În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută. Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub semnul întrebării.
Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului XX dă naştere unei controverse. Studiind documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin de trei titulaturi diferite.
Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură.
Două Monumente ale Eroilor la Buşteni. Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“.
Aceasta funcţiona încă din anul 1919, sub denumirea iniţială de „Societatea pentru Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ şi sub înalta ocrotire a Prinţesei Maria, cea care avea să fie încoronată Regină a României, în octombrie 1922. Studiind puţinul material documentar ce se păstrează încă în inventarul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Prahova şi coroborând informaţiile cu prevederile „Legii asupra regimului juridic al mormintelor de război din România“, cel care studiază povestea „Crucii de pe Caraiman“ va descoperi o nouă situaţie paradoxală: prezenţa pe teritoriul oraşului Buşteni a două „Monumente ale Eroilor“. Iar cel de-al doilea „Monument al Eroilor“ este, de fapt, statuia existentă şi astăzi în piaţa din faţa Gării Buşteni, lucrare inaugurată la 9 septembrie 1928. Păstrată în memoria colectivă şi sub numele de „Monumentul Ultimei Grenade“, opera sculptorului Ion C. Dimitriu Bârlad (1890-1964) a fost ridicată în anul 1927, prin intermediul antreprenorului italian Carlo Costa.
Astfel, deşi surprinzătoare la prima vedere, discrepanţa majoră între abundenţa menţiunilor despre ceremonia inaugurării statuii din Piaţa Gării şi lipsa oricăror menţiuni explicite despre cea a „Crucii de pe Caraiman“ plasează sub semnul îndoielii ipoteza inaugurării sale în data de 14 septembrie 1928, de „Ziua Sfintei Cruci“. Pentru a spori şi mai mult misterul, majoritatea mărturiilor fotografice ce-au supravieţuit trecerii anilor redau o situaţie comparabilă cu silueta actuală a monumentului, fapt ce pune sub semnul întrebării afirmaţiile care susţin varianta construcţiei ulterioare a soclului din piatră şi plasarea iniţială a „Crucii“ direct pe stânca vârfului Caraiman.
În ciuda acestor contradicţii istorice, ce ştim astăzi despre „Cruce“? Ne sunt cunoscute numele unor personalităţi din domeniile arhitecturii şi construcţiilor din primele decenii ale secolului XX, care s-au implicat în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menţionate numele celor doi mari ingineri ce au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului: Alfred Pilder şi Teofil Revici, precum şi ale celor care au urmărit ridicarea „Crucii“, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea lucrătorilor din cadrul a două secţii de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcţiei Generale C.F.R., ale căror eforturi au făcut posibilă existenţa construcţiei (introdusă în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887). Istoria a reţinut şi sprijinul acordat de fraţii Schiel, care au pus la dispoziţia constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Buşteni. Cu ajutorul acestei instalaţii au fost transportate mare parte din elementele metalice necesare ridicării „Crucii“. Comunitatea locală s-a implicat la rându-i; locuitorii Buşteniului şi-au folosit atelajele şi animalele de povară pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare construcţiei soclului pe care se înalţă monumentul.
Comuniştii au vrut să-i secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două decenii, „asaltată“ de cei ce îşi găsesc un titlu de glorie efemeră din marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti aşternute pe piatra soclului ori prin slovele scrijelite în grabă pe uşa de acces în interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman“ pare să fi redevenit, în sfârşit, un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile munţilor. Astfel, un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club „Valea Prahovei“ îşi propune restaurarea completă a „Monumentului Eroilor“ şi introducerea sa în circuitul turistic mondial.
Caracteristici tehnice
Înălţimea totală a ansamblului: 37,6 metri Lungimea braţelor laterale: 14 metri Presiunea maximă suportată de grinda metalică: 300 kg/cm2 (în ipoteza astupării complete cu zăpadă şi cu gheaţă a golurilor dintre zăbrelele structurii) Iluminarea monumentului – s-a realizat iniţial cu un generator şi cu 120 de lămpi de 500 W. Astăzi, alimentarea cu energie a celor 300 de becuri montate în anul 2003 se realizează prin intermediul cablului subteran ce porneşte de la releul situat pe vârful Coştila.
Sursă: Historia
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius