altmarius

cultură şi spiritualitate

Ediţia critică a „Cuvintelor ascetice” ale sfântului Isaac Sirul –“ pe marginea unui remarcabil monument filologico-duhovnicesc

http://revistateologica.ro/editia-critica-a-cuvintelor-ascetice-ale...

„Cuvintele ascetice” ale cuviosului Isaac Sir(ian)ul au fost dintre cele mai iubite şi citite scrieri duhovniceşti în monahismul creştin. O dovedesc sutele de manuscrise şi multele traduceri – greacă, arabă, georgiană, slavonă, etiopiană, latină (iar din latină în italiană, spaniolă, franceză veche) – în care au circulat vreme de peste o mie de ani până la (şi după) editarea şi publicarea lor în formă tipărită[1].

Prima a văzut lumina tiparului foarte populara traducere latină (realizată în secolul XIII într-un mediu franciscan) a 53 de mici „cuvinte” ascetice (liber abbatis Isaac), publicată în 1497 la Barcelona şi în 1506 la Veneţia, şi după care au fost realizate versiunile castiliană (tipărită în 1489 şi 1497) şi italiană (tipărită în 1500). Traducerea latină a fost retipărită în numeroase rânduri inserată fiind în marile „biblioteci” de texte patristice editate de erudiţii Grynaeus în 1569, de la Bigne în 1575 (reluată în 1644 şi 1677, cu numeroase retipăriri) şi F. Galland în 1765, ultima fiind reprodusă de abatele J.-P. Migne în 1865[2].

În 1719 eruditul maronit Josephus Assemanus (1687-1768) descria analitic în volumul 1 dinBibliotheca Orientalis Clementino-Vaticana conţinutul unui manuscris arab din Nitria care transmitea 138 de „cuvinte” ascetice grupate în patru cărţi. Potrivit notiţei biografice arabe transcrise şi traduse, Isaac ar fi fost un monah la mănăstirea Mar Mattai de lângă Mossul, devenit pentru scurt timp episcop al Ninivei, de unde a demisionat şi s-a retras în Egipt, în deşertul Sketis, unde şi-a

scris opera ascetico-mistică. Pe baza faptului că în scrierile lui Isaac apare şi o epistolă către un Simeon, identificat cu Simeon Stâlpnicul († 593),viaţa şi activitatea cuviosului Isaac erau datate spre mijlocul secolului VI. Assemanus atrăgea totodată atenţia asupra necesităţii de a-l distinge pe acest Isaac Sirianul, ascet episcop al Ninivei, de Isaac Sirianul, ascet sirian stabilit în Italia la Spoleto (Monteluco, Umbria), unde s-a şi mutat la Domnul în jurul anului 550, şi despre care vorbeşte înDialogurile sale (III, 14) papa Grigorie cel Mare († 602)[3]. Deşi despre acest Isaac Sirianul din Spoleto nu se spune că ar fi scris ceva, tradiţia occidentală i-a atribuit lui Cuvinteleascetice care au circulat în latină sub numele lui Isaac Sirianul.

Textul grec al „Cuvintelor” sfântului Isaac a fost publicat abia în 1770 la Leipzig[4] de eruditul monah iluminist Nichifor Theotokis (1730-1800), la iniţiativa patriarhului Efrem II al Ierusalimului (1766-1771). „Prefaţa” ediţiei[5] apare ca un model de erudiţie ştiinţifică: Theotokis cunoaşte şi redă în traducere notiţa biografică arabă tipărită de Assemanus în 1719, iar în finalul ediţiei sale reproduce comparativ şi conţinutul manuscrisului arab în patru cărţi descris de savantul maronit. Theotokis consultase cataloagele manuscriselor greceşti din bibliotecile marilor capitale europene (Biblioteca Imperială din Viena: D. Nessel, 1690; Biblioteca Coisliniana din Paris: Montfaucon, 1715; dar şi Bibliotecile Apostolica din Vatican şi Bodleiana din Oxford), semnalând mulţimea manuscriselor, dar şi faptul că, deşi numărul „cuvintelor” diferă, conţinutul lor este acelaşi, menţionând totodată manuscrise văzute în Corfu, patria sa, şi cele consultate de patriarhul Efrem II la Lavra Sfântul Sava de lângă Ierusalim.

La insistenţele patriarhului Efrem II însă, Theotokis arată că a editat textul „cuvintelor” sfântului Isaac folosindu-se doar de două codice vechi pe care le-a putut găsi în Istanbul, ambii aflaţi în proprietate privată: unul aflat în posesia predicatorului Agapie de la biserica Sfântul Nicolae din Galata, pe care l-a luat drept bază, colaţionându-l cu un altul aflat în posesia mitropolitului Neofit al Artei care, retras la Athos, l-a lăsat ierodiaconului Neofit Peloponezianul (Kavsokalivitul [1713-1784]?).  Ca editor, savantul ieromonah grec iluminist a operat în mod improvizat şi neprofesionist, luând o serie de opţiuni care au subminat calitatea ştiinţifică a demersului său diminuând considerabil rigoarea rezultatului tipărit. Apreciind că traducerea grecească, fiind literală şi negramaticală, are un nivel filologic „foarte coborât”, şi de aceea este lipsită de claritate, Theotokis a intervenit în text operând o serie de revizuiri şi corecturi semnalate în note sau operate tacit. Observând apoi că ordinea „cuvintelor” în manuscrise diferă, Theotokis a rearanjat el însuşi „cuvintele” (86 de „cuvinte” – dintre care 4, atrage atenţia ieromonahul grec, aparţin de fapt monahului sirian Ioan din Dalyatha – şi 4 „epistole”), regrupându-le pe grupuri cu tematică aproximativ similară. Rezultatul final al demersului editorial al lui Nichifor Theotokis este astfel unul serios deficitar din punct de vedere filologic şi ştiinţific.

Faptul a putut fi constatat încă de contemporani. Clasic în acest sens este cazul cuviosului Paisie Velicikovski (1722-1794). În „prefaţa” la noua sa traducere slavonă a „cuvintelor” ascetice ale sfântului Isaac, publicată „post mortem” de ucenicul şi biograful său schimonahul Mitrofan la Neamţ în 1812 (BRV 820)[6], stareţul Paisie ne relatează el însuşi etapele demersurilor sale legate de scrierile sfântului Isaac[7]. Încă pe când era în Ucraina, la Lavra Pecerskaia, îşi copiase cartea „cuvintelor” lui Isaac în slavonă, pe marginea căreia însemnase o serie de pasaje lipsite de sens gramatical. Ajuns la Athos, în jurul anului 1750 a găsit la un monah un manuscris slavon vechi, pe baza căruia a încercat timp de şase săptămâni să îndrepte textul pe care-l copiase; fără folos însă, pentru că pasajele fără sens însemnate erau la fel şi aici. A înţeles astfel necesitatea de a recurge la „izvoade”, a cunoaşterii limbii greceşti vechi. După douăzeci de ani, stabilit între timp la Dragomirna, Paisie primeşte în 1770 de la Nichifor Theotokis însuşi un exemplar al ediţiei sale tipărite la Leipzig („dar dumnezeiesc”), după care întreprinde, în lipsa dicţionarelor, o nouă „oarecare îndreptare, nu traducere”. O altă „oarecare îndreptare” o face stareţul Paisie şi confruntând textul slavon şi cu traducerea „moldovalahă” a ediţiei lui Theotokis realizată în anii 1770-1771. Nedumeriri au continuat să persiste însă făcându-l pe Paisie să nu fie mulţumit de ceea ce realizase. În fine, în 1786 i s-a adus de la Athos un manuscris grec al „cuvintelor” sfântului Isaac, unde „cuvintele” erau dispuse în două cărţi şi care s-a dovedit a fi de un real ajutor. Pe această bază, având acum şi dicţionare şi o cunoaştere avansată a limbii greceşti, stareţul Paisie realizează o nouă traducere slavonă a scrierilor isaachiene încheiată „cu mare bucurie duhovnicească în ciuda suferinţelor dinăuntru şi din afară ale trupului” în 1787. Drept bază a luat „cartea tipărită”, dar „mare ajutor” a venit de la „cartea manuscrisă elino-grecească”, fără de care „numai din cea tipărită, chiar cu toată străduinţa, traducerea ar fi şchiopătat nu în puţină parte”. Dedicată mitropolitului Gavriil (Petrov) al Novgorodului şi Sankt-Petersburgului (1770-1800) – cel care în 1793 va tipăriDobrotoliubia paisiană –, noua traducere slavonă a „cuvintelor” sfântului Isaac realizată de stareţul Paisie Velicikovski, ultima sa mare traducere, va fi tipărită însă la Neamţ, dar abia în 1812.

Tot la Neamţ, câţiva ani mai târziu, în 1819 (BRV 1037)[8] se tipărea cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi şi sub îngrijirea ieromonahului Iosif şi traducerea românească a „Cuvintelor şi învăţăturilor” sfântului „Isaac Syrul” realizată în „şcoala ascetico-filologică” paisiană. Prefaţa ieromonahului Iosif ne oferă  informaţii scurte, dar importante. O primă traducere a fost realizată după ediţia lui Theotokis din 1770 de către  ieromonahul Macarie; citită şi copiată mult, a adus mult folos. După câtăva vreme, un alt ucenic al stareţului Paisie, schimonahul Isaac, „având dragoste şi evlavie de cuvintele sfântului Isaac”, „găsind un izvod elinesc scris cu mâna din Sfântul Munte, s-a apuca şi de izvoavă în limba românească l-au tălmăcit, socotind că iaste la noime şi mai potrivit şi mai înţeles, după cum să află pre la unele locuri mai schimbat”. Altfel spus, dacă prima traducere românească s-a făcut după ediţia tipărită în 1770, cea de-a doua a fost realizată – ca şi în cazul sfântului Paisie – pe baza unui manuscris athonit cu un text în mod evident mai clar şi mai inteligibil decât cel tipărit. În stabilirea textului tipărit în 1819 ieromonahul Iosif a procedat, potrivit mărturisirii proprii, în mod eclectic: având în faţă traduceri întreprinse după originale diferite („izvoade cam schimbate”), „eu de unde am văzut că la înţelegerea cuvintelor mai bine se potriveşte de acolo am luat şi am pus, neadăogând, nici scăzând”.

În 1854 mănăstirea Optina republica traducerea slavonă paisiană a „cuvintelor” isaachiene. În acelaşi an apărea şi prima traducere rusă realizată de Academia duhovnicească din Moscova, traducere citită intens de scriitorul rus F.M. Dostoievski (1821-1881), care o va folosi din plin în ultimul său roman, Fraţii Karamazov (1879-1880), în capitolul cu învăţăturile stareţului Zosima.

Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX aduc în sfârşit clarificările ştiinţifice privitoare la persoana autorului şi restituirea textului originar siriac, rezultatul eforturilor a doi orientalişti romano-catolici. Astfel, în 1896 J.-P. Chabot (1860-1948) descoperea şi publica o notiţă[9] (cap. 124 al „Cărţii curăţiei”, o culegere de vieţi de monahi siro-orientali) care stabileşte definitiv faptul că Mar Ishaq, originar din Qatar, a păstorit timp de cinci luni comunitatea siro-orientală din Ninive, fiind hirotonit de catolicosul Mar Giwargis (Gheorghe) (661-680); după care s-a retras ca pustnic pe muntele Matut din Huzistan (sud-vestul Iranului), mutându-se la Domnul aici, cândva în jurul anului 700, în mănăstirea lui Rabban Shabur. Iar în 1909 preotul lazarist caldeean şi orientalistul Paul Bedjan (1838-1920) publica, după un manuscris siriac copiat în anul 1285,  sub titlul: textul a 82 de „cuvinte” ascetico-mistice[10]reprezentând „partea întâia” a corpusului scrierilor isaachiene (în anexă erau redate şi câteva extrase din „partea a doua” pe care Bedjan o avea la dispoziţie într-un manuscris incomplet). Cercetarea tradiţiei manuscrise siriace a relevat faptul că scrierile isaachiene ale părţii întâia ne-au parvenit în două versiuni: siro-orientală („nestoriană”), completă, în care Isaac citează ca autorităţi pe Teodor al Mopsuestiei („exegetul”), pe Diodor şi Evagrie („gnosticul”); şi siro-occidentală („monofizită”), din care lipsesc 8 „cuvinte”, dar care adaugă 4 „cuvinte” ale misticului siro-oriental Ioan din Dalyatha şi o prescurtare a scrisorii monofizitului Filoxen al Mabbugului către Patriciu, şi în care numele lui Evagrie e omis sau înlocuit cu „Grigorie Teologul”, Diodor cu „Vasile”, iar Teodor cu „Chiril”, „Martinian” sau alte nume.

Traducerea grecească, realizată înainte de anul 800 la Lavra Sfântul Sava de monahii Patrikios şi Avraamios pe baza versiunii siro-occidentale, a continuat să rămână accesibilă numai în ediţia defectuoasă a lui Nichifor Theotokis reeditată, cu mulţime de erori tipografice, de monahul Ioachim Spetsieris la Atena în 1895 (şi retipărită mereu din 1966 încoace); după aceasta ierodiaconul Kallinikos a făcut în 1861 o adaptare neogreacă, foarte populară şi ea în Grecia.

Integrând în proiectul lărgit al Filocaliei sale româneşti şi pe sfântul Isaac Sirul, pr. prof. D. Stăniloae a publicat în 1981 în volumul X al acestei serii, ultimul care a mai putut să apară în timpul regimului comunist, o nouă traducere românească a „Cuvintelor despre nevoinţe” ale sfântului Isaac[11]. Traducerea fusese realizată pe baza reeditării de Spetsieris în 1895 a textului editat de Theotokis în 1770. În cuvântul-înainte (p. 5), pr. D. Stăniloae apreciază că deficienţele gramaticale şi sintactice ale acestui text fac „ca orice traducere a lui să fie în oarecare măsură o adevărată reconstituire mai mult sau mai puţin corespunzătoare a conţinutului care derivă de la autor”. „Fiind făcută în mod liber după textul grec atât de defectuos”, şi vechea traducere românească publicată în 1819 la Neamţ este „greu de înţeles”. „Traducerea românească mai nouă, netipărită, e şi ea de multe ori destul de îndepărtată de conţinutul textului grecesc”. Pr. D. Stăniloae făcea aluzie aici la „diortosirea” foarte personală (şi discutabilă) a ediţiei de la Neamţ realizată în 1947 de poeta şi clasicista Zorica Laţcu (1917-1990; din 1948 monahia Teodosia la Vladimireşti) şi tipărită în 1997 de Editura Bunavestire, Bacău. Între o versiune arhaică literală şi alta modernă literaturizantă pr. D. Stăniloae şi-a asumat sarcina ca pe baza unui text obscur şi nesigur să realizeze o traducere „cât mai fidelă”, dar şi „în propoziţii cât mai inteligibile” (p. 5) a unei opere care este aproape toată „un poem spiritual de negrăită frumuseţe” (p. 11).

Necesitatea de a avea la dispoziţiei un text grecesc sigur şi stabil al „Cuvintelor” isaachiene care să favorizeze o comprehensiune cât mai riguroasă a sensurilor lor duhovniceşti a fost, cum s-a putut vedea, constantă în istoria monahismului ortodox din epoca modernă şi contemporană. Din acest spaţiu au plecat la începutul anilor ’80 ai secolului XX[12] două iniţiative soldate cu rezultate remarcabile în plan atât duhovnicesc, cât şi ştiinţific. Una dintre ele a venit de dincolo de Atlantic, de la „Holy Transfiguration Monastery”, comunitate monahală ortodoxă tradiţionalistă înfiinţată între 1958 şi 1962 lângă Boston de Părintele Pantelimon, ucenic al gheronilor Iosif Vatopedinul († 1959) şi Ieronim din Eghina († 1966). Tentativa realizării unei traduceri engleze a ediţiei Theotokis izbindu-se de dificultăţi insurmontabile, şi acestea neputându-se soluţiona nici chiar prin recursul la microfilme după cele mai vechi manuscrise greceşti, traducătorul Dunn R. Miller – actualmente profesor la departamentul de filozofie al Universităţii Fordham din New York – a învăţat limba siriacă pentru a putea confrunta textul grec cu originalul siro-occidental inedit, consultat şi el pe bază de microfilme, folosit ca bază de traducătorii greci de la Sfântul Sava la sfârşitul secolului VIII. Rezultatul acestei traduceri a textului grec confruntată în note cu originalul siro-occidental e inclus în monumentala ediţie americană cuprinsă în somptuosul tom The Ascetical Homilies of St Isaac the Syrian, publicat sub auspiciile Holy Transfiguration Monastery, Boston, în 1984 (CXV + 561 p.). Textul englez al celor 77 de „omilii” isaachiene era încadrat de două ample studii ale traducătorului (care din smerenie nu şi-a dat numele în carte): „introducerea” (p. LXIII–XCV) oferea o trecere în revistă precisă a datelor istorice despre viaţa sfântului Isaac şi scrierile sale în diversele lui forme: siriace, greacă, slavonă şi rusă; iar valorosul „epilog” (p. 481–541) schiţa o excelentă prezentare a „istoriei şi teologiei Bisericii Răsăritului din Persia până la sfârşitul secolului VII”, o demonstraţie riguroasă a faptului că Biserica asiriană a Persiei, fidelă tradiţiei antiohiene, nu poate fi etichetată decât abuziv drept „nestoriană”, acest calificativ stigmatizant neavând acoperire doctrinară, în vreo opţiune heterodoxă, şi fiind rezultatul unei serii de conjuncturi istorice. Traducerea engleză a „Omiliilor ascetice” ale sfântului Isaac a fost foarte recent reeditată de Holy Transfiguration Monastery într-o a doua ediţie revizuită[13]. Revizuirea a avut drept obiect atât textul traducerii revăzut cu grijă, cât mai ales transformarea masivului tom dintr-un volum academic într-unul cu caracter predominant „devoţional” prin renunţarea la două treimi din note, la apendicele cu texte siriace neisaachiene din ediţia I, dar şi la epilogul despre istoria Bisericii din Persia. Traducerea engleză din 1984 indica însă numai (şi întreprindea provizoriu) calea care trebuia parcursă în mod sistematic în vederea obiectivului realizării unei ediţii critice care să restituie ştiinţific textul grecesc sigur al „Cuvintelor” sfântului Isaac.

Iniţiativa în acest sens a aparţinut gheronului Vasilios Gondikakis (n. 1936), una din figurile exemplare ale renaşterii duhovniceşti a Sfântului Munte Athos în ultimele decenii ale secolului XX; stabilit aici în 1966 ca ucenic al gheronului Paisios, a devenit egumen al mănăstirii athonite Stavronikita, iar din 1990 şi până în 2005 al Ivironului. Încă de la sfârşitul anilor ’70, gheron Vasilios a deschis la Stavronikita şantierul ediţiei critice isaachiene, însărcinând un monah cu ascultarea de a stabili lista tuturor manuscriselor, foarte multe din ele athonite, şi de a procura microfilmele manuscriselor aflate la Sinai, Ierusalim, Patmos sau în marile biblioteci europene. Mutarea în 1990 la Iviron şi noua ascultare de a reorganiza biblioteca de aici, precum şi motive de sănătate l-au împiedica însă atât pe acesta, cât şi pe un alt monah, să facă progrese în colaţionarea manuscriselor.

În iulie 2000 întreaga arhivă adunată a fost predată lui Marcel Pirard, orientalist belgian de la Louvain, ucenic al gheronului Vasilios, care i-a dat şi binecuvântarea de a duce la bun sfârşit ediţia critică proiectată. Primele rezultate au fost anunţate de noul editor într-un studiu publicat în 2002[14].

Colaţionarea atentă a celor două ediţii existente – Theotokis, 1770, şi Spetsieris, 1895 – a impus noului editor o constatare neliniştitoare. Departe de a fi fost o simplă reproducere fidelă a textului din 1770, ediţia Spetsieris era „rezultatul unui adevărat masacru”: din textul ei lipsesc zeci de monosilabe, articole, prepoziţii, verbe, adverbe, şi peste treizeci de fraze întregi sau părţi de fraze, afară de numeroase alterări care afectează grav sensul. Toate acestea se adaugă la „starea deplorabilă” a textului editat de Theotokis însuşi pe baza unui singur manuscris identificat de M. Pirard ca fiind nr. 37  din biblioteca fostei „Megalē Scholē tou Genous” din Constantinopol. S-a putut vedea astfel că Theotokis a lucrat direct pe acest codice din secolul XIV corectând unele greşeli, modificând punctuaţia, scriind note pe margini şi, mai ales, modificând arbitrar ordinea „cuvintelor” şi neezitând să răzuiască în manuscris numerele existente înlocuindu-le cu propria sa numerotaţie „logică” şi introducând o serie de subtitluri.

Textul grec editat fiind atât de corupt, restaurarea lui nu putea fi făcută prin simple îndreptări şi ameliorări pe baza câtorva manuscrise mai bune. Se impunea astfel, pe de o parte, investigarea critică riguroasă a întregii tradiţii manuscrise, considerabile cantitativ, precum şi, pe de altă parte, pentru clarificările ultime în caz de lacune, pasaje obscure, ordinea „cuvintelor” etc., recursul la textul siriac. O întreprindere extrem de laborioasă, complexă şi cronofagă, care a necesitat unsprezece ani de muncă asiduă (iulie 2000-ianuarie 2011), şi de care elenistul şi orientalistul belgian ortodox Marcel Pirard s-a achitat cu deplin succes.

Fiindcă rezultatul final – masivul tom de aproape 900 de pagini al „ediţiei critice” a „Cuvintelor ascetice” ale avvei Isaac Sirul realizată de Marcel Pirard şi publicat în februarie 2012 de sfânta mănăstire athonită Iviron[15] – obligă la admiraţie necondiţionată. Nucleul volumului (p. 213-797) e constituit de textul grecesc critic a 68 de „cuvinte ascetice” ale cuviosului Isaac prevăzut cu două serii de aparat critic: unul redând variantele din manuscrisele greceşti selecţionate, iar altul semnalând diferenţele existente între textul grec şi originalul siriac. O anexă (p. 801-879) grupează separat textele „cuvintelor” transmise în vechea traducere greacă sub numele lui Isaac, dar aparţinând în realitate lui Ioan din Dalyatha (Cuvintele nr. 43, 2, 80, 7 din ed. Theotokis) sau Filoxen al Mabbugului (Ep. 4 din ed. Theotokis), precum şi elogiul tăcerii şi isihiei pus într-un număr de 26 de codice ca introducere (epigramma) la „cuvintele” isaachiene.

Textul grec critic este prefaţat de cele 180 de pagini ale studiului introductiv al editorului, veritabilă micromonografie filologică în două părţi: prima (p. 35-99) tratează despre textul siriac cu o foarte succintă schiţă despre viaţa sfântului Isaac, sursele sale şi teologia acestora (p. 35-55); iar cea de-a doua (p. 101-195) trasează cu minuţiozitate liniile principale ale „istoriei textului grec”. Editorul a inventariat şi a investigat un număr de nu mai puţin de 122 de manuscrise greceşti copiate până la anul 1600 şi cuprinzând în totalitate sau fragmentar „cuvintele” ascetice isaachiene. Analiza acestora a permis stabilirea faptului că versiunea greacă a scrierilor sfântului Isaac Sirianul ne-a parvenit transmisă sub forma a două recenziuni: una completă-integrală şi una selectivă-antologică.

Recensio major e transmisă de majoritatea manuscriselor păstrate: 89 de codice (33 athonite), majoritatea din intervalul sfârşitul secolului XIII-jumătatea secolului XIV (inventariate la p. 104-138), dar dintre care mai mult de jumătate ne-au parvenit incomplete. Acestea transmit un număr stabil de patru „epistole”, dar unul variat de „logoi”, deşi textul rămâne acelaşi, chiar dacă în dispuneri diferite. S-a evidenţiat existenţa a două familii: familia α, ale cărei reprezentante transmit un număr de 68 de „logoi” într-o ordine foarte apropiată de cea a originalului siro-occidental după care s-a făcut traducerea greacă – ordine reţinută de editor (cf. şi tabelul comparativ al diverselor numerotaţii la p. 881–883); şi familia β, ale cărei reprezentante transmit un număr de 56 de „cuvinte” grupate în două „cărţi” (Cuv. 1-28, 29-56). După acest text s-a făcut, în secolele XIII-XIV, vechea traducere slavonă.

Recensio minor transmite un număr de 37 de „logoi” şi nici o epistolă, într-o ordine stabilă şi ne-a parvenit într-un număr de 33 de codice (4 athonite) mai ales din secolele X–XIII (inventariate la p. 177-187); după această versiune selectivă a fost făcută, în secolul XIII, traducerea latină, transpusă apoi în catalană, castiliană, portugheză, italiană şi franceză veche.

Toate manuscrisele au făcut obiectul unei colaţionări uniforme, dar parţiale (pe baza „cuvintelor” 5 şi 33 din ed. Theotokis). S-a constat astfel că, deşi transmis în manuscrise mai vechi, textul recenziunii „minor” este deficitar, abundă în erori şi omisiuni şi nu ajută cu nimic în stabilirea textului. Textul recenziunii „major” e, la rândul său, instabil şi fluctuant, trădând efortul copiştilor de a-l adapta (în nenumărate forme, variante şi contaminări) la gramatica limbii greceşti „clasice”.

În final, s-a văzut că numai un număr restrâns de manuscrise (doar trei) transmit un text independent, cu o sintaxă semitizantă şi lecţiuni fidele textului siriac: este vorba de două codice athonite complete relativ târzii (sfârşitul secolului XIII-ju­mătatea secolului XIV), aparţinând familiei α:Vatopedinus 273 (B) şi Stavronikita 40 (S), al căror text consună cu acela transmis de cel mai vechi manuscris grecesc al „cuvintelor” isaachiene: Parisinus Suppl. gr. 693 (P). Copiat la sfârşitul secolului IX la Lavra Sfântul Sava, acesta din urmă este cel mai apropiat atât în timp, cât şi în spaţiu, de prototipul traducerii greceşti realizate acolo cu doar un secol înainte; din nefericire, cele 78 de file care ne-au parvenit din acest codice esenţial (achiziţionat la Paris în 1867, şi alte câteva file cumpărate în 1900 la Damasc) ne transmit doar textul a 24 de „logoi”. Acestor codice de bază li se adaugă alte trei manuscrise aparţinând familiei β’: Vatic. gr. 2235 (secolul XIV) (Va), Sinaiticus gr. 405 (secolele XI–XII) (N) şi Venet. Marc. gr. II, 76(1321) (M), în textul cărora tendinţa clasicizantă e limitată şi se conservă multe lecţiuni care reflectă originalul siriac. Comparaţia hotărâtoare cu originalul siriac a arătat că manuscrisele PBS (familia α) şiNVaM (familia β) livrează un text extrem de apropiat de cel al prototipului siriac, a cărui ordine a „cuvintelor” e păstrată de codicele familiei α. Prin urmare, acestea au fost singurele reţinute în stabilirea critică a unui text grec care redă în totalitate particularităţile semitice şi siriacismele („barbarisme” după canoanele limbii greceşti „clasice”). Limba traducerii greceşti, analizată din punct de vedere atât morfologic şi sintactic, cât şi lexicologic (p. 71-88), face, de altfel, obiectul unei secţiuni speciale a studiului lui Marcel Pirard, cu accent pe seria de semitisme şi siriacisme inconfundabile (p. 79-88).  Concluzia degajată la capătul acestui excurs atent este aceea că limba traducerii greceşti reflectă atât mediul lingvistic palestinian de la sfârşitul secolului VIII, cât şi faptul că limba maternă a traducătorilor – monahii Patrikios şi Avramios de la Lavra Sfântul Sava – era aramaica palestiniană, cu siriaca şi greaca dobândite ca limbi culte, traducerea lor trădând faptul că, deşi scriau greceşte, ei gândeau semitic (p. 88). Textul siriac după care au lucrat traducerea greacă monahii de la Sfântul Sava a fost însă unul siro-occidental, diferit de cel original, siro-oriental, editat de Bedjan în 1909. Inedit încă, acest text a fost consultat de M. Pirard în ambele sale variante: iacobită (Vatic. syr. 124, secolul XIV, şi562 din 1487) şi melkită (Sinait. syr. 24, copiat la Sfântul Sava la sfârşitul secolului VIII şi începutul secolului IX, Vatic. syr. 125, secolul X, descris de Assemanus, şi Paris. syr. 378). Mai precis, traducătorii au lucrat pe baza unui text siro-occidental melkit („ecumenic”), care includea anonime şi trei „cuvinte” ale („nestorianului”) Ioan din Dalyatha, precum şi, tot anonim, versiunea prescurtată a epistolei („monofizitului”) Filoxen al Mabbugului către Patriciu, epistolă (a IV-a) care încheie toate manuscrisele greceşti complete (cf. p. 56-63 cu analiza diferenţelor între variantele siro-orientală, siro-occidentale şi greacă ale „cuvintelor” isaachiene).

O foarte utilă secţiune specială e consacrată de Marcel Pirard „terminologiei duhovniceşti” (p. 89-99), unde sunt evidenţiate expresiile siriace care corespund principalilor termeni ascetico-mistici ai „cuvintelor” sfântului Isaac.

Nu putem încheia mai bine această scurtă relatare despre o realizare monumentală, exemplară pentru autentica „perihoreză” dintre evlavie şi erudiţie, decât redând cele câteva cuvinte introductive ale realizatorului şi iniţiatorului ei.

Din cuvântul editorului – Marcel Pirard:

„Orice carte, ca obiect, este ceva static; cititorul o pune în mişcare, o mişcare la început corporală iar apoi mentală, care transformă litera în duh.

Opera avvei Isaac reapare din adâncul timpului ca să rămână între noi ca o prezenţă care ne mută dincolo; şi ne priveşte din acel dincolo ca o icoană; prin urmare, pe cât i-o îngăduim, cartea ne studiază, acţionează în noi, ne călăuzeşte.

Citirea operei avvei Isaac cere o incursiune în timp; vorbeşte un alt limbaj, pe care suntem datori să-l înţelegem aşa cum este, cu spiritul şi expresiile lui proprii. Dificultatea este triplă: limba este cea comună, sintaxa semitică, iar cât priveşte vocabularul, chiar dacă cele mai multe expresii sunt cunoscute, cititorul actual are dificultăţi în a le sesiza sensul. Se impune o lucrare de traducere pentru restabilirea sensului originar urmând duhului autorului şi perspectivei sale duhovniceşti.

Avem datoria de a nu închide textul în scheme sau categorii prestabilite, de a nu-l transforma într-un sistem; avem datoria de a nu-l segmenta ca să alegem partea care ne place; avem datoria de a-l aborda sferic, ca pe un întreg indisociabil: «Nimeni să nu ia şi să scoate un cuvânt din cuvintele noastre şi să lase restul, şi să-l ţină în mâini fără înţelegere» (Cuvântul 27)” (p. 13).

Cuvântul iniţiatorului – arhimandritul Vasilios, proegumen al sfintei Mănăstiri Iviron:

„Evenimentul ediţiei critice a cuvintelor avvei Isaac Sirul e un prilej de mare bucurie.

De la începuturile vieţii noastre monahale în sfânta Mănăstire Stavronikita (în 1968) am fost impresionaţi de măreţia duhovnicească a avvei Isaac. Mireasma dumnezeiască a maturităţii sale împlinite te captivează şi eliberează.

Textul pe care-l aveam la dispoziţie era ediţia lui Nichifor Theotokis (1770) în reeditarea lui Ioachim Spetsieris (1895). Ea îţi descoperă minunea duhovnicească care se numeşte avva Isaac, dar multele ei erori îţi creează obstacole în calea deja dificilă pe care ţi-o deschide avva.

La începutul anilor ’70 am început un efort de restabilire a textului folosind un codice de la Stavronikita şi alte manuscrise din mănăstirile athonite. Profesori de paleografie ne-au ajutat în acest efort. Am înţeles însă repede că pentru succesul întreprinderii trebuiau folosite şi alte importante manuscrise ce se găseau în biblioteci din străinătate. Ne-am întins şi la acest efort. Dar în cele din urmă n-am putut întregi lucrul.

În anul 2000 am transmis torţa împreună cu microfilmele şi textele aferente fratelui în Hristos Marcel Pirard pe care-l cunoşteam de mult şi care ne ajutase deja la adunarea întregului material.

Cunoscut pentru aptitudinile, cunoştinţele şi caracterul său harnic şi tenace, fratele Marcel s-a dedicat cu tot sufletul acestei munci şi a dus la capăt dificila sarcină.

Cât s-a ostenit şi ce fel de complicate dificultăţi a avut de înfruntat o va înţelege cititorul parcurgând întinsa şi savanta lui introducere.

Din poziţia noastră simţim nevoia să mulţumim fratelui Marcel pentru marea sa muncă – sau, mai bine zis, pentru marea lui realizare –, precum şi tuturor celorlalţi, care ne-au ajutat să ajungem astăzi să avem în mâinile noastre această ediţie, nepreţuită comoară duhovnicească în istoria Bisericii.

Avva Isaac e atât de mare şi adevărat că îţi cinsteşte neputinţa. Îţi deschide inima. Te umple de mângâiere şi putere. Te uimeşte cu bogăţia harului pe care-l revarsă, cu acuitatea privirii şi măreţia iubirii sale de oameni. Îţi face prezent harul Împărăţiei viitoare.

Pe cât poţi să le ştii şi trăieşti, simţi că este un cunoscător foarte profund şi absolut sincer, incapabil să spună cea mai mică minciună.

Astfel, atunci când vorbeşte despre celălalt tărâm, despre tainele cu neputinţă de cunoscut şi apropiat pentru tine ale eshatonului, eşti sigur că aşa este: îţi spune adevărul. Scrie câte a văzut (cf.Ap 1, 3). Şi prin el te învredniceşti să devii părtaş al tainelor de nespus ale iubirii lui Dumnezeu. Şi eşti atras hrănit fiind de strălucirea celor cu neputinţă de văzut.

Dar se cuvine să încheiem… Într-un cuvânt al său despre vederea duhovnicească avva Isaac sfârşeşte astfel: «Să înceteze aici toată gura şi toată limba… şi gândul, pasăre repede şi lipsită de sfială – că stă de faţă stăpânul casei.»

Datori suntem şi noi să oprim comentariile noastre ca unele de prisos, pentru că stă de faţă avva Isaac, marele mistagog al isihasmului ortodox, care prin simpla lui prezenţă îţi comunică harul cu neputinţă de tâlcuit al iubirii de oameni a lui Dumnezeu, de care avem nevoie toţi” (p. 7-8).

[1]  Detalii în  monografia exemplară, unica disponibilă, a lui Sabino Chiala, Dall’ascesi eremitica alla misericordia infinita. Ricerche su Isacco di Ninive e la sua fortuna, Edizione L.S. Olschki, Firenze 2002, VIII+406 p.; trad. românească sub tipar la Editura Deisis, Sibiu, 2012.

[2]  PG 86/1, col. 811-886 Liber de contemptu mundi (cu erudita notiţă critică a lui J.A. Fabricius, 1728; col. 801-812).

[3]  PL 77, 244-248.

[4]  Tou hosiou patros hēmōn Isaak episkopou Nineui tou Syrou ta ereuthenta askētika … epimeleia Nikēphorou hieromonachou tou Theotokou hēdē prōton typois ekdotentha, en Leipsia tēs Saxonias, 1770, XIV + 22 + 584 + 20 p.

[5]  Trad. rom. pr. prof. D. Stăniloae, Filocalia, vol. X, Bucureşti, 1981, p. 12–22.

[6]  Dušepoleznaia kniga ije vo sveatih otsa našego avva Isaaka Syrina postnika i otšelnika, Neamţ , octombrie 1812, 1 + 8 + 173 f. in folio.

[7]  Trad. rom. Valentina Pelin: Sf. Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, [Chişinău], vol. I, 1998, p. 99-107.

[8]  Cuvintele şi învăţăturile preacuviosului Părintelui nostru Isaac Syrul tălmăcite adecă mai înainte, dar acum cu toată luarea aminte urmate şi tipărite…în typografia sfintei monastirii Neamţului în anul mântuirii 1819 dekemvrie 29,  8 + 451 p.; recent reeditată în transliterarea monahului Maxim: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte şi Învăţături, Ed. Predania, Bucureşti, 2010, 398 p., ISBN 978-606-92118-5-4.

[9]  Trad. rom diac. Ioan I Ică jr: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată. Partea a II-a recent descoperită, Ed. Deisis, Sibiu, ed. II, 2007, p. 15-16.

[10]   Mar Isaacus  Ninivita, De perfectione religiosa, Paris/Leipzig, 1909, XVIII + 646 p.

[11]  Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţa, lumina şi desăvîrşi, volumul X: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, 532 p.

[12]  Începutul anilor ’80 au adus şi surpriza redescoperirii (în 1983) la Oxford de către siriacistul Sebastian Brock a unui manuscris conţinând în integralitate „Partea a doua” (41 de „cuvinte”, dintre care al 3-lea reprezentând 400 de „capitole despre cunoaştere”) a „Cuvintelor” ascetico-mistice ale sfântului Isaac. Publicarea lor va muta centrul studiilor isaachiene spre Anglia şi Italia. Paolo Bettiolo (Padova) a publicat încă în 1985 o traducere italiană a „Capitolelor despre cunoaştere”, iar S. Brock (Oxford) a editat în 1995 (Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium 594–595, Leuven) textul siriac cu traducere engleză al celorlalte „cuvinte” ale „Părţii a doua”. Traducerile acesteia se vor succeda în ritm rapid: rusă (I. Alfeiev, 1998), franceză (A. Louf, Bellefontaine, 2003), română (I.I. Ică jr, Deisis, 2003), neogreacă (N. Kavvadas, Thera, 2005-2006). Investigaţia sistematică a tradiţiei manuscrise a întregii opere isaachiene a condus la o altă surpriză: descoperirea în biblioteca arhiepiscopului caldeean din Teheran Mar Isayi a unui manuscris copiat în 1900 conţinând 17 „cuvinte” din „Partea a treia” a scrierilor sfântului Isaac. Traduse în italiană (S. Chialà, Bose, 2004), română (I.I. Ică jr, Deisis, 2005), franceză (A. Louf, Bellefontaine, 2009), ele au fost recent editate de eruditul Sabino Chialà, monah de la Bose (CSCO 637-639, 2011), care are în pregătire şi ediţia critică a textului siriac al „cuvintelor” „Părţii întâi”.

[13]  The Ascetical Homilies of Saint Isaac the Syrian. Revised Second Edition. Translated from the Greek and Syriac by the Holy Transfiguration Monastery, 2011, 608 p., ISBN 978-0-943405-16-2.

[14]  M. Pirard, „Hoi askētikoi logoi ton hagiou Isaak tou Syron. Prolegomena gia mia kritikē ekdosē”,Synaxi, nr. 81, 2002, p. 51-58.

[15]  Abba Isaak Tou Syrou Logoi askētikoi. Kritikē ekdosi Markellos Pirard, Hiera Monē Ibērōn, Hagion Oros, 2012, 887 p., 135E, ISBN 978-960-87537-9-2.

Vizualizări: 150

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor