Filosofia lui Blaga tradusă după un secol în limba germană

[altmariuspress]

Meridiane: Filosofia lui Blaga tradusă după un secol în limba germană  de Peter Sragher http://www.romlit.ro/filosofia_lui_blaga_tradus_dup_un_secol_n_limb... „Vreau să iniţiez cercetarea operei filosofului român în spaţiul de limbă germană“  Interviu cu Rainer Schubert, profesor la Facultatea Filosofico-Teologică „Benedikt al XVI-lea“ din Heiligenkreuz, Burgenland, Austria  Peter Sragher: Când aţi luat pentru prima oară contact cu filosofia lui Lucian Blaga?  Rainer Schubert: Începând cu anul 1994 am fost mai mulţi ani lector de filozofie şi limbă germană la Facultatea de Construcţii a Politehnicii din Timişoara şi, în acelaşi timp, consultant în domeniul cultural al „Bibliotecii Austriece” din cadrul Universităţii de Vest din oraşul de pe Bega, cum este numit de români. În aceşti ani am fost tot mereu în librării şi am descoperit într-o bună zi cartea Vocaţii filosofice româneşti, editată de către Alexandru Surdu. Aici am descoperit pentru întâia oară autoportretul lui Lucian Blaga, care m-a impresionat profund. Într-un anume sens pot spune că acesta a însemnat începutul interesului meu pentru filosof. Foarte favorabilă a fost şi împrejurarea că, după perioada petrecută ca lector la Timişoara, am devenit ataşat cultural al Ambasadei Austriei la Bucureşti. În această calitate, am avut prilejul să cunosc oameni foarte interesanţi din domeniul filosofiei româneşti. Am avut ocazia să susţin prelegeri de filozofie şi la Bucureşti. În ianuarie 2005 am cumpărat volumul Cunoaşterea luciferică de Lucian Blaga de pe Calea Victoriei, de la Librăria din fundul curţii a Editurii Humanitas. Astfel, am putut citi în limba română opera sa. Citind-o, am constatat că filosoful român abordează în această lucrare probleme care sunt de o mare actualitate în filosofia din vestul continentului. După acest contact intens cu filosofia lui Lucian Blaga am studiat şi alte opere ale sale.  Când aţi luat hotărârea de a traduce această operă, care a apărut în luna iunie 2012 la Viena?  După ce am ajuns la convingerea că în Cunoaşterea luciferică se aprofundează chestiuni fundamentale ale filozofiei, m-am decis să traduc această lucrare.  Are de a face această decizie şi cu titlul provocator?  În primul rând, trebuie spus că Lucian Blaga foloseşte expresia cunoaşterea luciferică într-un sens simbolic şi nu într-unul religios. De aceea nu poate fi prea des subliniat faptul că în cunoaşterea luciferică nu se găseşte nimic care are de-a face cu necuratul. Şi chiar dacă ne gândim la Lucifer, atunci în sensul simbolic al celui care aduce lumina. În al doilea rând, Blaga discută în această carte problema de ce cunoaştem sau că noi cunoaştem cu totul. Acesta a fost motivul cel mai important pentru care m-am hotărât să traduc cartea.  Lucian Blaga s-a născut într-un sat mic din Transilvania, Lancrăm. A devenit una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti: poet, dramaturg, profesor, diplomat şi unul dintre cei doi români care au încercat să dezvolte un sistem filosofic. El scria într-unul din eseurile sale că „eternitatea s-a născut la sat”. Cum interpretaţi această afirmaţie?  În toată poezia lui Blaga satul joacă un rol central. Aşa cum se ştie, Blaga s-a dedicat în mod special simţirii onirice în conştiinţa spaţială românească de la ţară, lucru ce reiese şi din renumita sa carte Spaţiul mioritic. În acelaşi timp, mediul de la ţară are o conştiinţă temporală proprie. Într-un anume sens, timpul chiar se opreşte. Toate acestea pot fi explicate prin copilăria lui Blaga, unde timpul nu trece. De aceea, propoziţia sus-menţionată nu răspunde doar oamenilor de la ţară, ci, în fapt, tuturor oamenilor ca şi-au trăit intens copilăria, pentru ei devenind eternă. Această reîntoarcere în profunzimea începuturilor are pentru Blaga o importanţă enormă, deoarece este vorba, într-o anume măsură, de un „mister deschis”, termen pe care Blaga îl utilizeză în Cunoaşterea luciferică.  Cunoaşterea luciferică este o parte din Trilogia cunoaşterii. Ce rol joacă în sistemul său filosofic?  În acest caz este vorba de epistemologie, de teoria cunoaşterii, vorbim despre partea a doua din Trilogia cunoaşterii, care se găseşte între Eonul dogmatic şi Censura transcendentă. Cunoaşterea luciferică se găseşte în opoziţie cu opera Cunoaşterea paradisiacă. Această opţiune terminologică este necesară, pentru a spune limpede că marea enigmă este de ce omul nu cunoaşte totul deodată, ci are nevoie de sute sau chiar mii de ani, până când apare cunoaşterea.  Asta înseamnă că Blaga nu crede în revelaţii nemijlocite?  Înseamnă că o cunoaştere autentică există numai atunci când, aşa cum însuşi Blaga spune: „se deschide un mister”. Asta înseamnă că o cunoaştere autentică este mijlocită de o aşa-numită „idee teorică”, spre pildă se explică fenomene prin intermediul „ideilor teorice”, care prin cunoaşterea paradisiacă, nemijlocită, n-au putut fi niciodată clarificate. Să luăm lumina, de exemplu. Percepem nemijlocit lumina sub forma unei impresii vizuale, dar nu suntem în stare s-o explicăm fără „ideea teorică”. De aceea avem nevoie de un model, aşa cum ne este el cunoscut din ştiinţele naturii. O „idee teorică” care ne face cunoscută lumină pe cale indirectă. Iar aceste două „idei teorice” sunt undă şi corpuscul.  Blaga afirmă în consecinţă că prin ştiinţă, care este parţial o disciplină indirectă, cunoaşterea senzorială poate fi mai bine fundamentată?  Asta poate fi spus cu siguranţă, iar aceasta este şi subiectul principal al cunoaşterii luciferice. Blaga se ocupă în carte de divergenţa dintre „ideea teorică” şi „fenomenul” pe care vrem să-l descriem. Şi dacă ne gândim la acest lucru, trebuie admis faptul că, în fapt, aici este vorba despre misterul cunoaşterii. Cum cunosc lumina? Cum pot calcula lumina? Cum cunosc ceea ce este lumina? De ce vedem, atunci când introducem un băţ în apă, un băţ rupt? Pentru explicaţia acestui fenomen este necesară teoria refracţiei luminii, postulată de către fizicianul olandez Christiaan Huygens.  Textele filosofice nu sunt uşor de tradus, cu atât mai mult dintr-o limbă pe care aţi învăţat-o la maturitate. Care a fost experienţa dvs. cu terminologia filosofică a lui Lucian Blaga?  Sunt profund convins că o traducere de calitate trebuie să aibă două premise: pe de o parte, în limba-ţintă trebuie ca traducătorul să fie vorbitor nativ, pentru ca să sune corespunzător. În al doilea rând, o condiţie foarte importantă, persoana care traduce trebuie să fie profund legată de subiect şi să înţeleagă pe îndelete sensul celor pe care autorul vrea să le exprime. Dacă lipseşte această înţelegere a sensului, atunci traducerea nu poate reuşi. În ceea ce priveşte filosofia lui Blaga, trebuie spus că el a făcut o distincţie foarte clară între personalitatea lui poetică şi cea filosofică. De aceea, trebuie să subliniem faptul că limbajul folosit de el în toată opera sa filosofică este unul foarte sobru. Am supus atenţiei unor profesori de filosofie din România traducerea mea şi pot spune că am primit sugestii valoroase. Sunt de părere – sub rezerva înţelegerii enunţurilor sale filosofice – că textele filosofice ale lui Blaga sunt mai uşor de tradus decât poeziile sale.  Cum vă explicaţi că versiunea în limba germană a textelor sale filosofice a avut de aşteptat vreo optzeci de ani ?  În afară de lucrarea sa de doctorat, Cultură şi cunoaştere, cu care şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Viena în anul 1920, şi în afară de Zum Wesen der rumänischen Volksseele (traducere în germană a volumului Spaţiul mioritic, Editura Minerva, 1982, care însă nu a avut o distribuţie peste hotare) nu există altă lucrarea în limba germană în aproape un secol! Motivul pentru această situaţie este că însuşi Blaga – atâta vreme cât a putut – nu s-a preocupat de răspândirea lucrărilor sale în spaţiul de limbă germană. Mai târziu, nu a mai fost posibil din cauza faptului că nu a emigrat în străinătate în perioada comunistă. Comuniştii din România nu ar fi acceptat propagarea conţinutului operei sale.  I-a fost îngăduit de către comunişti, după o perioadă de cenzură totală a operei sale, doar să publice o serie de traduceri, din care cea mai importantă este tălmăcirea lui Faust de Johann Wolfgang von Goethe la mijlocul anilor cincizeci ai secolului trecut. Şi această semireabilitare în epoca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut loc numai pentru că era cât pe ce să ia Premiul Nobel pentru Literatură în 1956, iar partidul n-a vrut să afle străinătatea că scriitorul este complet trecut pe linie moartă, cum aflăm din jurnalul său, Luntrea lui Caron, publicat fragmentar în 1990 la Editura Humanitas.  Da, a putut traduce şi poezie, după 1955 a făcut chiar ample antologii de poezie străină, dar n-a mai putut profesa la Universitate, n-a fost reprimit în Academia Română şi nu i s-a mai publicat nici o operă proprie până la moarte. Din nefericire, nu a fost pe deplin reabilitat până la moartea sa, în anul 1961.  Opera Cunoaşterea luciferică a apărut în traducerea dvs. în frumoasa colecţie a Editurii LIT din Viena cu sprijinul Institutului Cultural Român, în primăvara anului trecut. Care sunt proiectele dvs. de viitor privitoare la Blaga?  Vreau să contribui intens la iniţierea cercetării operei filosofice a lui Lucian Blaga în spaţiul de limbă germană. Pentru ca filosoful român să-şi primească locul pe care-l merită în afara graniţelor României. În acest sens, intenţionez ca în anii viitori să traduc alte opere filosofice ale sale şi sper să am şi sprijinul financiar din partea română. Eonul dogmatic este următoarea lucrare pe lista mea. Doresc să traduc întreaga Trilogie a Cunoaşterii şi, pe termen mediu, îmi propun să traduc Geneza metaforei şi Sensul culturii din cadrul Trilogiei culturii. Consider de o importanţă capitală crearea unei reţele de contacte în spaţiul de limbă germană cu persoane care sunt gata să aducă mai activ în discuţia filosofiei vestice filosofia românului Lucian Blaga.  Ce v-a impresionat cel mai profund în lucrările filosofice ale lui Lucian Blaga?  Reflecţia adâncă despre esenţa cunoaşterii. Şi eu cred că Blaga are un viitor mare, dacă va deveni în mod mai susţinut parte a discuţiei filosofice. Este păcat că Lucian Blaga nu este atât de bine cunoscut în lume, precum sunt Emil Cioran sau Mircea Eliade.