Sărbătoarea Rusaliilor este închinată cinstirii Duhului Sfânt, care este a treia Persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu Tatăl și de Dumnezeu Fiul. Atât în Duminica Cincizecimii, cât şi a doua zi, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh), Biserica Ortodoxă cinsteşte Persoana dumnezeiască a Sfântului Duh.
Sinaxarul din Lunea Rusaliilor ne spune că: „în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe Însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul (...) Pe când ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam (...) Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul Cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate, pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi, tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii”.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel a luat fiinţă în chip văzut Biserica, adică Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. S-a împlinit în acest mod ţelul final al Întrupării, al jertfei de pe cruce şi al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica Rusaliilor este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul şi împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelaţii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea şi sfinţirea acesteia.
Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede
În articolul al VIII-lea din Simbolul Credinţei mărturisim credinţa în Duhul Sfânt şi spunem: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin proroci”. Aceste cuvinte arată că Sfântul Duh este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiind veşnic, atotputernic, atotştiutor, pretutindeni de faţă, cuvenindu-I-se aşadar aceeaşi închinare şi slavă ca şi Tatălui şi Fiului. Atunci când ne închinăm şi dăm slavă Tatălui şi Fiului, trebuie să ne închinăm şi să dăm slavă şi Sfântului Duh, căci e nedespărţit de Tatăl şi de Fiul. Sfântul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, El este în Tatăl şi în Fiul, precum şi Fiul este în Tatăl şi în Sfântul Duh, şi Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei Ipostasuri, sunt un singur Dumnezeu în trei Persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare, după cum arată Sfântul Atanasie cel Mare.
Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi nu sunt nici despărţite, căci au împreună o singură fiinţă, nici amestecate, căci sunt trei Ipostasuri şi nu unul. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Între Ipostasurile Dumnezeirii nu există deosebire de voinţă, sau de gândire, sau de lucrare, sau de putere, sau de altceva, din acelea care dau naştere în noi la vreo deosebire cu totul adevărată. Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu... Căci, după cum am spus, Ipostasurile Sfintei Treimi Se unesc, în înţelesul că ele sunt unele în altele... Ele nu sunt despărţite unele de altele şi nici împărţite în ce priveşte fiinţa”.
Sfântul Duh purcede de la Dumnezeu Tatăl, ceea ce arată că e din Tatăl, dar nu prin naştere ca Fiul, ci prin purcedere. Ce este însă purcederea şi prin ce se deosebeşte ea de naştere, Biserica n-a căutat să lămurească, pentru că nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sfinţii Părinţi au luat aceste cuvinte întocmai aşa cum se află în Evanghelia lui Ioan (15, 26) şi le-au pus în Simbolul Credinţei: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului; Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl, Biserica învaţă că ea e dinainte de veci, ca şi Naşterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl şi Fiul fără Duhul. Naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl sunt deodată, din veci. Aşa cum îndată ce există focul, există şi lumina, şi căldura lui, tot astfel, din veşnicie, de când există Tatăl, există şi Fiul prin naştere şi Duhul Sfânt prin purcedere din Tatăl.
Sfinţii Părinţi mărturisesc că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl, că în Sfânta Treime e numai un izvor şi pentru Dumnezeu Fiul, şi pentru Sfântul Duh: Dumnezeu Tatăl. Sfântul Atanasie spune: „Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces”. „Dumnezeu şi Tatăl, zice el, este singur pricinuitor celor doi şi nenăscut; iar Fiul, din singur Tatăl pricinuit şi născut; iar Duhul, din singur Tatăl pricinuit şi purces, iar prin Fiul în lume trimiţându-Se.” La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin zice: „Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl şi Îl numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este din Fiul, dar Îl numim Duhul Fiului”. Sau: „Fiul şi Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza şi lumina sunt din soare”.
Pomenim pe Sfântul Duh de obicei în rândul al treilea, după Tatăl şi după Fiul, nu pentru că ar fi mai mic decât Tatăl şi decât Fiul, căci toate câte le au Tatăl şi Fiul, le are şi Sfântul Duh (Ioan 16, 13-15), ci pentru că orice lucrare săvârşită de Dumnezeu în lume e săvârşită de cele trei Persoane dumnezeieşti în această ordine: porneşte din Tatăl, e înfăptuită de Fiul şi e desăvârşită de Sfântul Duh. „Că de la El şi prin El şi întru El sunt toate” (Rom. 11, 36). Ordinea în care pomenim cele trei Persoane dumnezeieşti nu arată o deosebire de aşezare şi de rang înlăuntrul Sfintei Treimi, ci partea pe care o are fiecare în orice lucrare îndreptată asupra lumii.
Cel ce dă tuturor viaţă
Duhul Sfânt este numit în Simbolul Credinţei „Domnul de viaţă făcătorul”, deoarece El este Cel ce pregăteşte creaţia pentru a veni la viaţă - „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2). El S-a pogorât în ziua Cincizecimii peste lume, prin Apostoli, dând naştere Bisericii. Numai unde suflă Duhul se naşte viaţă şi viaţa cea nouă (Ioan 3, 6 şi 8). „Duhul este Cel ce dă viaţă” (Ioan 6, 63).
Duhul Sfânt a grăit prin proroci, pregătind omenirea pentru primirea Mântuitorului, vestind de mai înainte venirea Lui. Dar, pe de altă parte, şi aici Duhul este Cel ce a adus lucrarea dumnezeiască a luminării în mintea prorocilor. El este Cel care a dus până la capătul ei o lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume. În acest înţeles, El este Duhul Adevărului şi ne călăuzeşte la tot adevărul (Ioan 16, 13).
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius