şi în celelalte mari oraşe insulare. De la episcopul de Canterbury la ministrul de Externe Geoffrey Howe, profesioniştii politicii îşi exprimau iritarea în legătură cu problema imensă pe care le-o crease. Doar John Major scapă, într-o oarecare măsură, dispreţului agresiv al scriitorului, la fel ca şi Tony Blair, spre deosebire de Margaret Thatcher, pe care Rushdie o transformă – nedrept – într-o adevărată oaie neagră. Regret că nu pot, din lipsa spaţiului, cita un fragment din halucinanta întâlnire dintre cei doi la o nu mai puţin halucinantă serată la care participau poliţiştii din serviciile secrete de pază şi iluştrii lor clienţi. (Cei interesaţi, găsesc suculenta scenă la pagina 412 a ediţiei de la Polirom). 
Ce nu aflăm din masiva biografie a lui Rushdie – deşi, sibilinic, lucrurile sunt menţionate – e faptul că autorul Versetelor satanice nu era tocmai inocent în raport cu mişcările extremiste. Într-o recenzie publicată în The New Republic („Who Are the Real Blasphemers?”), Paul Berman aduce în discuţie un episod ocultat din biografia intelectuală a lui Rushdie. El poate fi legat de întrebarea voit încuietoare pe care romancierul i-o adresase, în 1986, la Congresul PEN ţinut la New York lui Saul Bellow. Rushdie simţise nevoia să se ralieze atacurilor ultrastângiste, vehement antiamericane, ale lui Günther Grass: „De ce evită atât de mulţi scriitori americani – sau, încă mai provocator, «de ce au abdicat» – de la datoria de a ataca subiectul imensei puteri deţinute de America în lume?” Răspunsul lui Bellow a fost năucitor: „«Noi, scriitorii, nu avem datorii», a spus el maiestuos. «Noi avem inspiraţie».” 
Întrebarea denotă un partizanat antioccidental pe care activitatea anterioară a lui Rushdie o explică pe deplin. Nu trecuse multă vreme de când scriitorul fusese un aprig sprijinitor al teroriştilor sandinista din Nicaragua (experienţă descrisă în The Jaguar Smile), fiind un membru de vază al Nicaragua Solidarity Campaign din Londra. Mai mult, el avusese legături cu aşa-numitele mişcări „antirasiste” apărute în Anglia sub conducerea unei aripi marxiste troţkiste, Partidul Socialist Muncitoresc. 
În mod straniu, această mişcare, survenită ca reacţie la atacurile extremiştilor skinheads şi ale membrilor Frontului Naţional, a virat în scurtă vreme în direcţia islamismului radical. Susţinută financiar de Arabia Saudită, într-un moment în care guvernul britanic promova, în termenii lui Paul Berman, „o catastrofală politică multiculturalistă, adoptată de nătângii stângişti din Greater London Council şi din alte instituţii asemănătoare”, toată această încrengătură avea să devină o forţă aproape de neoprit în societatea britanică. Într-un mod straniu, Salman Rushdie e victima unei politici la temelia căruia s-au aflat şi eforturile sale. Intim al liderilor unor formaţiuni de tipul „Third World” şi „Black-power”, el ilustrează, în mod tragic, naivitatea intelectualului care se înscrie, cu arme şi bagaje, în solda unor acţiuni politice bazate pe iluzie, complexe de inferioritate metamorfozate în complexe de superioritate, resentiment şi violenţă. Dar asta nu face decât să accentueze importanţa simbolică a Versetelor satanice. Intuitiv, scriitorul ne înfăţişează un proces în care politicul şi iraţionalul merg mână în mână, înainte ca dimensiunile prefacerilor să fi fost evidente pentru multă lume. Cartea lui are un limpede caracter profetic, aşa cum avuseseră – în opinia lui Berman – şi lucrările unor Henry James (The Princess Casamassina), G. K. Chesterton (The Man Who Was Thursday), Joseph Conrad (The Secret Agent) ori Jack London (The Iron Heel). Toate aceste cărţi, asemenea Versetelor satanice, atrăgeau atenţia asupra unor semne şi comportamente care prefigurau regula politică şi socială a viitorului. 
Faptul că marile catastrofe istorice, dictaturile criminale şi tragediile planetare au fost intuite de artiştii invocaţi, nu înseamnă că lectura cărţilor a prevenit dezastrul. De fiecare dată, ca în Versetele satanice, povestea era acolo, scrisă, perfect articulată. Dar încă nu existau ochii pregătiţi s-o citească. Cazul Rushdie şochează prin elementul de noutate: catastrofa istorică s-a manifestat mai întâi prin devorarea celui care, simbolic, îi descrisese contururile. 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor