Curierul Romanesc- primul ziar din Romania. Inceputurile literaturii moderne

[altmariuspress]

Curierul Romanesc- primul ziar din Romania

Published By Cezar Machidon

http://foaienationala.ro/curierul-romanesc-primul-ziar-din-romania-...

Curierul Românesc a apărut la București la 8/20 aprilie 1829, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu. Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată, gazetă care pune bazele presei românești. Cu unele întreruperi, ziarul a apărut până la data de 12 decembrie 1859, fiind difuzat în special prin librarul Iosif Romanov .

Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, comandantul armatelor rusești, care a obținut aprobarea apariției gazetei.

Inițial, gazeta trebuia să poarte numele de Curierul Bucureștilor.

În cuprinsul ziarului se publicau texte administrative, știri politice și militare, articole și note de îndrumare, cuprinzând noțiuni elementare de istorie, geografie, comerț, economie, industrie etc. Primul număr cuprindea un articol editorial privind istoricul ziarelor in lume; înștiințări “din lăuntru”; înștiințări “din afară”; informații despre “mezaturi”, plecări și sosiri de demnitari la Bucuresci; știri “despre lucrarea pământului, care merge înainte cu mare spor”.

Tot ziarul Curierul romanesc ne-a anuntat ca joi 12 ianuarie 1839, “tipografii au avut un banchet sau ospat mare de saizeci de servite, la care au fost poftite si alte persoane. Acest ospat a fost o adunare de veselie fabricareasca”. Banchetul cu cele 60 de servite (tacimuri) a fost organizat la Bucuresti de fruntasii tipografi, care au tinut sa inchine paharele “in sanatatea tuturor minuitorilor de litere, poftindu-le sa-i vada invredniciti de a se face stapini pe tipografii, si sa aiba trebuinta natia de a face atitea tipografii citi ucenici si lucratori mesteri se afla astazi in tipografiile in fiinta.”

Odata cu aparitia celor trei publicatii cu caracter regulat: “CURIERUL ROMANESC” (1829), editat de Ion Heliade Radulescu; “ALBINA ROMANEASCA” (1829) a lui Gheorghe Asachi si “GAZETA DE TRANSILVANIA” (1838) tiparita de Gheorghe Baritiu, evolutia cartii vechi este considerata incheiata.

Perioada ce a urmat dominatiei fanariote a fost considerata de unii perioada renasterii culturale romane. Astfel datorita contactelor tot mai dese cu lumea apuseana, romanii incep sa vada drumul lung pe care l-au facut statele vestice care au avut o soarta mai privilegiata decat a noastra. In acest sens, incepe o urmarire (care nu s-a oprit nici azi) a idealului dezvoltat de lumea occidentala. DE aceea, Ion Heliade Radulescu in primul sau articol din “Curierul romanesc” (1829) arata ca în toate tarile civilizate apar ziare, si indeamna pe “cei care zic că sunt floarea neamului” sa se puna la lucru si sa se rusineze “sa fie mai jos decât pleava celorlalte neamuri”.

Asemenea îndemnuri se aud adesea şi de la Asachi şi de la Heliade. Numărul celor care le ascultă este restrâns la început, dar se măreşte din ce în ce. Aceasta se datoreşte mai ales presei. Ziarul sau revista, mai bine decât cartea, întreţin legăturile dintre autori şi cititori, provoacă întrebări şi răspunsuri. “Curierul românesc” care începe să apară în Bucureşti la 8 aprilie 1829 şi “Albina românească” în Iaşi la 1 iunie acelaşi an, sunt, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publică mai ales ştiri politice din ţară şi din afară; dar mai târziu încep să dea şi mici informaţii literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mişcarea literară din ţară.

În adevăr, tot ce se lucreză pe tărâmul literar în Moldova de la 1830 până la 1840 stă în legătură cu Gh. Asachi şi cu ziarele şi revistele sale: “Albina românească” (1829-1849) şi “Icoana lumii” (1840-41). De aci încolo centrul de gravitatea trece la grupul de tineri care se numesc Negruzzi, Kogălniceanu, Alecsandri, întemeietori ai revistelor “Dacia literară” (1840), “Arhiva românească” (1841) şi “Propăşirea” (1844).

În Muntenia Heliade rămâne până la 1848 persoana cea mai însemnată a activităţii literare, graţie “Curierului românesc” de care pomenirăm (1829-1848) şi revistei “Curier de ambe sexe” (1836-1848).

După 1848, revistele şi ziarele se înmulţesc, Asachi scoate “Gazeta de Moldavia” (1850-1859), M. Kogălniceanu, “Albumul istoric şi literar” (1854), Hasdeu “Arhiva istorică a României” (1865), mai apoi “Traian” (1869), Odobescu “Revista Română” (1861), Boliac “Buciumul” (1863) şi “Trompeta Carpaţilor” (1865). Apar şi ziare cu părţi satirice, ca “Satirul” (1866) şi publicaţiile lui N. Orăşeanu, Pantazi Ghica ş.a. ca “Nichipercea” (1859), “Scrânciobul” (1868) etc.

Încă un mijloc pentru răspândirea culturii, care se vede chiar în primii ani ai acestei perioade sunt calendarele. Asachi şi mai apoi Kogălniceanu în Moldova, Pann şi Gorjan în Muntenia, sunt autorii celor mai însemnate lucrări de acest fel. Ele continuă tradiţia calendarelor româneşti din Buda, pe care la începutul secolului le scotea Micu şi cu alţi tovarăşi. Mai târziu vom vedea urmând pe Bolintineanu şi alţii.

material de Cezar Machidon dupa

http://biblior.net/ si http://ro.wikipedia.org