altmarius

cultură şi spiritualitate

Cum sună «Bun îi vinul ghiurghiuliu» ca temă de jazz

https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/liliana-turoiu-...

Pianistul și compozitorul italian Stefano Bollani a fost ovaționat la scenă deschisă la Ateneul Român de un public impresionat de spectacolul de excepție organizat de Institutul Cultural Român şi de surpriza oferită de marele artist cu această ocazie: un melanj inedit de improvizaţii la pian pe teme de folclor românesc.

Muzica şi diplomaţia culturală au reprezentat chintesenţa unei seri unice. Concertul se înscrie în seria evenimentelor dedicate de ICR Marii Uniri, spectacolul fiind inclus de Ministerul Afacerilor Externe în programul oficial al manifestărilor din acest an al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, care a avut loc la Bucureşti în perioada 27-28 august 2018.

Artistul italian a interpretat, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, propria sa compoziţie - „Concerto Azzurro” pentru pian şi orchestră, cântat în premieră în România, iar în a doua parte a serii publicul a ascultat faimoasa „Rhapsody in Blue” de George Gershwin.

În ovațiile spectatorilor, Stefano Bollani a improvizat la pian teme inspirate din folclorul românesc, printre care „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, cunoscut grație interpretării inconfundabile a Mariei Tănase, dar și din „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, „Hora Staccato” de Grigoraș Dinicu sau „Reality” de Vladimir Cosma.

Liliana Țuroiu: „O seară magnifică, în care muzica şi diplomaţia culturală au fost ambasadori ai României”

 „Sunt onorat să răspund invitației Institutului Cultural Român. Pentru partea de improvizații am studiat muzica românească timp de câteva luni și am ales să cânt ceea ce m-a inspirat cel mai mult din tot ceea ce am ascultat. Aveți o muzică și o cultură cu adevărat extraordinare. Enescu și Lipatti sunt modele pentru orice muzician din această lume”, a spus, după concert, artistul Stefano Bollani. 

„Suntem onorați să aplaudăm pe această scenă, într-un edificiu emblematic, un compozitor și un pianist italian, alături de o orchestră românească extraordinară, sub bagheta maestrului Iosif Ion Prunner. A fost o seară magnifică la Ateneul Român, am asistat la un dialog muzical de excepție, în care am înțeles că, prin muzică și diplomație culturală, pot fi depășite orice fel de granițe”, a subliniat doamna Liliana Țuroiu, adăugând faptul că evenimentul de la Ateneul Român, susţinut de Stefano Bollani, sub egida anului Centenar, are valoarea unui memento: „1918 a fost, pentru românii din provinciile istorice unite cu ţara, momentul dobândirii unei libertăţi fundamentale – libertatea de a-şi trăi plenar identitatea naţională. O identitate care nu exclude, ci se nutreşte din proximităţile ei culturale europene".

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

196 (state 

(ultimul: Groenlanda(

Numar de steaguri: 259

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 46

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

28 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor