altmarius

cultură şi spiritualitate

 

 Fila de calendar la Arpeggio, în 1 aprilie

Publicat: marţi, 29 Martie 2016 , ora 16.20 
 
Menirea unui artist creator este de a face LEGI nu de a le urma pe cele deja încetățenite !

Sunt cuvintele lui Ferruccio Busoni, muzicianul născut în 1 aprilie acum un veac și jumătate. El însuși a ilustrat un asemenea gând prin activitatea sa de pianist interpret și compozitor, chiar dacă a demonstrat o riguroasă cunoaștere "a meșteșugului" specific scriiturii înaintașilor săi. Busoni a fost admirat nu numai pentru virtuozitatea pe claviatură, pentru știința armoniei și contrapunctului reliefate în partiturile lui, ci și pentru calitatea sa intelectuală. Multe dintre lucrările sale au proporții monumentale și adesea paginile orchestrale solicită ansambluri impresionante. Catalogul creației muzicale semnate de Ferruccio Busoni însumează peste 300 de opusuri, de la miniaturile pentru pian realizate la doar 7 ani până la concertul dedicat instrumentului său preferat, a cărui durată depășește lejer o oră! Cvartete de coarde de amplă respirație, sonate pentru vioară, alte opusuri camerale dar și partituri vocal-simfonice de factură ecleziastică au însoțit biografia acestui autor până la stingerea sa din viață, la Berlin, la doar 58 de ani.

Image result for Ferruccio Busoni 

Ferruccio Busoni a fost singurul copil al unei familii de muzicieni: tatăl, clarinetist italian, iar mama - pianistă cu rădăcini italiene și germane. Aspirațiile culturale ale familiei au fost evidente chiar din șirul prenumelor care i-au fost date băiatului născut la Emoli: Dante Michelangelo Benvenuto alăturate lui Ferruccio - cel care i-a purtat celebritatea pe mapamond. Chiar dacă părinții s-au aflat adesea în turneu, copilul cu un talent precoce a fost educat mai ales la Trieste, completându-și studiile la Viena și la Leipzig. Faima virtuozului s-a răspândit rapid, încă de la o vârstă fragedă, iar Ferruccio Busoni a devenit unul dintre artiștii doriți pe afișele de concert ale întregii lumi.

Virtuozul pianist a devenit la 22 de ani profesor la Helsinki, apoi la Moscova și în Statele Unite. Lista creațiilor sale s-a amplificat mereu cu pagini dintre cele mai variate.

 

Din 1894 și până la stingerea sa din viață, în 1924 (cu o pauză de 6 ani - de la debutului primului război mondial, ani petrecuți la Zurich) Ferruccio Busoni a locuit la Berlin, unde s-a implicat în viața de concert nu numai ca pianist, dar și ca dirijor, efectuând și numeroase turnee. Dincolo de Bach, Beethoven sau Liszt, prin repertoriul pe care l-a ales a promovat multe dintre opusurile contemporanilor și să nu uităm că a fost epoca unor mari maeștri, reformatori ai gândirii muzicale. Busoni a scris și el mult în acea perioadă, proiectul său cel mai complex - rămas de altfel neterminat - fiind opera Doktor Faust (subiectul apelând la vechile legende și nu la versurile lui Goethe). In afara altor mari partituri orchestrale sau concertante, a mai realizat și 2 opere mai scurte Arlecchino și Turandot în perioada petrecută în Elveția. Inainte însă de operă, a scris muzica de scenă pentru piesa lui Carlo Gozzi, din care a grupat apoi o suită orchestrală.

Au rămas legendare variantele sale pianistice asupra multor pagini de Johann Sebastian Bach: există câteva documente sonore ca mărturie a extraordinarei tehnici și prestanțe solistice, iar Fila de calendar care îi este dedicată lui Busoni chiar în 1 aprilie la Arpeggio (de la 11,30) marcând cei 150 de ani de la naşterea sa vă oferă un astfel de exemplu! 

Anca Ioana Andriescu

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

Altmarius.ning.com website reputation

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor