De cele mai multe ori, actiunile noastre sunt aservite unor scopuri personale, constient sau inconstient. De asemenea, credinta noastra este intotdeauna ca facem bine ceea ce facem. Nimeni nu face o actiune decat daca crede ca este benefica. Dar aceasta calitate de "a fi buna" a unei fapte nu poate fi judecata doar din punct de vedere subiectiv, ci ea trebuie validata si obiectiv. Iar marea problema a faptelor noastre se afla exact aici: in a sti ceea ce este, in mod obiectiv, bun. In lume sunt multe "instante" care considera ca detin un criteriu corect de validare obiectiva a realitatii. Sunt multe, asadar, care ne cer sa le dam ascultare precum unor judecatori ai adevarului, dar noi, crestini fiind, stim ca exista de fapt o singura Instanta care ne poate oferi criteriul obiectiv al adevarului: Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Cel ce este "Calea, Adevarul si Viata".
Dar aceasta nu era ceva ce nu stiam. Cu toate aceasta, suntem supusi din nefericire in continuare acelei taine de care se mira si Sfantul Apostol Pavel: ca, stiind - chiar si prin proprie experienta - cine este Adevarul si Binele, noi savarsim tot raul, care la nivel declarativ ne repugna. Asa se face, asa se ajunge ca, in sfatul nostru interior, sa primim alte instante de judecata decat pe Hristos, astfel incat adevarul nostru obiectiv devine minciunea noastra obiectiva, pe care o primim in nume de adevar, asa cum au facut si stramosii nostri Adam si Eva, in rai.
Revenind asadar la scopuri, si sub aceasta lumina reconsiderand faptul ca faptele noastre se aservesc unor scopuri, trebuie sa realizam ca si aceste scopuri, la randul lor, trebuiesc validate prin raportarea lor la Instanta Suprema, singura care ne poate da garantia validitatii lor. Si acest lucru nu este totusi greu de facut, caci Hristos ne-a dat un criteriu simplu, fara "bataie de cap": "Daca paziti poruncile Mele, veti ramane intru iubirea mea". Si poruncile Sale sunt simple si clare: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau... Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti".
Deci atata vreme cat scopurile pe care ni le propunem, constient sau inconstient, se subsumeaza acestor doua porunci, atunci faptele noastre vor fi bune. Iar atunci cand vom urmari un scop care iese de sub ascultarea acestor porunci, faptele noastre nu vor putea fi decat rele. Oricat de "nobile" ni s-ar parea, daca scopurile noastre nu sunt spre dragostea de Dumnezeu si de oameni, spre sporirea acestei iubiri, ele nu vor fi de fapt decat o expresie a egoismului si cautarii noastre spre cele lumesti.
Se cuvine sa fim cu mare atentie la acest cuvant al Mantuitorului, care zice: "Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?". Aceasta pentru ca in procesul atingerii unor scopuri care noua ni se par bune, ne putem trezi in situatii in care ne putem pierde sufletul. Pentru ca toate scopurile noastre bune, daca sunt bune, sunt mai intai ale lui Dumnezeu. Propriu-zis, noi nici macar nu avem nevoie de scopuri personale, ne este suficient sa ne apropriem scopurile lui Dumnezeu. Daca nu suntem in aceasta situatie, atunci trebuie sa fim constienti de faptul ca de fapt nu dorim a face voia lui Dumnezeu, si ca atare suntem pe o cale care duce la pierzare.
S-a spus ca "scopul scuza mijloacele" si parca niciodata nu a fost mai actuala aceasta zicere decat in felul de a fi al lumii actuale. Dar noi stim ca aceasta zicere este profund necrestina. Caci un scop care se duce la indeplinire cu mijloacele rautatii este rau in el insusi. Acestei ziceri machiavelice i se opune cuvantul rostit de Mantuitorul, consemnat de Apostoli, marturisit cu sange de mucenici si (nadajduim) sadit in sufletele noastre: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua".
Paul Cocei
Paul Cocei
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius