altmarius

cultură şi spiritualitate

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum

Bookmark and Share
Publicat: joi, 18 Aprilie 2019 , ora 12.15

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia săparticipe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiștiinternaționaliîmpreună cu ansambluri și orchestre localela Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile, la București.

În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiștiși ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artișticare au câștigatrecent premii la prestigioaseconcursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concerteledin țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming,pe site-ul Festivalului Enescuwww.festivalenescu.ro

"Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu treiorașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri si, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară.Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online", a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achizițiefiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au început deja și se vor continua în perioada următoare.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor