"Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise." (Marcu 7, 24-30)
***
Luând aminte la cele pe care le citim în Noul Testament, despre viaţa, activitatea, învăţăturile, minunile şi jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, în mod firesc ne putem întreba care a fost rostul venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Un posibil răspuns îl găsim în versetul următor: "Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16). Cine va crede în El şi-i va împlini poruncile se va împărtăşi etern din dragostea divină. O astfel de credinţă îţi dă putere, curaj, te motivează şi îţi şlefuieşte personalitatea.
Femeia de care se aminteşte astăzi în pericopa evanghelică a fost convinsă că doar Domnul Iisus Hristos îi poate vindeca fiica. Să fie cu luare aminte copiii la dragostea pe care părinţii le-o poartă. Răspunsul Mântuitorului nu a dezarmat-o. Era în joc viaţa fiicei sale, nu cerea nimic pentru sine, ci doar pentru copilul său. În inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi foarte mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului. În rugăciunea părinţilor pentru copii cerem: "Doamne, Dumnezeul nostru, cu multă umilinţă mă rog ca prin marea Ta bunătate să reverşi neîncetat harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti". Rugăciunea şi curajul femeii au fost răsplătite. Când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din firimiturile de la masa fiilor. A primit şi ea din binecuvântata firimitură a milostivirii divine.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius