Festivalul 'George Enescu' 2019. Interviu cu violonistul Serghei Haciatrian

[altmariusclassic]

Publicat: miercuri, 18 Septembrie 2019 , ora 13.19

 

În 18 septembrie, solist al Concertului pentru vioară și orchestră de Brahms este Serghei Haciatrian, pentru prima dată pe scena Ateneului Român.

Cântaţi pentru prima dată în România şi debutaţi, totodată, în Festivalul Internaţional "George Enescu". Cum priviţi participarea în cel mai important festival de muzică clasică din România?

George Enescu a fost unul dintre cei mai mari violonişti. Toată tradiţia şi experienţa la care noi, violoniştii de astăzi, ne raportăm vine de la aceşti uriaşi maeştri de ieri. Enescu rămâne unul dintre aceia care au jucat un rol foarte important pe teren violonistic. Pentru mine este foarte motivant şi abia aştept să ajung la Bucureşti şi să cânt pentru prima dată în România, o ţară unde ştiu că vioara are o adevărată tradiţie. Este provocator pentru că în meseria mea, în care călătoresc foarte mult, cu cât acumulez mai multă experienţă an după an, cu atât se împuţinează, de fapt, locurile noi, pentră că, evident, multe destinaţii încep să se repete. De aceea, de fiecare dată când am înainte o experienţă cu totul nouă sau un debut, aceasta mă face să aştept cu nerăbdare ca totul să se întâmple. Vin cu aşteptări deosebit de pozitive, foarte deschis să aduc propriile idei muzicale în atenţia publicului român şi sunt curios să văd cum va reacţiona şi cum mă va primi.

Veţi interpreta Concertul op. 77 pentru vioară şi orchestră de Johannes Brahms, o adevărată capodoperă a muzicii clasice, o simfonie pentru instrument şi orchestră. Care este relaţia dumneavoastră cu lucrarea lui Brahms?

Nu am o relaţie specială cu acest concert, deşi este unul dintre opusurile mele preferate. Cred că frumuseţea muzicii lui Brahms este cu adevărat excepţională şi de aceea nu aş încerca să o explic folosind cuvinte, ci lăsând sunetele să vorbească. În muzică, frumuseţea în general, ca şi în natură, se obiectivează de la sine - şi acest lucru este valabil în special pentru Brahms. Desigur, Concertul op. 77 este o lucrare dificilă - dar spunând asta nu mă refer la aspectul tehnic, pentru că, în fond, orice partitură are dificultăţile sale. Ceea ce mi se pare însă important şi interesant la acest concert este natura construcţiei sale, în special prima parte. Se ştie că Brahms nu a avut foarte multă încredere în el însuşi şi i-a luat foarte mult timp să acumuleze îndeajuns de multă experienţă, să fie, hai să spunem, suficient de curajos pentru un concert dedicat viorii. Şi ce a rezultat este foarte diferit de lucrările virtuoze din vremea sa, în care vioara îndeplinea cu adevărat un rol solistic. Aici avem de-a face mai degrabă cu o lucrare simfonică şi această combinaţie între vioară şi orchestră este extrem de importantă. Are, de asemenea, nevoie o orchestră bună şi de idei eficiente care să determine muzicienii să funcţioneze ca un întreg, să fuzioneze cam cum se întâmplă în muzica de cameră.

Într-adevăr, partitura solo este foarte solicitantă. Veţi colabora pentru prima dată cu Orchestra Naţională din Lille...

Da, într-adevăr, cântăm pentru prima dată împreună. Am auzit multe lucruri frumoase despre orchestră şi, aşa cum am spus, de fiecare dată când fac ceva cu totul nou există un plus de motivaţie. Încerc să ofer tot ce este mai bun în condiţiile care există în general în prezent în privinţa repetiţiilor,peste tot în lume, într-un sistem al compromisului. Când ai doar două repetiţii planificate cu o lucrare cum este cea de Brahms sau orice alt concert de aceeaşi factură, totul devine foarte complicat şi, deseori, nu există suficient timp pentru a lucra cu adevărat. Pentru că nu este vorba doar de echilibrul general şi de concordanţa solist-orchestră, ci şi de a face într-adevăr muzică împreună, de a crea o frazare unitară, de a aprofunda opusul. Dar până la urmă aceasta este realitatea prezentului, într-o lume în care totul se mişcă extrem de rapid; iar noi, artiştii, suntem antrenaţi în acest carusel al vitezei. În acest context, flexibilitatea este cheia şi orchestrele care au această calitate, dirijorii care, de asemenea, sunt mai flexibili şi care au abilitatea de a extrage rapid tot ce este mai bun de la un solist, sunt în avantaj. Vom vedea, aşadar cum va decurge colaborarea, pentru că nu am mai lucrat nici cu ansamblul, nici cu dirijorul, dar vom încerca cu toţii să oferim tot ce este mai bun.

Ca invitat al Festivalului Internaţional "George Enescu" ştiţi, probabil, că promovarea compozitorului român reprezintă un scop subînţeles. Sunteţi familiar cu muzica sa, cu lucrările lui pentru vioară?

Am ascultat câteva dintre lucrările lui Enescu, în special sonatele, dar nu pot afirma că îi cunosc muzica în profunzime. Nu îl cunosc pe Enescu aşa cum cunosc alţi autori, dar poate că după experienţa din festivalul se va deschide o nouă cale de parcurs.

Dar ce v-ar determina să cântaţi sau să înregistraţi Enescu?

Aş face-o doar dacă aş reasculta Enescu şi aş simţi o chemare specială. Pe parcursul formării mele ca muzician, au existat lucrări pe care le-am ascultat, să spunem, în urmă cu 15 ani şi care nu m-au atins cu nimic, cu care nu am reuşit să stabilesc vreo conexiune. După 10 ani însă, când am reascultat aceleaşi lucrări, experienţa s-a dovedit complet diferită. Aşa că este foarte posibil ca fiind în România şi ascultând ceva de Enescu, totul să declanşeze ceva în mine. Sunt mulţi interpreţi care abordează absolut orice au ocazia - iar faptul reprezintă şi un avantaj pentru cariera lor, pentru că îşi formează un repertoriu uriaş, însă eu sunt foarte conservator în această privinţă. Nu aş interpreta niciodată o lucrare de care să nu mă simt legat, pentru că doar astfel pot avea ceva de spus. Doar în acest caz.

Interviu de Ştefan Costache