altmarius

cultură şi spiritualitate

Deschiderea de gală a Festivalului Regal de Operă 'Virginia Zeani'

Bookmark and Share
Publicat: joi, 23 Mai 2019 , ora 8.57

Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani" anunță, la gala de deschidere, concertul-eveniment care-i va reuni pe scenă pe doi dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii: violonistul român Leonard Furda, în prezent membru al Orchestrei de Cameră din Viena, și artista româno-britanică Nelly Miricioiu - una dintre sopranele de referință ale operei internaționale. Ovaționați pentru excelență pe scene internaționale prestigioase, cei doi muzicieni se vor întâlni în cadrul spectacolului de gală care deschide, vineri, 31 mai, de la ora 19.30, la Palatului Culturii din Târgu Mureș, cea de-a treia ediție a Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani". Instruit de ilustrul muzician maghiar de origine română Ștefan Ruha, violonistul Leonard Furda a păstrat, insuflată de strălucitul său maestru, o delicată aplecare către suita Anotimpurilor lui Antonio Vivaldi, lucrări incluse, într-o selecție proprie, în concertul de la Târgu Mureș. Apreciată atât de publicul meloman de pretutindeni, dar și de cea mai exigentă critică de specialitate, Nelly Miricioiu, un "rar fenomen vocal al acestui secol" -, strălucitoare la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, a fost aplaudată alături de marile voci ale operei mondiale, de la José Carreras, José Cura sau Neil Schicoff, la Plácido Domingo, Roberto Alagna sau Alfredo Kraus.

Organizat de Asociația "Together on Top", în parteneriat cu Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului - Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani" și-a câștigat prestigiul printre primele trei cele mai importante competiții ale scenei lirice găzduite de România și este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

Invitațiile pentru concertul din Târgu Mureș au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, https://virginiazeanifestival.com/. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

GALA DE DESCHIDERE

Vineri, 31 mai, ora 19: 30

Palatul Culturii din Târgu Mureș

Artiști:

Soprana Nel ly Miricioiu (UK)

Violonistul Leonard Furda (Viena)

Maestru acompaniator: Peter Kolcsar |Orchestra Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani"

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor