Duhovnicul mare si duhovnicul mic

[altmariustotal ortodox]

Duhovnicul este cel care ne spovedeste si ne indruma intru Hristos, pe calea mantuirii. Avem nevoie de preotul duhovnic, caci el a fost ales de Dumnezeu spre a "invata toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19). La randul lor, fiii duhovnicesti sunt datori sa aiba grija de parintele lor duhovnic, ascultandu-l intru toate si pomenindu-l cat mai des in rugaciunile lor; cand era in inchisoare, Sfantul Apostol Pavel nadajduia in rugaciunile fiilor lui duhovnicesti, zicand: "Nadajduiesc ca, prin rugaciunile voastre, voi fi daruit voua" (Filimon 1, 22).

Desi fiecare parohie are preotul ei slujitor, usor de gasit, multi crestini se afla in cautarea unui duhovnic. Nu este rau ca fiecare crestin sa-si caute duhovnicul care ii place, atat timp cat cautarea lui nu este una vicleana, urmarind un preot cat mai ingaduitor cu pacatele, grabit ori neatent.

Duhovnicul "mare" si duhovnicul "mic"

Tot mai des aud vorbindu-se despre un parinte sau un altul ca este "preot cu har" sau "mare duhovnic". In primul rand, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca toti preotii au har sfintitor; pacatele personale ale preotului nu fac nelucrator harul primit de acesta, in Taina Hirotoniei; numai caderea din dreapta credinta poate face nelucrator harul preotului. In al doilea rand, a spune ca un duhovnic este "mare" implica existenta altor duhovnici "mici", lucru care este riscant, foarte usor putand cadea in judecata si osandirea aproapelui.

Unul dintre marile pacate ale celor "cu carte" este acela ca, fiind atenti la cei din jurul lor si cunoscand relativ bine comportamentul uman, judeca prea usor pe oricine, pierzand din vedere faptul ca, oricat s-ar asemana intre ei, oamenii sunt foarte diferiti. Astfel, ceea ce noua ne place, nu trebuie sa placa tuturor, iar ceea ce noua ni se pare de calitate, nu trebuie sa para la fel tuturor; fiecare dintre noi are alte nevoi, alta sensibilitate, altfel ajungandu-se la inima fiecaruia.

Daca un preot este numit "mare duhovnic" de cativa oameni, aceasta nu inseamna ca acela iti va fi si tie "mare duhovnic". Este posibil ca, duhovnicul care ma zideste pe mine, sa nu te poate zidi pe tine, iar cel care sa iti fie de folos, sa nu ma multumeasca pe mine. Deoarece natura omeneasca nu poate fi uniformizata, cunoasterea unui om nu trebuie sa aiba loc prin intermediul altuia, ci "fata catre fata", prin intalnire si comunicare directa.

Asa-zisa "dimensiune" a duhovnicului (mare, mic) se masoara prin calitatea celor care se spovedesc la el, iar nu prin cantitatea nevointelor lui. Un duhovnic "mare" este acel preot dreptcredincios langa care ajungi sa iti vezi pacatele si care cauta sa te aduca tot mai aproape de Dumnezeu, iar un duhovnic "mic" este acel preot care nu arata dragoste si durere pentru caderile fiilor lui duhovnicesti.

Masura parintelui duhovnic este vazuta cumva prin virtutile sau pacatele fiilor lui duhovnicesti. Acest lucru este amintit de parintele Teofil Paraian, cand spune: "Un duhovnic, de exemplu, poate sa fie mare, pentru cei care il asculta, poate sa fie mic, pentru cei care nu-l asculta, si de nimic, pentru cei care nu-l iau in considerare. Sa stiti ca duhovnicii sunt ca doctorii: fiecare are opinia sa, pana la urma."

Nici un duhovnic nu poate intoarce la Hristos pe toata lumea; nici macar sfintii nu au fost intelesi, ascultati si iubiti de toti cei din jurul lor. Daca cei care se spovedesc arata lenevire si indiferenta, de s-ar spovedi chiar la duhovnici sfinti, tot nu vor invia in inima lor. In aceasta privinta, Cuviosul Nicon de la Optina, spune: "Parintele duhovnic este ca un stalp care arata calea, dar pe cale trebuie sa mergi de unul singur. Daca duhovnicul va arata, iar ucenicul sau nu se va misca, atunci el nu va ajunge nicaieri, ci asa va putrezi langa acel stalp (de lumina)."

Preotul duhovnic nu are numai datoria de a asculta si de a dezlega pacatele fiilor lui duhovnicesti (iertarea este acordata de Dumnezeu, pentru pocainta celor care se spovedesc), ci si pe aceea de a-i invata pe cei veniti la el voia lui Dumnezeu, spre tamaduire sufleteasca. Vindecarea fiilor duhovnicesti este cel mai greu aspect al relatiei "parinte duhovnic - fiu duhovnicesc", ea fiind conditionata mai ales de dispozitia sufleteasca a celui care se spovedeste, el trebuind a o face cu pocainta si cu smerenie.

O cale de a primi cuvinte mantuitoare de la cei de langa noi este aceea de a ne crede pe noi insine mai nestiutori si mai pacatosi decat ei, precum ne indeamna parintele Dionisie Ignat, zicand: "De ce ne indeamna Sfintii Parinti ca sa-i socotim sfinti pe cei din jurul nostru? Ca sa devenim si noi sfinti; ca, daca pe dansii ii socotesti sfinti, tu te-ai smerit cu asta; si, daca te-ai smerit, te-ai facut sfant."

Daca il vom considera pe preot "sfintit de Dumnezeu", vom primi prin el cuvinte de la Cel care l-a sfintit pe el. Astfel, multi duhovnici marturisesc faptul ca au dat sfaturi pe care nu le-au inteles ori la care nu s-au gandit pana atunci. Pentru credinta, smerenia, pocainta si ascultarea fiilor duhovnicesti, Dumnezeu da preotului cuvinte mantuitoare.

Acela care nu are inca un parinte duhovnic, sa il caute, rugandu-se astfel: "Doamne, Tu, care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu, care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de Imparatia Ta" (Sfantul Simeon Noul Teolog).

Teodor Danalache