altmarius

cultură şi spiritualitate

Un articol de: Paul Siladi - 10 Sep, 2019

Biserica lui Hristos este cuprinzătoare, universală spațial și temporal, se adresează tuturor fără excepție cu o chemare specială. Universalitatea nu înseamnă uniformitate și faptul că suntem cu toții prinși în dragostea lui Hristos nu justifică un egalitarism de tip comunist. Deși egali în dragostea Domnului, Biserica are elite și eroi. Sfinții, asceții, părinții reflexivi ai Bisericii se găsesc acolo și, chiar dacă la sate se trăiește o formă de creștinism cosmic, vârful de lance al creștinismului rămâne pe mai departe cel urban, chiar așa, insular cum este el astăzi. Asceții deșertului egiptean din secolul al IV-lea au astăzi un cuvânt greu de spus, care poate constitui piatra de temelie a unei spiritualități citadine. Sub înrâurirea câtorva mari nevoitori, deșertul egiptean a atras spre sine mii de creștini care voiau să trăiască o viață îngerească. În felul acesta deșertul a devenit o cetate creștină. Poate cetatea creștină prin excelență. Fără ziduri, într-un spațiu neprimitor, cu totul expusă intemperiilor și atacurilor barbare, cetatea aceasta nu seamănă cu nimic altceva. Formal aproape de structura unor sate răsfirate, comunitățile monahale nu au avut nimic rural în ele și nu s-au definit în felul acesta. Deșertul este cosmopolit, monahii au origini diferite, iar punctul comun care îi leagă nu este subteran, nu ține de descendență, ci de ținta comună: nebunia idealului unei vieți îngerești.

Calea de acces spre deșert este opțiunea radicală pentru singurătate. O singurătate care se primește de-a gata în orașe. Un dar otrăvit, așa se vede astăzi, cu care nimeni nu știe ce să facă. Dar soluția se află de mult la acești îndrăzneți părinți care se bucură de singurătate ca de un privilegiu obținut cu greu. Cuvintele lor se structurează într-un manual de gestionare a singurătății.

Elitele Bisericii nu sunt doar asceții (cu toate că sunt pline sinaxarele de martiri și de monahi). Există în rândul acestor elite și o categorie aparte, câteva nume sonore, a căror înțelegere s-a constituit în jaloane inconturnabile pentru o Weltanschauung creștină. Aceștia sunt marii părinți reflexivi sau, dacă acest cuvânt nu este corupt peste măsură, intelectualii asceți ai Bisericii. De la Iustin Martirul și Filosoful până la Grigorie Palama și mai departe, creștinismul de astăzi nu poate fi imaginat fără contribuția lor. Citadini, chiar dacă izolați, fiecare dintre ei a fost o punte de dialog și, totodadă, avangarda gândirii teologice din momentul respectiv. Simone Weil, cu sensibilitatea și intuiția ei extraordinară, sesiza nevoia de sfinți geniali. Adică de niște oameni care să poată fi simultan avanposturi ale gândirii și punți de dialog. Iar sfinții geniali pot fi gestați de Biserică în cadrul unei spiri­tua­lități ortodoxe citadine.

Așadar, două sunt liniile majore ale spiritualității citadine care se hrănește din gândirea ascetică și din cea patristică: la nivel personal gestionarea singurătății după modelul părinților deșertului, iar la nivel comunitar angajarea în dialog, după modelul marilor sfinți din istoria gândirii creștine. Iar întâlnirea acestor două componente ar putea fi „imaginea a toată filosofia”, după cuvântul avvei Isidor Pelusiotul.

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor