altmarius

cultură şi spiritualitate

O cetate de pământ a fost descoperită în Bihor între Ineu, Şuşturogiu, Burzuc şi Almaşu Mic

Georgiana Anghel HISTORIA

   

Nicolae Nistoroiu, în locul în care a fost descoperită cetatea de pământ

O fortificaţie de pământ necunoscută până acum a fost descoperită de Nicolae Nistoroiu, doctorand în istorie. Epoca în care a fost ridicată va fi stabilită în urma săpăturilor arheologice programate pentru primăvara anului viitor.

Fortificaţia aşezată într-o pădure între localităţile Ineu, Şuşturogiu, Burzuc şi Almaşu Mic, se încadrează în categoria fortificaţiilor de tipul „pinten barat”, fiind protejată din trei părţi de pante abrupte şi închisă în cea de-a patra parte de un şanţ şi de un val de pământ, destul de bine păstrate. Se presupune că, în timpul ei de glorie, cetatea era întărită cu buşteni.

Descoperire importantă
Cetatea de pământ a fost descoperită în 20 iunie 2010, de Nicolae Nistoroiu, doctorand la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, din cadrul Universităţii din Oradea, în timpul unei cercetări pe teren. Descoperirea a fost făcută publică abia în luna decembrie.

„Era nevoie de verificări pentru a vedea dacă nu cumva cetatea figura în lista de patrimoniu, dacă existenţa fortificaţiei nu fusese deja semnalată. Ştiam că era ceva nou, o descoperire importantă, dar voiam să fiu sigur”, a spus doctorandul. Certificarea cetăţii a fost făcută de un colectiv de specialitate, cum este cel de istorici al publicaţiei Muzeului Ţării Crişurilor, anuarul „Crisia”.

Săpături în 2011
Deocamdată, nu a fost fixată epoca în care a fost ridicată fortificaţia, acest lucru urmând să fie stabilit după efectuarea săpăturilor arheologice programate pentru primăvara anului 2011. „Păstrarea în bune condiţii a cetăţii se datorează şi faptului că se află pe un pinten de deal, greu accesibil, acoperit cu pădure. În plus, sătenii din zonă ocolesc locul din cauza unei legende potrivit căreia sus, în vârful dealului, s-ar găsi o groapă neştiută fără fund, în care ei ar putea să cadă”, a spus Nicolae Nistoroiu.

„Vreau să-i descurajez pe căutătorii de comori spunând că am făcut o ieşire pe teren împreună cu arheologul Doru Marta şi nu am găsit asemenea relicve”, a subliniat doctorandul.

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor