altmarius

cultură şi spiritualitate

Daniel Barenboim - Visul lui Gerontius de Elgar: Music box, 31 iulie

Evenimentele săptămânii

 
Publicat: vineri, 28 Iulie 2017 , ora 13.28 
 
Bookmark and Share

Un disc lansat la nivel internațional pe 7 iulie de binecunoscuta casă londoneză Decca. Pe copertă: numele celebrului Daniel Barenboim, dirijor al Capelei de stat din Berlin și al Corurilor RIAS și al Operei Germane din Berlin. Dacă interpreții se bucură de o mare notorietate și în România, lucrarea de pe acest disc, mai puțin: oratoriul Visul lui Gerontius op.38 de Edward Elgar. Vorbim despre una dintre cele mai cunoscute lucrări vocal-simfonice de Elgar și din literatura engleză: practic, nu este un mare dirijor britanic care să nu fi înregistrat această lucrare.

Și într-o perioadă în care ascultăm în direct spectacolele transmise în direct de la Bayreuth, audiția acestui oratoriu dă o nouă perspectivă prin comparația cu muzica lui Wagner, pentru că s-a vorbit destul de mult de asemănările dintre acest oratoriu și, mai ales, opera Parsifal de Wagner, în primul rând datorită subiectului: Visul lui Gerontius descrie călătoria unui suflet de la moarte până la Purgatoriu. Un univers creștin, descris într-un poem scris de John Henry Newman în 1865; John Henry Newman a fost preot anglican, convertit apoi la catolicism. Sigur, sursa inspiratoare rămâne Divina Comedie de Dante.

Elgar a scris Visul lui Gerontius pentru festivalul de la Birmigham din 1900, unde a și fost interpretat în primă audiție. S-a impus în anii care au urmat drept una dintre cele mai importante lucrări de Elgar - un opus pretențios pentru interpreți, atât din punct de vedere tehnic, cât și filosofic.

Era deci de așteptat ca Barenboim să abordeze și această partitură din creația lui Elgar; cei care au urmărit emisiunea de actualitate discografică de la Radio România Muzical știu că Barenboim a înregistrat în ultimii ani cele două simfonii de Elgar alături de Capela de stat din Berlin, apărute tot la casa Decca în 2014 și 2016. În septembrie2016, Daniel Barenboim a încheiat Berlin Musikfest cu interpretarea în concert a oratoriului Visul lui Gerontius; din garnitura anunțată inițial de soliști a rămas doar baritonul Thomas Hampson; Jonas Kaufmann s-a retras doar cu câteva zile înainte, asemenea și mezzosoprana Sarah Connoly. Așa că rolul principal, al lui Gerontius, a fost preluat de tenorul Andrew Staples, iar rolul îngerului, de mezzosoprana Catherine Wyn Rogers, ambii, cântăreți britanici, experimentați în repertoriul lui Elgar.

Cronicarii au descris la superlativ cele două concerte dirijate de Barenboim cu Visul lui Gerontius, vorbind despre o audiție răvășitoare în care soliștii, corurile, orchestra și dirijorul s-au prezentat la cele mai înalte standarde posibile. Aceste concerte răvășitoare s-au transformat acum într-un album răvășitor - o muzică minunată, o descoperire pentru cei mai mulți dintre noi și o experiență spirituală de care avem cu toții nevoie.

Noul disc al lui Daniel Barenboim poate fi ascultat în premieră la Radio România Muzical luni, 31 iulie, de la ora 19.00 și oricând, din 1 august, pe site-ul proiectului Discurile anului 2017

Cristina Comandaşu

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor