Eroii din Primul Război Mondial (XXXIII): Rădăuţi

[altmariustotal catolic]

Rădăuţi

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război). 
 

Rădăuţi

Întrucât, la izbucnirea Primului Război Mondial Bucovina era parte integrantă a Imperiului austriac, când s-a dat mobilizarea generală pe întregul teritoriu al imperiului (31 iulie 1914), toţi rezerviştii, care aveau până la 31 de ani, au fost încorporaţi în marea armată imperială.

Fiind o armată multietnică, pentru a nu exista trădări sau fraternizări, cei încorporaţi erau dislocaţi în alte regiuni decât cele de baştină. Aşa se explică de ce există multe cimitire ale soldaţilor români, originari din Transilvania sau Bucovina, în Franţa (2.746 de soldaţi în 46 de cimitire), Germania (3.500 de militari), Italia (1.189 de militari), Macedonia (1.114 militari romani decedaţi în prizonierat), Muntenegru (3.439 de militari romani, proveniţi din rândul prizonierilor), Polonia (3.400 de soldaţi) sau Slovenia (448 de militari decedaţi în prizonierat).

Aceşti soldaţi bucovineni, de origine românească, au luptat pentru cauza imperiului austriac, spre deosebire de soldaţii din armata regală română care aveau ca scop eliberarea tuturor provinciilor româneşti aflate vremelnic sub alte stăpâniri.

Regimentul de infanterie nr. 22, care, în timp de pace, staţiona la Rădăuţi, era format din soldaţi care nu erau de origine română (nemţi, cehi sau unguri) au fost deplasaţi în regiunea Zaleszczyki, iar nou-formata brigadă nr. 35 rezervişti la frontiera Bucovinei cu Rusia. În dimineaţa zilei de 6 august 1914 a început războiul contra Rusiei. Întrucât, destul de repede, situaţia de pe front s-a înrăutăţit, ruşii ocupând Cernăuţiul, a fost ordonată o nouă mobilizare a tuturor bărbaţilor până la vârsta 42 de ani împliniţi. Conform documentelor, în februarie 1915, în zona Rădăuţi, nu mai erau bărbaţi mai tineri de 42 de ani.

La 31 decembrie 1914, Rădăuţiul este ocupat de armata rusă, dar la 10 februarie 1915, după lupte grele duse pe străzile oraşului, armata austriacă eliberează oraşul. La 20 iunie 1916, ruşii reocupă oraşul pentru circa un an. La 19 iulie 1917, Armata a VII-a austro-ungară, operând dinspre Transilvania, reuşeşte să reocupe bazinul rădăuţean, armata rusă, fiind în retragere, provoacă distrugeri foarte mari oraşului.

Întrucât în toamna anului 1917 în Rusia izbucnise revoluţia bolşevică, soldaţii ruşi dezertau în masă. Pe tot frontul de la Răsărit, deci şi la Rădăuţi, luptele au încetat iar trupele româneşti au ocupat, fără lupte, părţile ocupate de ruşi din Bucovina. Numai că în urma tratatului preliminar de pace, din mai 1918, încheiat la Buftea, între regatul României (ceea ce mai rămăsese neocupat din el) şi Germania, poziţiile ocupate în Bucovina de armata română au trebuit să fie evacuate, locul ei fiind luat de trupele germane. La Rădăuţi staţiona Regimentul german de infanterie nr. 361, care, în perioada cât staţionase aici, şi-a creat o faimă proastă printre localnici. Soldaţii din cadrul acestui regiment s-au comportat aici ca într-o ţară duşmană, dedându-se deseori la jafuri.

În toamna anului 1918 are loc disoluţia Imperiului Austriac, iar armata imperială s-a autodizolvat. Soldaţii de pe front căutau să ajungă acasă, câţi nu căzuseră prizonieri. Mulţi rădăuţeni şi-au pierdut viaţa în timpul călătoriei spre casă. Între 1 şi 6 noiembrie s-au dizolvat şi cele două regimente bucovinene, rădăuţenii, majoritatea rezervişti, întorcându-se acasă la familiile lor.

În toamna anului 1918, Consiliul Naţional al Bucovinei a adresat o cerere către guvernul regal român din Iaşi să ocupe militar Bucovina pentru a o apăra de bandele de tâlhari care făceau aici legea de câteva luni atentând la viaţa, averea şi libertatea bucovinenilor. La 7 noiembrie Divizia 8 română condusă de generalul Iacob Zadik, din cadrul Corpului 4 Armată, comandat de generalul Nicolae Petala, păşeşte pe pământul Bucovinei.

La 28 noiembrie, Consiliul Naţional Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care s-a ţinut în Sala Sinodală (sala de marmură) a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi sub preşedinţia lui Iancu Flondor. Congresul a votat în unanimitate, cu sprijinul majorităţii reprezentanţilor germani şi polonezi, unirea cu Regatul României.

În Rădăuţi, în cimitirul oraşului, există un perimetru delimitat în care sunt înmormântaţi soldaţii căzuţi în luptele care s-au dat, atât pe străzile oraşului, cât şi în împrejurimi, din timpul Primului Război Mondial. Majoritatea sunt catolici de etnie germană.

Iată numele lor care este scris pe fiecare cruce: Cora Covaci, Ilarion Ihbirdze, Apolon Teunvalz, Ştefan Chimiescu, Julius Kraus, Rudolf Cehring, K. Lichtenwalder, E. Alexandrovici, Konrad Klein, Micloş Osuesan, Peter Lebu, R. Schallmaer, Franz Bayr, Zenovie Antochie, Heinz Lehmann, Richard Helbrich, Hermann Schröder, Heinrich Dohmen, Johann Klaps, Max Haupt, Albert Schaper, Otto Cunhold, Gustav Fahsel, Otto Bornemann, Nich. Tovarnischi, Leon Candriuc, Adolf Jurth, Hermann Fritze, Karl Gärtig, Franz Konietzny, Aurel Laszlo, Hermann Stein, Paul Paber, Wenzel Göhler, Rudolf Ernst, Eberhard von Schaeven, Josef Spachmann, Wilhelm Haak, Adolf Born, Otto Ehricke, Michel John, Wilhelm Merthe, Alex Stechow, Paul Albertsen, E. Murjdschwitz, Walter Kräuse, Christof Sollner, Waldemar Cehrke, Phil Niebergall, Bernhard Lance, Josef Spachmann, Wilhelm Haak, Karl Pohl, Ed. Schmidke, Paul Preuss, Ioan Borşan, Peter Brix, Adolf Kelling, Josef Watolla, Georg Kahl, Frity Goldmann, Casimir Dolinschi, Heinrich Dohmen, Andras Jarcsany, Hyronimus Hönen, Karl Ruthe, August Diffort, Hans Kriesel, Ernst Russ, Gustav Fahsel, Gustav Downar, E. Fuchs, Fr. Brandt, Gustav Krause, Michael Frajco, J. Petronz, Fr. Watermann, J. Crockevici, J. Echermeer, B. Waries, Nistor Frunză, J. Marovengy, St. Vasbonikov, Gr. Pavlovici, Karl Leon, Johann Stecico, Josef Vrabiel, Cucoş Amfilochi, T. Caurilovici, Petru Piticar, Franz Arort, Fr. Köppenkastrop, Johannes Scheel, Peter Jonczyk, Hermann Bethge, Georg Linz, Wilhelm Köbe, Hermann Bär, Heinrich Wiegmann, Friedrich Code, Heinrich Lickefett, Franz Hanus, Hermann Bethge, Karl Berg, Otto Förster, Hugo Martin, Josef Pawletta, Peter Istvan, Emauel Szabo, C. Sauerbrell, Eduard Hueber, Wilhelm Heutensleben, Richard Helbrich, Wilhelm Filusch, Otto Kranich.

În fiecare an, în ziua Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi, părintele, împreună cu mai mulţi credincioşi, se roagă şi în faţa monumentului ridicat în cinstea soldaţilor germani căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial. Acest monument comemorativ a fost ridicat în anul 1934 şi dedicat militarilor germani din Bucovina, care au luptat în armata austro-ungară. Autorul lucrării este sculptorul Emil W. Becker. El a mai realizat mormântul eroului necunoscut din parcul Carol, Clopotul Unirii din Alba-Iulia şi Mausoleul de la Mărăşeşti.

Monumentul, remarcabil realizat, reprezintă un luptător în manieră antică, realizat din bronz. Pe placa din marmură de pe latura frontală, inscripţia în limba română şi în limba germană menţionează: Ridicat în cinstea germanilor din Bucovina ce au servit în armata austro-ungară.

În Rădăuţi mai este un monument închinat eroilor Primului Război Mondial. Pe o placă, amplasată pe spatele monumentului, sunt trecuţi toţi soldaţii de origine română care au luptat departe de locurile natale. Este un exemplu care ilustrează ce spuneam la începutul articolului. După nume se poate presupune că ar fi fost catolici doar 4 soldaţi: Halus Ambros, Halus Eugen, Halus Nicolai şi Halus Petru.

Acest monument este acum în plin proces de restaurare.

Ioan Şmid

Bibliografie 
Franz Wisniowski, Radautz, die deutscheste Stadt des Buchenlandes (Rădăuţi, cel mai german oraş din Bucovina), Selbstverl, 1966, 356 p..

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (XXXIII): Rădăuţi

*