altmarius

cultură şi spiritualitate

Cu devotament, o viaţă în slujba Partidului: Sanda Rangheţ


„Ca membră de Partid, conştientă de sarcinile ce-mi revin, mă străduiesc să traduc în viaţă linia şi hotărârile Partidului, să lupt cu toată hotărârea şi devotamentul pentru cauza Partidului nostru, să rămân un soldat credincios al Partidului nostru scump”[1]

Sanda Rangheţ (Veinberg) s-a născut pe 27 decembrie 1906, în târguşorul Murgeni, judeţul Tutova, regiunea Bârlad, într-o familie de mici burghezi, tatăl fiind angajat funcţionar, iar mama casnică. De altfel, la vremea aceea, târguşorul Murgeni avea o populaţie în mare parte mic burgheză, majoritatea oamenilor fiind funcţionari sau negustori şi foarte puţini aparţinând clasei muncitoare. Copilăria Sandei Rangheţ a fost una destul de grea, aşa cum ea însăşi mărturisea: „Am copilărit greu, fiind nouă copii, salariul tatălui nu putea face faţă tuturor cheltuielilor necesare”[2].

Cursul primar de 5 clase l-a terminat în târguşorul natal, însă din cauza condiţiei materiale precare a familiei, înscrierea mai departe, la liceu, în oraşul Bârlad, precum majoritatea colegilor, s-a dovedit aproape imposibilă: „Doream să învăţ mai departe, (...) dar nu aveam această posibilitate. Trebuia să stau la gazdă, taxe şcolare pe care părinţii nu aveau de unde să le procure”[3].

Pe lângă lipsurile materiale, mentalitatea părinţilor a reprezentat un alt impediment în continuarea învăţăturii: „Părinţii erau cu totul împotrivă ca să învăţ mai departe căci, spuneau ei, şi ceilalţi fraţi mai în vârstă decât mine nu învăţaseră. Şi erau nu numai împotriva studiului mai departe dar nici ca să înveţi o meserie. Socoteau o înjosire să fii croitoreasă, modistă, ceea ce se putea învăţa în târguşorul nostru. Celelalte trei surori mai mari stăteau acasă şi nu făceau nimic”[4].

În ciuda tuturor acestor piedici, în anul 1920, reuşeşte să se înscrie la liceul de fete din Bârlad, dând examen în particular. Sprijinul pe care Sanda Rangheţ s-a bazat la Bârlad a fost o rudă mai îndepărtată, Barbu Zaharescu, care a ajutat-o să-şi continuie studiile şi care şi-a pus puternic amprenta asupra opţiunilor sale politice: „Sunt ajutată de Zaharescu (care-mi era şi rudă) să mă pregătesc pentru examene şi mă îndrumă ce să citesc”[5]

Însă chiar şi cu susţinerea de care se bucura din partea lui Zaharescu, perioada care a urmat venirii în Bârlad a fost una destul de grea, mai ales că părinţii refuzau să-i plătească taxele şcolare. Astfel, constrânsă de situaţie, din anul 1924, adică din clasa a IV-a de liceu, începe să dea lecţii elevilor mai mici, reuşind să se desprindă financiar de părinţi.

Paralel cu continuarea studiilor şi meditaţiile oferite pentru a-şi plăti taxele şcolare, începe să participe şi la „cercurile elevilor progresişti”, cercuri de simpatizanţi ai mişcării muncitoreşti, de a căror existenţă află de la Zaharescu, şi ajunge chiar să facă parte şi dintr-o grupă a organizaţiei Ajutorului Roşu[6].

În anul 1928 vine la Bucureşti, unde va da în continuare lecţii particulare, de limba franceză şi germană, pentru a se putea întreţine. Prin faptul că Zaharescu este arestat, începe să fie atent supravegheată de poliţie, iar când susţine examenul de bacalaureat este respinsă din motive că face „politică comunistă”[7]. Chiar şi fără bacalauret, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie şi începe să frecventeze şi să participe la mişcarea studenţească de stânga. Face parte din celula studenţească pe facultate şi mai târziu devine chiar secretara celulei. De asemenea, începe şi la Bucureşti să facă parte dintr-o grupă a Ajutorului Roşu şi conduce şi alte câteva grupe de simpatizanţi studenţi pe care îi recrutează apoi ca şi cotizanţi ai organizaţiei. Se implică inclusiv în folosirea caselor unora dintre studenţi pentru diferite „nevoi ale muncii”. Activitatea sa incepe să fie din ce în ce mai amplă, iar pentru o perioadă scurtă este numită şi secretar tehnic al Biroului C.C. al U.T.C.[8].

În anul 1929, în perioada alegerilor pentru Blocul Muncitoresc Ţărănesc, este trimisă din nou la Bârlad pentru a îndeplini directivele Partidului: „În oraş trebuia să se scoată un manifest şi această sarcină trebuia să o duc la îndeplinire împreună cu alţi doi muncitori din oraş. Unul dintre ei este arestat când trebuie să scoată manifestul din tipografie şi arată că o studentă l-a făcut. Din descriere se ajunge la mine. Siguranţa mă înaintează judecătorului de instrucţie şi apoi la Tribunal. (deşi nu recunoscusem nimic sunt condamnată la 3 luni închisoare corecţională)”[9].

Revine la Bucureşti în mai 1929 şi începe să fie urmărită mult mai serios. Continuă să dea lecţii la limba franceză şi germană, pentru a se putea întreţine, iar în perioada vacanţelor, când pleca acasă, activa pe linia studenţească într-o organizaţie ce era recunoscută ca fiind de stânga. În vacanţe, viaţa alături de familie rămăsese la fel de grea: „Atât părinţii cât şi surorile mai mari îmi făceau enorme greutăţi. Influenţaţi de celelalte rude mic burgheze, de teama represiunilor, recurgeau la bătaie, nelăsându-mă să plec de acasă. (...) Cu toate împotrivirile mele (căci tot reuşeam să fac cum voiam) acestea au avut o influenţă asupra sistemului meu nervos căci aveam momente de muţenie sau ajunsesem să mă bâlbâi. Am renunţat de a mai pleca acasă şi am rupt-o definitiv cu părinţii ca şi cu restul familiei”[10].

În anul 1930 devine membră a Partidului Comunist Român, activând pe linia financiară şi de propagandă[11] şi tot în acelaşi an se căsătoreşte cu Barbu Zaharescu. În perioada 1930-1932, este arestată de câteva ori cu ocazia lui 13 Decembrie, iar în 1933 după ce este trimisă zece zile la Prefectura Poliţiei Capitalei, este înaintată Consiliului de Război, de unde este eliberată după trei săptămâni[12].

Din cauza faptului că este grav bolnav, în 1932, Zaharescu pleacă în Uniunea Sovietică să se trateze. Însă medicina sovietică nu a dat rezultate şi acesta se stinge din viaţă în anul 1934. În vara aceluiaşi an, Sanda Rangheţ este trimisă de Partid în Uniunea Sovietică unde va rămâne până în 1935. Pentru o perioadă de un an, a frecventat cursuri de economie politică şi a predat limba română unor studenţi care învăţau la Şcoala Leninistă. Tot în URSS trece şi peste pierderea fostului soţ. Aici îl întâlneşte pe Iosif Rangheţ, cu care se va căsătorii în mai puţin de un an[13].

Mai mult ca sigur că numeroasele asemănări, de la împărtăşirea aceleiaşi viziuni politice până la principalele probleme cu care s-au confruntat în viaţă, au determinat în mare parte apropierea atât de rapidă. Iosif Rangheţ mărturisea că principalul motiv al aderării la Partidul Comunist a fost „conştiinţa de clasă pentru a avea mai multe posibilităţi să lupte în interesul clasei muncitoare şi a poporului muncitor[14]”, iar Sanda Rangheţ, la rândul său, „a fost un cadru valoros pentru Partid, profund devotată cauzei Partidului”[15]. Copilăria a fost la fel de grea şi nefericită pentru amândoi, deşi din zone diferite ale ţării, ambii proveneau din familii foarte sărace care nu-şi permiteau să-i întreţină pentru continuarea studiilor. Iosif Rangheţ avea doar şase clase primare, iar meseria de bază era cea de cizmar: „Trebuie să spun că am citit foarte puţin (...) de la 14 ani am fost singurul sprijin al familiei, dacă eu nu am lucrat n-am avut pâine şi nici pentru chiria familiei”[16].

Pentru soţii Rangheţ, respectarea principiilor şi directivelor Partidului Comunist a reprezentat lucrul cel mai important, fiind cu adevărat devotaţi idealului în care credeau. În autobiografie, Iosif Rangheţ relevă un episod care este destul de semnificativ în acest sens: „Tovarăşa mea, adică nevasta mea, a participat şi ea la şedinţă şi mi-a spus: «nu vreau să cad în greşeală ca să te apăr fiindcă sunt nevasta ta, dar nu am înţeles nimic de ce ai fost bătut în timp de două zile»”[17].

După ce părăseşte Uniunea Sovietică, în 1935, Sanda Rangheţ va fi trimisă în Austria şi Cehoslovacia pentru o perioadă de doi ani, după care se reîntoarce în România. În 1937, ajunsă la Bucureşti, are dispoziţie din partea Partidului să evite orice motiv de arestare, având în vedere că Iosif Rangheţ urma să se reîntoarcă acasă şi apoi trebuia să plece împreună în Ardeal, pentru a îndeplini sarcinile Partidului[18].

Cu grijă pentru a nu fi arestată, între octombrie 1937 şi iunie 1938, desfăşoară o amplă muncă de Partid: ţine legătura cu închisoarea Jilava şi strânge bani şi alimente de la simpatizanţi pentru deţinuţii comunişti din închisoare. În iunie 1938, Iosif Rangheţ se întoarce din Uniunea Sovietică şi pleacă împreună în Arad, apoi la Timişoara, iar după un an ajung la Cluj. Vor rămâne în Ardeal până în toamna anului 1940[19].

Din dispoziţia Partidului, se vor stabili la Braşov, unde, prin insistenţele unor simpatizanţi, Sanda Rangheţ devine profesoară la o şcoală medie evreiască, având o acoperire legală pentru activitatea pe care o desfăşura. După un an şi jumătate la şcoală este nevoită să renunţe, căci direcţia şcolii, cercetând informaţii la Bucureşti, începe să se intereseze mai îndeaproape cine este. Astfel, „tovarăşul Rangheţ este chemat la Bucureşti”, iar după 6 luni, îşi lasă copilul la socrii, la Arad, şi se reîntoarce şi ea în capitală[20].

Ca profesoară, Sanda Rangheţ a susţinut şi ajutat acţiunile Partidului Comunist cu reală implicare. Ion Ianoşi relatează, în memoriile sale, o întâmplare relevantă în acest sens: „Le preda (orele de română) o profesoară tânără, cu maniere severe, al cărui nume avea să dobândescă notorietate în regimul ulterior. Era doamna Sanda Rangheţ, soţia comunistului ilegalist Iosif Rangheţ, demnitar la începuturile noului regim, decedat în septembrie 1952. O dată sau de două ori, ea mi-a încredinţat rolul de curier. Îi duceam tatălui meu câte un pachet. Pe atunci mai locuiam încă în casa bunicilor, iar eu habar nu aveam ce căram de la şcoală în apartament, câteodată şi înapoi. Pachetele conţineau materiale de partid, manifeste ilegale. Tata nu-şi întrerupsese sprijinul acordat Partidului Comunist. Cotiza la Ajutorul Roşu”[21].

În 1943, reîntoarsă la Bucureşti, începe să lucreze pe linia Secretariatului Tehnic Central[22]. După 23 august 1944, Sanda Rangheţ devine „una dintre cele mai influente femei comuniste”[23]. Începe să se ocupe de coordonarea activităţii din diferite „ONG-uri” sovietice şi continuă să lucreze pentru câteva luni la organizarea cadrelor, la Secretariatul Partidului, iar apoi este repartizată la Apărarea Patriotică unde lucrează ca activistă până la 1 februarie 1945[24]. După 1 februarie 1945, este repartizată la ARLUS, unde între 1946 şi 1948 lucrează ca secretar la diferite sectoare de activitate[25], având ca sarcini principale „promovarea culturii ruse şi distribuirea de materiale propagandistice, de la cărţi de copii şi tineret, la lucrări de artă ale comuniştilor sovietici”[26]. Aşa cum reiese şi din „Chestionarul pentru evidenţa cadrelor” din 13 aprilie 1955, în anul 1948, la Congresul al II-lea ARLUS, este aleasă în conducerea Asociaţiei ca secretar general-adjunct[27]. Începând cu decembrie 1947, timp de doi ani, va fi membră a Sectorului Central al Partidului Muncitoresc Român[28]. În mai 1948, Prezidiul Ministerului Apărării Naţionale îi acordă ordinul „Steaua Republicii Populare Române”, clasa a IV-a, pentru munca desfăşurată în slujba Partidului, iar în august 1949 va primi ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a[29].

La Congresul al III-lea din 1950 este realeasă în conducere şi apoi ca secretară ARLUS. În anul 1951 trece cu munca la Direcţia Treburilor Consiliului de Miniştri, ca şefă de secţie, până în 1958, când se va reîntoarce la ARLUS, unde va rămâne pentru o perioada îndelungată[30].

Din 1949 începe să înveţe, într-o formă organizată, pentru ridicarea propriului nivel ideologic politic, la Universitatea Serală de Partid, obtinând la absolvire calificativul „bine”[31]. Tot în anul 1949, ca membră ARLUS, pleacă în delegaţie în lunile iulie şi august în U.R.S.S., la Moscova, iar în perioada noiembrie-decembrie se află în Finlanda, la Helsinki[32].           

Din noiembrie 1950 începe să fie membră în Consiliul General ARLUS[33]. Pe parcursul anilor 1951, 1953 şi 1961, va călători la Moscova, fie trimisă de Partid, fie ca membră a delegaţiei ARLUS[34].

Deşi călătoreşte des în U.R.S.S. nu va reuşi să înveţe limba rusă decât la un nivel slab, fiind în schimb vorbitoare avansată de franceză şi germană[35]. În august 1954, pentru meritele în muncă, Prezidiu Ministerului Apărării Naţionale îi acordă „Ordinul Muncii”, clasa a III-a[36]. Prin hotărârea 397 a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, din 7 iunie 1955 este numită secretară a Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii din Republica Populară Română. Aşa cum reiese din descrierea ataşată dosarului pentru evidenţa cadrelor, „atât în munca pe care o desfăşoară la Comitetul Naţional pentru Apărarea Păcii cât şi în munca desfăşurată la ARLUS a dat dovadă de mult ataşament pentru îndeplinirea sarcinilor încredinţate, a fost o bună organizatoare şi a avut un dezvoltat simţ gospodăresc”[37].

În 1956, de 4 ani era conferenţiară la catedra de bazele marxism-leninismului la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare[38], iar în anul 1963 va fi numită din nou secretară a Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii[39]. Sanda Rangheţ, „ideologul poliglot al familiei”[40], a încercat să-şi educe unicul băiat, Boris Rangheţ, în „spiritul cinstei şi devotamentului pentru cauza pentru care a luptat cu cinste tatăl său”[41], iar eforturile sale au dat roade. „În 1956, Boris Rangheţ este trimis ca student la Moscova. Ulterior, acesta va fi diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, iar în 1990-1993 va ajunge ambasador al României în Malaysia”[42].

Soţia lui Iosif Rangheţ a fost tot timpul „preocupată de ridicarea nivelului său politic şi ideologic străduindu-se să-şi îmbunătăţească încontinuu munca şi metodele sale de muncă”. Cu toate că „înscrisurile comuniste utilizează adeseori limba de lemn şi evită să prezinte adevărata faţă a lucrurilor, în cazul Sandei Rangheţ, aceasta este descrisă în conformitate cu realitatea”[43]. Referitor la relaţiile interpersonale, se precizează că „tovarăşa este principială, foloseşte critica, deşi uneori exagerată (...) va trebui ajutată serios să-şi depăşească lipsurile sale în relaţiile cu oamenii, unde de multe ori a dat dovadă de multă rigiditate, de ieşiri nervoase, păstrând faţă de oameni o anumită distanţă şi răceală”[44].

Părăsită de toţi, se sinucide în 1995. Avea 89 de ani.




[1]

A.N.I.C., Fond CC al PCR, Secţia Cadre, dosar R/81, f. 7.

[2]

Ibidem, f. 9.

[3]

Ibidem

[4]

Ibidem

[5]

Ibidem, f. 10.

[6]

Ibidem

[7]

Ibidem

[8]

Ibidem, ff. 10-11.

[9]

Ibidem, f. 11.

[10]

Ibidem,  f. 12.

[11]

M.C., Fişe bio-politice din fosta Arhivă a CC al PCR. „Femei-comisar”, activiste şi ministrese în„Dosarele Istoriei”, Anul III, 1998, Nr. 9, p. 39.

[12]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 12.

[13]

Ibidem

[14]

Ibidem, Colecţia Dosare de Partid ale Membrilor de Partid cu Stagiul din Ilegalitate care au Încetat din Viaţă, dosar R/19, f. 6.

[15]

Ibidem, Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 12.

[16]

Ibidem, Colecţia Dosare de Partid ale Membrilor de Partid cu Stagiul din Ilegalitate care au Încetat din Viaţă, dosar R/19, f. 7.

[17]

Ibidem

[18]

Ibidem, Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 12.

[19]

Ibidem, f. 13.  

[20]

Ibidem

[21]

Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Editura Polirom, Bucureşti, 2012, p. 57.

[22]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 14.

[23]

Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, Apostolii lui Stalin, Volumul I, Bucureşti, 2014, pp. 307-308.

[24]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 14.

[25]

Corneliu Craciun, Dicţionarul comunizanţilor din noaptea de 23 spre 24 august 1944,

[26]

Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, op. cit., p. 308.

[27]

Corneliu Craciun, op. cit., p.

[28]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 5.

[29]

Ibidem, f. 6.

[30]

Ibidem, f. 14.

[31]

Ibidem, f. 15.

[32]

Ibidem, f. 4.

[33]

Ibidem, f. 5.

[34]

Ibidem, f. 4.

[35]

Ibidem, f. 5.  

[36]

Ibidem, f. 6.  

[37]

Ibidem, f. 7.

[38]

Ibidem

[39]

Cristian Gheorghe, Piramida Puterii, Editura Pro Historia, 2004, pp. 297-298.

[40]

Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, op. cit., p. 307.

[41]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 15.

[42]

Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, op. cit., p. 308.

[43]

Ibidem, p. 307.

[44]

A.N.I.C., Fond CC al PCR., Secţia Cadre, dosar R/81, f. 7.


Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor