altmarius

cultură şi spiritualitate

Cvartetul Enesco in Festivalul de la Iitti din Finlanda

Bookmark and Share
Publicat: luni, 11 Iunie 2018 , ora 17.24

Intre lacurile și pădurile Finlandei, diferite localități mai mari sau mai mici au pe timpul verii festivaluri muzicale, consacrate unor genuri diferite ale artei sunetelor. La aproximativ 140 de kilometri pe șosea de Helsinki, localitatea Iitti cu aproape șapte mii de locuitori găzduiește de câțiva ani un festival de muzică de cameră menit să popularizeze la nivel internațional și una dintre cele mai aprecitate biserici vechi din lemn ale Finlandei, înălțată acum trei veacuri. Aceasta reprezintă și principalul loc de desfășurare a manifestărilor muzicale din cadrul festivalului programat in miez de iunie, începând din 2003.

Cu o deschidere repertorială amplă - de la literatura camerală a unor epoci trecute la creații contemporane (unele prezentate chiar în primă audiție absolută, câteva fiind chiar "comenzi" din partea festivalului încredințate unor autori de prestigiu ai momentului) - Fesivalul Internațional de la Iitti a avut ca invitat la prima sa ediție, acum 15 ani, pe unul dintre cei mai apreciați compozitori europeni contemporani, pe finlandezul Einojuhani Rautavaara, care a dedicat pianistei Laura Mikkola un opus pentru pian solo. Laura Mikkola a fost de altfel de la bun început inițiatoarea acestui proiect cultural, ei fiindu-i încredițată și conducerea artistică a manifestării.

O caracteristică a recitalurilor oferite de Festivalul de la Iitti este diversitatea, oglindită sub aspect stilistic dar și timbral căci pe afiș se succed formații diferite - în unele cazuri alcătuite special pentru acea reprezentație. Așa va fi și "dialogul generațiilor" care va alătura în seara de 14 iunie pentru interpretarea Octetului de Felix Mendelssohn pe membrii Cvartetului "Enesco" - alcătuit din muzicieni plecați din România cu decenii în urmă (o formație care va aniversa anul viitor 40 de ani de activitate) și o formație similară de instrumente cu coarde și arcuș, alcătuită din patru tineri finlandezi (Cvartetul Kamus). In deschiderea serii - după o versiune camerală a Preludiului la după-amiaza unui faun de Claude Debussy - este programat un opus de Bela Bartok, în al cărui trio sunt incluși și violonistul Constantin Bogdănaș și pianista Laura Mikkola, urmat de două lucrări de Heiner Goebbels, una în primă audiție absolută, o comandă adresată lui de acest festival.

Atmosferă estivală specifică verii în Finlanda, unde 700, 800 de iubitori ai muzicii vin la fiecare concert din diferite locuri pentru a se bucura de universul artei sunetelor într-un cadru deosebit, o zonă cu o natură bogată, nealterată încă prea tare de cuceririle civilizației modern citadine. Iată propunerea pentru Scena europeană din 14 iunie, de la ora 19: în transmisiune directă de la Iitti un recital cameral care traversează secole de istorie a muzicii, încheindu-se cu spendoarea unei pagini datate în 1825 de către un autor care nu avea decât 16 ani, dar care a demonstrat aici deja autenticul său suflu simfonic! Despre ambianța de la Iitti veți afla ceva mai multe din cuvintele violonistului Florin Szigeti - membru al Cvartetului "Enescu", dialogul fiind programat în pauza concertului!

Anca Ioana Andriescu

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor