Despre diferenţă

[altmariusideea]

Cartea de istorie literară:
 de Răzvan Voncu

http://www.romlit.ro/despre_diferen

Nadia Anghelescu, Noi şi Orientul arab, Editura Polirom, Iaşi, 2016, 332 pag.  A scrie astăzi despre lumea arabă nu e lucru uşor şi presupune, înainte de toate, a depăşi un anume scepticism din partea cititorului. Chiar pentru tot mai puţinii europeni dispuşi să facă distincţie între arabi şi terorişti, Orientul arab se înfăţişează sub semnul eşecului. Până şi cei mai radicali islamişti – ca imamul Hassan Nasrallah, liderul spiritual al mişcării teroriste Hezbollah – vorbesc deschis de eşecul statelor, naţiunilor şi al relaţiilor panarabe, iar Orientul Mijlociu, spaţiul de elecţiune al civilizaţiei arabe, este dominat acum de trei puteri ne-arabe: Turcia, Israelul şi Iranul.  Poate tocmai de aceea, zic eu, o carte ca Noi şi Orientul arab este utilă. Nu pentru că înfăţişează „latura frumoasă” a lumii arabe (deşi e cert că înfăţişează o cu totul altă latură decât cea vizibilă în mass-media), ci pentru că discută, lucid şi în deplină cunoştinţă de cauză, despre modul în care am relaţionat noi, europenii, şi arabii, de-a lungul timpului. În special, începând cu secolul al XIX-lea, al statelor naţionale şi al sincronizării Orientului cu Occidentul. Nadia Anghelescu este, se ştie, cel mai important arabist român, iar Noi şi Orientul arab, deşi alcătuită din studii şi articole, are o pronunţată coerenţă, dată de privirea transversală asupra obiectului de studiu şi, fireşte, de cunoaşterea aprofundată a problemei.  Căci, trebuie spus, Noi şi Orientul arab nu este o completare la precedentele cărţi ale Nadiei Anghelescu dedicate spaţiului arab (Limbaj şi cultură în civilizaţia arabă, 1986, Identitatea arabă, 2009). Ci este o sinteză a acestor cercetări, direcţionată, însă, înspre întrebarea: ce a mers bine şi ce a mers rău în interacţiunea dintre noi – adică Europa – şi Orientul arab?  Ca şi în celelalte cărţi ale Nadiei Anghelescu, este reconfortant curajul intelectual cu care autoarea evită clişeele stângiste care domină azi, din păcate, studiile dedicate Lumii a Treia. Cunoscătoare în detaliu a culturii, civilizaţiei, limbii şi istoriei arabe, Nadia Anghelescu ştie că faimoasa propoziţie Celălalt sunt Eu este valabilă numai la nivel generaluman. Culturile şi civilizaţiile sunt diferite, iar între lumea europeană şi cea arabă, deşi putem identifica unele similitudini şi convergenţe (mai numeroase, poate, decât am crede), există foarte multe diferenţe. Între discursul colonialist, care plasează culpabilitatea pentru eşecul şi înapoierea lumii arabe exclusiv pe umerii arabilor înşişi, şi cel post-colonialist, care o atribuie numai Occidentului, Nadia Anghelescu arată că este vorba, mai curând, de un deficit de comunicare şi de traducere. Nici Europa nu a înţeles întotdeauna spaţiul arab, nici arabii nu au metabolizat cum se cuvine ideile venite dinspre Europa. În acest impas al „traducerii” reciproce, tocmai punctele de convergenţă (vezi capitolul Ce avem în comun) par a se fi pierdut, în timp ce diferenţele se văd, exacerbate de fundamentalismul islamic şi de crizele asociate acestuia (imigraţia, terorismul). Elocvent mi se pare, în acest sens, studiul Orientaliştii, denigratori ai Orientului?.  Cartea este structurată ca o scară cu cinci trepte. Mai întâi, o introducere sintetică, intitulată Cine sunt arabii, apoi două capitole dedicate cunoaşterii şi înţelegerii acestui spaţiu „exotic” (Cum cunoaştem Orientul arab, respectiv, Cum traducem „Orientul”), iar în final alte două secvenţe, dedicate convergenţelor şi divergenţelor (Ce avem în comun, Incursiuni în literatura arabă). În addenda, autoarea a plasat cinci interviuri, dintre care unul acordat unui intelectual arab, Izzat al-Quamhavi. „Coloana vertebrală” a traseului nu o reprezintă nici descrierea lumii arabe – făcută mai larg în cărţile anterioare –, nici denunţarea clişeelor occidentale cu privire la Orientul Mijlociu, de tipul clasicelor O mie şi una de nopţi. Ci suita de „traduceri” eronate care au însoţit dialogul cultural dintre Occident şi Orient, şi care s-au agravat începând cu secolul al XIX-lea. Când lumea arabă a pierdut bătălia pentru sincronizare, iar Occidentul, pe cea pentru integrarea Orientului într-o viziune armonioasă a lumii globalizate. Fără să fie politolog, Nadia Anghelescu are mai multă înţelepciune şi înţelegere politică a relaţiilor euro-arabe decât politologii contemporani, iar cartea ei îşi depăşeşte, prin implicaţii, obiectul strict de cercetare.  Avem în Noi şi Orientul arab încă o carte fermecătoare şi înalt-instructivă a eminentei profesoare care este Nadia Anghelescu.