Mănăstirile cu fresce exterioare din nordul Moldovei sunt poate cele mai vestite monumente medievale româneşi. Măiestria artistică a picturii e admirată până azi şi se spune că arta zugravilor anonimi moldoveni din acele veacuri nu poate fi egalată astăzi de nimeni. Pentru scena Judecăţii de Apoi, Voroneţul e numit "Capela Sixtină a Răsăritului", iar Scara virtuţilor de la Suceviţa e tot atât de celebră. Să mai amintim că Mănăstirea Moldoviţa a fost premiată cu "Mărul de Aur", acordat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, în plină dictatură comunistă (1975). Cu toate astea, o mulţime de alte fresce bucovinene aşteaptă să le fie descoperită valoarea. Printre acestea se numără seriile iconografice ale Genezei. Ele nu sunt situate prea la vedere: la Voroneţ sunt pe latura nordică, iar la Suceviţa undeva sus, sub streaşină. Ceea ce ar remarca însă un privitor avizat ar fi faptul că în postura Creatorului este zugrăvit Mântuitorul Hristos.
Identificarea lui Iisus Hristos cu Creatorul nu este o ciudăţenie şi nici abatere de la erminia bizantină, ci confirmă teologia răsăriteană veche de secole. În Psalmul 9, 32, proorocul David spune despre Dumnezeu că "El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit", aşadar toate au fost create prin Cuvântul dumnezeiesc, prin Logosul Său Care este Persoana cea de-a doua a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul. Această viziune a creaţiei este împletită splendid cu aceea a Întrupării în icosul al şaptelea al Acatistului Mântuitorului: "Arătat-a făptura minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile şi la Apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea minunându-ne, cu credinţă strigăm: Iisuse, Cuvântul cel necuprins…"
Făcătorul este cu siguranţă şi aici Domnul Iisus Hristos, căci Îi sunt asociate Întruparea, Învierea şi transfigurarea trupului. Cele trei minuni petrecute în persoana Logosului întrupat sunt cele prin care făptura, adică ansamblul creaţiei, este văzută drept minunată. Natura nu mai este pur şi simplu obişnuită, sau, ca să folosim un pleonasm, "naturală", ci s-a învrednicit ca să se arate prin ea Creatorul, însă nu în forma obişnuită, aceea a psalmistului: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria…" (Ps. 18, 1), nici prin legea firească stabilită în mersul lucrurilor, ci în cea mai proprie formă cu putinţă, în întâlnirea personală a divinului cu creatul. Legea lui Moise, ca prezenţa lui Dumnezeu prin revelaţie, nu e nici ea de ajuns. Cea mai evidentă demonstraţie a iubirii şi purtării de grijă a Domnului pentru cele făcute este arătarea Sa în lume.
Tot ceea ce se leagă de Iisus Hristos venit printre oameni este minunat. Arătarea Sa este dincolo de fire, fiindcă Dumnezeu i-a spus odinioară lui Moise: "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască" (Ieş. 33, 20). Întruparea Sa este tot la fel de minunată, "mai presus de fire", fiindcă S-a născut dintr-o fecioară, prin umbrirea Duhului Sfânt (Lc. 1, 34-35). Învierea Sa din morţi este şi ea minunată, dat fiind faptul că şi alţii au fost înviaţi, precum fiul văduvei din Sarepta Sidonului de către Sfântul Ilie (3 Regi 17, 20-23), fiica lui Iair (Mt. 9, 25), fiul văduvei din Nain (Lc. 7, 14) şi Lazăr (In. 11, 43-44) de către Domnul, ori Tabita, prin rugăciunile Sfântului Petru (F.Ap. 9, 40). Însă Hristos nu a fost înviat, ci a înviat El însuşi. În plus, cei înviaţi au murit din nou, în aşteptarea învierii tuturor, la Judecata cea din urmă. Mântuitorul însă a arătat în Sine trupul omenesc nestricăcios şi nesupus legilor obişnuite, "nestricând peceţile" mormântului şi intrând în camera unde se ascundeau Apostolii "prin uşile încuiate" (In. 20, 19), arătând tuturor cum vor fi trupurile la Învierea generală. "Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc", spunea Apostolul Pavel (1 Cor. 15, 44), iar câteva versete mai jos completează: "Trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire" (1 Cor. 15, 53).
Arătând "făptura minunată", Iisus Hristos se face cunoscut ca Făcător, fiindcă are puterea să depăşească barierele obişnuite ale creaţiei: nu doar asupra Sa, ci şi asupra firii lucrurilor. El este Stăpânul creaţiei şi ceea ce face El este de nedescris în cuvinte. Tocmai de aceea e invocat de către autorul Acatistului: "Iisuse, Cuvântul cel necuprins…".
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius