Primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos, înfiinţată la 17 noiembrie 1864, a fost episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), nume sonor în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, personalitate eclesiastică providenţială, ctitor al acestei eparhii, pe care a condus-o vreme de 15 ani şi căreia i-a conturat o clară direcţie de afirmare în viaţa bisericească şi socială a zonei.
Biografia acestui mare ierarh este impresionantă, şi asupra rolului său în viaţa Bisericii româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au scris foarte multe volume şi studii; din această perspectivă apare ca un ierarh privilegiat. Atenţia de care s-a bucurat însă n-a fost conjuncturală, ci s-a datorat exclusiv calităţilor sale de ierarh complet şi de slujitor dăruit al Bisericii Ortodoxe, de împlinitor smerit al Evangheliei, dar şi de pionier al multor direcţii de acţiune, de care au beneficiat nu doar eparhiile de la Dunărea de Jos şi Roman, la cârma cărora s-a aflat vreme de aproape trei decenii, ci întreaga istorie a Bisericii naţionale de după el.
A fost un ierarh cu o largă orientare, înţelegere şi deschidere către aspectele contemporane lui, cu o dorinţă sinceră de a-şi pune întregul potenţial cu care Dumnezeu l-a înzestrat în slujba Bisericii şi a semenilor.
Dincolo de statura-i uriaşă de arhiereu, cărturar şi patriot, episcopul Melchisedec era preocupat de a întrupa în viaţa sa cuvântul mântuitor al Sfintei Scripturi. "Iubea copiii. Ajuta pe şcolarii silitori. Era un om cinstit, sincer, modest mai presus de toate, de caracter, un om de convingeri. Ducea o viaţă sobră, cumpătat la hrană, simplu la îmbrăcăminte, neobosit la muncă", nota unul din biografii săi (pr. Gh. Vlad, "Episcopul Melchisedec", în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1-2, 1952, p. 79). La rândul său, părintele Ioanichie Bălan, incluzând în bine cunoscuta lucrare Pateric românesc pe Melchisedec Ştefănescu, sublinia despre marele ierarh: "O deosebită grijă purta… pentru văduve, pentru orfani şi pentru ţăranii săraci, pe care îi miluia după putere şi îi mângâia cu cuvinte părinteşti… Pe elevii săraci şi silitori la carte episcopul îi întreţinea personal la seminar, iar pe alţii îi primea ca bursieri. Mulţi din ucenicii săi care au făcut seminarul la Roman au ajuns renumiţi preoţi, misionari, profesori şi episcopi" (protos. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, p. 477).
Într-adevăr, episcopul Melchisedec a iubit copiii şi s-a aplecat cu dragoste de părinte faţă de orfani şi văduve. Iconomul Constantin Nazarie, făcând în anul 1924 cronica celei de-a 32-a comemorări a morţii acestui providenţial ierarh, scria un lucru surprinzător:"Răposatul a dorit ca pe mormântul lui să se joace copilaşii, a căror nevinovăţie ne aminteşte nevinovăţia şi curăţia îngerească" (BOR, anul 42, nr. 6, iunie 1924, p. 372).
Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos păstrează multe mărturii ale dragostei evanghelice a episcopului Melchisedec faţă de văduve şi orfani, din perioada cât a păstorit la Ismail şi Galaţi.
Un fapt autentic, necunoscut până acum în biografia sa, ni-l arată pe distinsul vlădică ocrotitor de orfani. Ceea ce vom relata în continuare s-a petrecut la Galaţi, înainte de înfiinţarea Episcopiei Dunării de Jos, când Melchisedec Ştefănescu era locţiitor de episcop la Episcopia Huşilor, eparhie care avea în jurisdicţia sa canonică şi judeţul Covurlui (astăzi Galaţi).
Între anii 1861 şi 1863, primul din cele două protopopiate ale judeţului Covurlui a fost condus de protopopul Gheorghe Budescu. La 8 iulie 1863 municipalitatea gălăţeană consemna că "iconomul Gheorghie Budescu, fostul protoiereu al Despărţirii I din acest judeţ, după o suferinţă de boală s-au săvârşit din viaţă în luna trecută iunie şi acum, în zilele acestea se ştie că de asemine s-au săvârşit din viaţă şi soţia sa". De pe urma celor doi au rămas un băiat (Gheorghe) de 12 ani şi o fată (Victoria) de 11 ani. Municipalitatea hotărăşte ca băiatul să fie trimis spre "creştire şi învăţătură la unul din internatele ţării", iar fata la "internatul şcoalei de orfeline de aice" (adică din Galaţi, n.n. A se vedea Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Galaţi, fond Primăria Galaţi, dosar nr. 19/1863, ff. 46 şi 54).
Trei luni mai târziu după moartea protoiereului Budescu, soseşte în Galaţi arhiereul Melchisedec Ştefănescu, pentru a târnosi noua biserică ridicată în Galaţi, între 1857 şi 1863, cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Ceremonia sfinţirii s-a petrecut în ziua de 3 septembrie 1863. Cu acest prilej, arhiereul Melchisedec află de tragedia familiei protopopului Budescu şi de hotărârea municipalităţii referitoare la soarta celor doi orfani. Ierarhul nu rămâne insensibil faţă de această tristă întâmplare şi ia hotărârea de a se ocupa personal de creşterea şi educarea fiului protopopului decedat.
La 7 septembrie 1863 Protoieria Despărţământului I Galaţi comunica municipalităţii că odată cu "venirea Prea Sfinţiei Sale, locotenentul de episcop Huşului în acest oraş, au luat sub patrimoniul său pe băieţelul numitului repausat" (Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Galaţi, fond Primăria Galaţi, dosar nr. 19/1863, f. 85). Într-adevăr, episcopul Melchisedec Ştefănescu a avut grijă de fiul preotului Budescu în perioada cât a suplinit Eparhia Huşilor şi, la numirea sa ca episcop-locotenent şi titular al Episcopiei Dunării de Jos, l-a luat cu el la Isamil, înscriindu-l ca elev în acest oraş. Tânărul, care se numea ca şi tatăl său, Gheorghe, s-a îmbolnăvit şi se pare că a fost trimis la Galaţi, spre a fi tratat de către vestitul medic Aristidi Serfioti, episcopul însărcinând pe slujitorii Bisericii "Sf. Nicolae" din Galaţi, catedrala oraşului, să poarte grijă de el. Din nefericire, tânărul a murit la 8 august 1866, în casa nr. 13 din "ograda bisericii Sf. Nicolai", str. Dicianu (Galaţi), în vârstă de 15 ani. Preotul Anastasie Frimu şi cântăreţul bisericesc Alexandru Lucănescu de la această biserică sunt martori la "decesul elevului Gheorghe Budescu (15 ani), domiciliat în Ismail, fiul lui Gheorghe Budescu, răposat, preot, şi al Elenei" (Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Galaţi, Colecţia registre de stare civilă comunală, Primăria Galaţi, morţi, dosar nr. 14, 1866, f. 151).
Această inedită mărturie biografică se adaugă celorlalte dovezi cunoscute ale vieţuirii evlavioase şi iubitoare de semeni a episcopului Melchisedec Ştefănescu, a cărui personalitate duhovnicească este în atenţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în perspectiva unei viitoare canonizări.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius