altmarius

cultură şi spiritualitate

 

Publicat: Vineri, 24 Iunie 2016

 

 

La 100 de ani de la momentul apariției manifestării Dada, destule evenimente de la noi au făcut referire la acest fenomen.

La propunerea Asociației culturale şi educative DAR DEVELOPMENT iată că s-a marcat Centenarul DADA. Proiectul, lansat în luna ianuarie a acestui an a adunat 34 de artiști proveniți din toate zonele artelor vizuale și aparținând mai multor generații, din întreaga țară. Expoziția care a luat astfel naștere și care adună o serie importantă de cărți-obiect poate fi văzută în spațiul Gallery de pe Strada Leonida.
Așadar,Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane găzduiește -în spațiul cultural Gallery, din str. Leonida nr.9-11, sector 2, Bucureşti- expoziţia curatoriată de artista Mirela Trăistaru. Fiecare carte-obiect este însoțită de un text mărturisind din punct de vedere teoretic creația vizuală. În parte, acestea sunt fragmente citate din lucrări dadaiste, dar există și interpretări contemporane ale scrierilor istorice.

Organizatori ai evenimentului vizual care a dat o extrem de mare libertate artiștilor expozanți sunt Daniela Frumuşeanu, Alexandra Corina Brutaru / DAR DEVELOPMENT & ANAV.

Daniela Frumușeanu, Conf. Univ. Dr. la UNA București mărturisește că: ”DADA înseamnă ARTĂ, puterea de a surprinde, de a găsi noul în lucrurile simple, banale. DADA înseamnă tinereţe - dorinţa şi puterea de a şterge barierele trasate cu grijă la un moment dat şi de a o lua de la capăt altfel, revigorat. Îndrăzneşte, uimeşte!”

Pictorița Letiția Oprișan în lucrarea sa nonconformistă -în care obiectul ready-made joacă un rol de re-configurare artistică- susține în textul atașat cărții-obiect că: ”… zgândărim cu talentul nostru de creatori şi entuziasmul unor minţi populate cu esenţele unei culturi autentice, granitele ignoranţei, ale comodităţii de gândire şi simţire din arealul majoritar al societăţii noastre actuale”.

Grafica și pictura, metalul și textilele țesute ori imprimate sunt regândite și asociate să funcționeze, să comunice verbal și non-verbal, într-un obiect de artă de o frapantă expresivitate.

Miruna Hașegan, expozantă afirmă: ”În proiectul cărţii – obiect DADA, am urmărit să surprind esenţa curentului artistic, spiritul jucăuş şi nonconformist, punctând momentele cheie: Cabaret Voltaire, revista 391 şi folosind colajul, ca formă plastică reprezentativă, ce reuneşte asocierile inedite cu poezia sugestiilor suprarealiste.”
Georgeta Hlihor, artistă decoratoare subliniază esența manifestării care dă tonul evenimentului de astăzi: ”Dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot.”

Organizatorii evenimentului gândesc că proiectul va lua alte și noi forme până la sfârșitul anului.

 

dr. Roxana Păsculescu, critic de artă

Vizualizări: 125

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusistoric Duminică.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor