altmarius

cultură şi spiritualitate

Debut pentru Festivalul 'Hariclea Darclee' la Brăila

Interviuri

 

Debut pentru Festivalul 'Hariclea Darclee' la Brăila

Marţi, 30 Iulie 2013 , ora 13.48 
 
Începând din 29 iulie are loc deja tradiţionalul festival dedicat celebrei cântăreţe de operă române de la începutul secolului XX, Hariclea Darclee, un festival-concurs iniţiat de soprana Mariana Nicolesco, care i-a vorbit Mariei Bojin.

«Cursurile de măiestrie artistică oferite de mine la Brăila, în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclee", au loc în acest an în perioada 29 iulie-4 august. S-au înscris peste 70 de tineri interpreţi, din Italia, Franţa şi Spania, din Ucraina şi Polonia, din Armenia, China şi Statele Unite, din Republica Moldova şi, bineînţeles, din România. Numele lor sporeşte la peste 2100 numărul celor care, din 1995 şi până în prezent, s-au înscris la marile evenimente muzicale create de mine la Brăila, în numele Haricleei Darclee, al marilor tradiţii şi al sacralităţii vocii umane. Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult, decât cântul, declaram la Paris, în calitate de ambasador onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Evenimentul din acest an culminează cu celebrarea bicentenarului Verdi-Wagner şi conferinţa omagială susţinută de dr. Stephan Poen, medic foniatru şi doctor în muzicologie şi cu recitalul tinerilor artişti.

Adevăratul maraton liric de aproape şase ore, totodată concert şi masterclass, împreună cu toţi participanţii, încheie în apoteoză aceste manifestări. Continuând în tradiţia de a onora artişti români de seamă, tenorul Corneliu Fânăţeanu va primi cu această ocazie diploma de onoare şi medalia Darclee, pentru remarcabila sa prezenţă pe scenele lirice în concerte şi recitaluri, în repertoriul românesc şi universal, iar tenorul Vasile Moldoveanu, pentru cariera sa încununată de prestigioase succese pe marile scene ale lumii."

Declaraţie preluată de Maria Monica Bojin

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor