Mult din greutatea Festivalului Enescu stă pe umerii săi: Mihai Constantinescu, directorul Artexim, instituția care se ocupă direct de organizarea acestui eveniment din anul 1991, de la prima ediție a festivalului Enescu din epoca post-comunistă.
Suntem în pragul unui nou Festival Enescu, a câta ediție este?
A 23-a ediţie.
Şi pentru dumneavoastră, de când lucraţi pentru realizarea lui?
Din 1991, nici nu mai ştiu, nu le-am mai numărat, cred că sunt vreo 10, 11 ediții.
Ce a însemnat perioada aceasta pentru dumneavoastră?
Foarte grea şi din ce în ce mai grea, pentru că se lucrează din ce în ce mai greu şi cu ai noştri, şi cu străinii şi cu artiştii, cu toată lumea, dar a fost o experienţă interesantă şi încă mai am putere să mai lucrez mai departe, puţin aşa cât a mai rămas.
Ce credeţi că reprezintă Festivalul Enescu pentru România acum?
Este o imagine pozitivă pe care o oferă România lumii şi eu cred că trebuie această imagine să fie în continuare păstrată şi fructificată; în acest moment, prin acest festival, putem arăta lumii întregi că suntem altceva decât s-a crezut până acum sau se crede în continuare despre noi. Putem arăta că suntem o ţară a Europei, suntem o ţară civilizată care are o cultură deosebită şi care poate să reprezinte ceva în acest concert al lumii culturale. Consider că cei care sunt alături de festival sunt bineveniţi şi ştiu că trebuie continuată această tradiţie a festivalului întreruptă pe nedrept şi întreruptă forţat, dar care în ultima perioadă a crescut foarte mult. Consider că este bine în acest moment aşa cum suntem prezentaţi şi cum ne prezentăm.
Ce se întâmplă concret pentru promovarea creaţiei lui George Enescu şi a moştenirii lăsate de George Enescu în ediţia 2017 a festivalului?
Noi am încercat să-l promovăm pe George Enescu prin includerea acestor lucrări, 37 la număr în această ediţie, în repertoriile unor orchestre sau ansambluri sau solişti străini. Majoritatea celor 37 de lucrări sunt prezentate de străini, deci am trecut de faza aceasta naţionalistă că suntem cei mai buni interpreţi ai lui George Enescu şi dorim să vedem cum este înţeles şi interpretat Enescu de alţii. Din acest punct de vedere sunt trei evenimente colaterale festivalului, Oedip-ul pe care îl prezentăm în varianta din festival la Londra în 23 septembrie: aceeaşi formulă pe care o prezentăm în deschiderea festivalului cu London Philharmonic, Corul Filarmonicii George Enescu, Corul de Copii Radio, aceeaşi formulă este prezentată şi la Londra pe 23 septembrie la South Bank Center. Apoi, este Orchestra Națională a Franței cu Simfonia concertantă de Enescu în interpretarea lui Truls Mork. Apoi, pentru prima dată este prezentată Simfonia a III-a de Enescu cu Orchestra Academiei Santa Cecilia sub bagheta lui Pappano, ceea ce este iar un eveniment foarte important. Daniele Gatti continuă trecerea muzicii lui George Enescu prin gândurile şi sentimentele Orchestrei Concertgebouw, prezentând în această ediţie Capriccio pentru vioară şi orchestră de George Enescu, avându-l ca solist pe Liviu Prunaru. Deci sunt multe momente în care consider că Enescu este pus în valoare şi prin ceea ce am făcut noi, dar şi prin ceea ce urmează sau au făcut sau urmează să facă artiştii străini.
În aceşti peste 25 de ani de când sunteţi directorul Arteximului, instituţia care organizează Festivalul Enescu, ce a determinat evoluţia pozitivă a festivalului, de la ce s-a întâmplat în 1991 până la ceea ce se întâmplă astăzi ?
În primul rând seriozitatea cu care am abordat această problemă de la început şi faptul că am reprezentat încredere faţă de partenerii noştri: acesta a fost lucrul esenţial, pentru că am pornit-o de la zero practic, de la un festival care nu mai reprezenta nimic în ochii Occidentului. Imediat după revoluţie, în prima ediţie, prima formaţie străină care a fost atunci a fost "St. Martin in the Fields", în rest, nu am mai avut participări străine. După aceea, festivalul a crescut prin prezenţa unor nume foarte importante, prin prezenţa lordului Menuhin, a maestrului Mehta în ediţia din 1995. După aceea a crescut prin directoratul lui Lawrence Foster care şi el a contribuit prin relaţiile pe care le-a avut la invitarea unor maeştri şi orchestre importante. A fost pentru prima dată Daniel Barenboim cu Chicago în 1998, dacă vă aduceţi aminte. Și venirea lui Ioan Holender ca director a fost foarte importantă. Maestrul Brediceanu în 1995, maestrul Cristian Mandeal în 2001 şi 2003, și ei au contribuit foarte mult la o imagine importantă pe care festivalul şi-a câstigat-o, iar după aceea începând din 2001 prin înţelegerea Festivalului George Enescu de către autorităţi, acestea au fost alături de festival în toate ediţiile din ultimii ani, în primul rând prin finanţarea deosebită pe care o acordă festivalului şi prin participarea unor instituţii ale statului la organizarea acestui festival fără de care nu s-ar putea desfăşura la amploarea pe care o are în acest moment. Apariţia unor nume care încet, încet au dus faima acestui festival - de la Barenboim la Radu Lupu, până la venirea Filarmonicii din Berlin în ediţia trecută - toate au contribuit la o imagine care în acest moment este foarte solidă şi sperăm să rămână în continuare, lucru care depinde în exclusivitate de noi.
Selecţia aceasta de nume, în mod concret cine o realizează? Aveți tot timpul în vedere şi aducerea vedetelor tinere?
....pe care trebuie să le atragem în festival, pentru că trebuie să recunoaştem că este foarte greu pentru un dirijor sau un solist mai în vârstă să înţeleagă şi să înceapă să înţeleagă la o anumită vârstă muzica lui George Enescu şi din acest motiv am şi apelat la tineri, cum ar fi maestrul Jurowski care este directorul artistic, cum este Petrenko, cum este până la urmă şi Pappano: o pleiadă de tineri care au încă răbdarea şi înţelepciunea de a se apleca muzicii lui George Enescu, nu vorbesc de această mare pleiadă de tineri pe care îi avem şi pe care i-am invitat să prezinte lucrările camerale de George Enescu de la fraţii Capuçon, Vengerov şi toată această listă pe care o vedeţi în acest an.
Listele de artişti le facem de obicei în strictă concordanţă cu discuţiile pe care le-am purtat în decursul anilor cu directorii artistici ai festivalului şi evident după ce am avut o listă a vedetelor şi a ideilor pe care festivalul le-a avut în decursul anilor, am purces la invitarea lor care a durat, pentru unii dintre ei, după cum ştiţi și 18 ani, cum a fost cazul Filarmonicii din Berlin, la Anne Sophie Mutter, vreo 10 ani, dar până la urmă s-a realizat, ceea ce este cel mai important lucru. Încercăm împreună cu directorii, împreună cu relaţiile lor, cu numele pe care ei îl pun pe invitaţia pe care o lansăm către acești artiști, încercăm să aducem nume mari. În momentul în care a venit cineva aici şi a fost mulţumit de festival şi a văzut despre ce este vorba în festival, a spus şi celorlalţi artişti: "mergeţi acolo, că este o chestie foarte serioasă şi un festival care merită să fie vizitat şi la care merită să vă prezentaţi."
Din experienţa anilor acestora mulţi care au trecut, este vreun artist care nu a avut o părere aşa de bună despre festival?
Despre festival nu, însă despre sală aproape toţi cei care au cântat la Sala Palatului au avut câte ceva de spus. Noi am încercat să îmbunătăţim acustica sălii, în ultima perioadă nu au mai criticat, însă nu pot să fie de acord cu faptul că, totuşi, România, la un asemenea festival, nu are o sală care să merite desfăşurarea lui şi publicul să merite o sală care să aibă o audiţie perfectă aşa cum se întâmplă în cele mai mari capitale ale lumii unde există o sală de concerte la nivelul evenimentului pe care îl găzduieşte.
Sigur că discuţiile şi propunerile şi chiar promisiunile care s-au făcut în spaţiul public referitoare la această nouă sală absolut necesară sunt cunoscute. În momentul de faţă cum se mai stă, mai există un proiect?
Eu ştiu că se pregăteşte o surpriză din partea Ministrului al Culturii şi această surpriză o las în seama domnului ministru să fie anunţată.
Cu ce echipă realizaţi festivalul?
Este un nucleu dur de 9 persoane care lucrează între festivaluri şi în rest sunt colaboratori. În acest moment când lucrurile sunt aproape de începere ajungem la 80, 90 de persoane cu care lucrăm, majoritatea fiind tineri. Noi reîmprospătăm garnitura aproape în fiecare ediţie, ne rămân câţiva, ştiu eu, 10 din ediţiile precedente plus nucleu, deci 20 de persoane care ştiu despre ce este vorba în organizare, iar restul sunt tineri pe care îi cooptăm în organizare, studenţi, masteranzi din diverse domenii, deci nu neapărat din Conservator sau din ASE; am avut şi medici la un moment dat, am avut şi agronomi, studenţi care erau interesaţi să participe în organizare. Este o şcoală pe care mulţi dintre ei o apreciează şi din acest motiv unii dintre ei mai rămân şi pentru ediţiile următoare, în limita posibilităţilor lor de desfăşurare a activităţii.
În momentul acesta, cu o săptămână înainte de debutul festivalului, care este situaţia vânzării biletelor şi a abonamentelor?
Pot să spun că la concertele de la Sala Palatului şi Ateneu este o vânzare de peste 90 la sută, sunt foarte puţine evenimente la care mai există bilete. Încercăm să mărim publicitatea şi cooptarea celor interesaţi pentru concertele de muzică contemporană, unde ştiţi că sunt probleme, nu numai în România, ci muzica contemporană este cenuşăreasa muzicii în acest moment peste tot, dar ceea ce oferim noi în muzica contemporană şi acelui forum consider că e un lucru de luat în seamă şi cei care sunt alături de muzica contemporană vor fi alături de noi. Este un experiment pe care îl facem pentru prima dată în această ediţie, sperăm să fie un succes până la urmă pentru că participarea străină este deosebit de importantă, sunt compozitori cântaţi de marile orchestre ale lumii care nu au venit niciodată şi nu au fost niciodată cântaţi în România, dar pe care îi prezentăm pentru prima dată. Aceasta este o piatră de încercare pentru noi, acest eveniment al muzicii sec.XXI, unde mai sunt câteva bilete de vânzare, este adevărat, poate chiar să spun mai multe bilete şi acolo încercăm să apăsăm pe acceleraţie. În rest, sălile vor fi arhipline şi publicul va fi foarte mulţumit şi unii vor fi nemulţumiţi că nu vor putea intra în sală, dar prin transmisiile radio, TV, internet o să satisfacem pe toată lumea.
E un concert sau un eveniment anume pe care îl aşteptaţi cu emoţie ca meloman?
Sunt evenimente, în primul rând este deschiderea care va fi un lucru foarte dificil pentru că facem pentru prima dată un concert cu proiecţii, este vorba de Oedipe, care şi aşa este dificil şi dacă mai adăugăm şi proiecţiile şi modul în care va fi prezentată combinaţia între orchestra londoneză şi corurile din România, solişti care cântă pentru prima dată această lucrare - pentru că este o distribuţie nouă şi ne bucură că alături de distribuţia de la Covent Garden, există în acest moment şi o altă distribuţie de Oedipe -, acesta zic eu că ar fi momentul şi dacă trecem cu succes de primul moment după aceea lucrurile ni se vor părea puţin mai simple, am zis puţin mai simple, nu mai simple pentru că urmează alte două spectacole tot cu proiecţii, pentru că urmează nişte lucruri mai grele din punct de vedere organizatoric, nişte repetiţii pe care trebuie să le facem în anumite condiţii, ş.a.m.d, plus orchestrele care vin, când vin, cum vin, sunt multe probleme organizatorice cu care suntem obişnuiţi, dar care întotdeauna ni se par foarte grele şi reprezintă o noutate în organizare.
Şi veţi avea şi un concert al Orchestrei Naţionale Radio care este un concert de excepţie, este o lucrare care se prezintă pentru prima dată în România cu o distribuţie de excepţie cu acea proiecţie care se va face, un concert dirijat de Lawrence Foster, deci este o prezentă deosebită în festival.
Ce vă motivează să duceţi în continuare această muncă?
În primul rând, ceea ce trebuie să facem pentru George Enescu şi se face din ce în ce mai puţin şi suntem singurii care fac în acest moment ceva pentru George Enescu, pentru că toată lumea zice că "se cântă destul Enescu în festival, noi nu mai trebuie să mai cântăm", ceea ce este foarte rău; în loc să luăm aminte de la cei din străinătate care prezintă aceste variante de interpretare şi să încercăm şi noi să facem variantele noastre. Pentru Enescu, consider că trebuie să facem toţi câte ceva şi noi facem în acest moment tot ce se poate pentru promovarea lui, a muzicii lui şi evident şi a artiştilor românii pe care îi invităm în festival, pe care încercăm să îi punem în valoare aşa cum trebuie, pentru că nu vrem să existe la un moment dat discuţii de valoare între ceea ce se prezintă în festival și ceea ce există la noi în cadrul stagiunilor.
O a doua motivare este până la urmă rutina, adică făcând aceste ediţii ale festivalului, vrem să ne perfecţionăm, la un moment dat, într-una din ele, sau vrem să aducem la unele dintre ediţii lucruri noi sau vrem să facem lucruri noi; în această ediţie sunt foarte multe nume noi, sunt vreo şaptezeci şi ceva de artişti care vin pentru prima dată în România, o să vedeţi în 2019 apar şi alţi artişti, deci există multă lume pe care încercăm să o prezentăm aici, pentru că nu multe capitale, nu mulţi iubitori de muzică au această şansă ca în decursul a trei săptămâni să vadă atâtea nume pe bani puţini. Este adevărat că şi aceasta este o discuţie că totuşi la noi intrarea la concertele festivalurilor nu este aşa de scumpă ca în alte ţări ...
Dar trebuie să recunoaştem că biletele s-au scumpit anul acesta destul de consistent...
Este adevărat şi asta, din păcate, şi ne cerem scuze pentru această situaţie, dar s-au scumpit şi lucrurile pe care noi trebuie să le punem la dispoziţie, plus artiştii care sunt din ce în ce mai valoroşi din punct de vedere al onorariilor. Această rutină de a căuta lucruri noi ne motivează în plus la fiecare ediţie şi tot aşa interesantă este promovarea tinerilor, pentru că făcând concursul în anii în care festivalul nu există, avem posibilitatea să vedem tineri care participă la concurs şi pe care, după cum aţi văzut, îi promovăm în concertele din cadrul festivalului.
Sunt unii care spun că nu mai cântă Enescu pentru că se cântă destul la Festivalul Enescu, alţii spun că Festivalul Enescu monopolizează bugetele, atenţia, are prea multe concerte. Ce răspunsuri le-aţi da?
Bugetul Ministerului Culturii finanţează orchestrele şi instituţiile naţionale care sunt destul de puţine, restul sunt finanţate la nivel local, nu s-a luat niciodată de la nivel local buget ca să se completeze bugetul Ministerului Culturii. Este o falsă problemă asta, că din cauza faptului că banii se duc la festivalul Enescu, nu se duc la stagiuni; să fim serioşi, în anii în care nu este Festival Enescu stagiunile nu se îmbunătăţesc, deci măcar acesta să fi fost un motiv pentru ei să spună "a, când nu este Festival Enescu, avem bani şi îl chemăm noi pe Lang Lang sau pe nu ştiu cine", deci este falsă problema aceasta, eu cred că asta depinde foarte mult şi de cei care sunt în momentul acesta la conducerea instituţiilor şi cei cu care lucrează din domeniul administraţiei publice pentru că trebuie să meargă şi să-i convingă prin ceea ce fac, prin ceea ce vor să facă, să suplimenteze bugetarea instituţiilor respective. Sunt diferenţe între stagiuni, unii reuşesc să aducă oameni buni, alţii nu reuşesc, alţii se limitează la ceea ce pot sau încearcă să nu facă facă valuri ca să nu deranjeze, acesta este un punct de vedere cu care noi nu suntem de acord şi stagiunile ar putea să fie foarte frumos împodobite cu concurenţi din cadrul Concursului George Enescu, cu solişti care vin în festival, la concertele din provincie şi care sigur ar veni şi în alte condiţii, unii dintre ei chiar au venit în alte condiţii financiare pentru stagiuni, dar asta depinde foarte mult şi de calitatea stagiunii respective şi de calitatea orchestrei cu care ar dori să se prezinte, de condiţiile pe care le oferă acolo.
Iar din punct de vedere al lui Enescu, pentru că revin la acest lucru, uitaţi-vă la stagiuni şi vedeţi de câte ori se cântă Enescu în stagiunile instituţiilor din ţară şi din Bucureşti, este anormal, şi al doilea punct de vedere, uitaţi-vă şi câţi studenţi sau câţi absolvenţi de Conservator ştiu să cânte Enescu sau au cântat lucrări de George Enescu şi acest lucru se vede şi în Concursul George Enescu unde am avut o participare românească foarte, foarte, foarte slabă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius