altmarius

cultură şi spiritualitate

Cronicarii secreți ai Cenaclului de Luni

Publicat: Luni, 22 Februarie 2016

Dintr-o cumplită ironie a sorții, despre multe evenimente din lumea literară de la noi, petrecute înainte de 1989, n-a rămas scrisă nici o mărturie de la sursă. Nici măcar sub forma consemnării seci, de tip proces-verbal. Nu mă gîndesc la faptele diverse cu scriitori, chiar dacă și acestea ar putea interesa istoria literaturii, la capitolul vieții sociale a scriitorilor în comunism. Au existat însă nenumărate momente în care scriitorii români au vorbit în public despre literatura lor, despre relațiile lor și ale confraților cu Puterea și în care au căpătat o formă orală arte poetice care, în acele vremi, n-ar fi putut vedea lumina tiparului.

 Așa se face că din acea perioadă ne-au rămas, ca mărturii directe, scrisorile deschise adresate  Puterii de scriitorii români și difuzate la posturi de radio străine, mai ales la Europa Liberă. Dar actele de curaj public ale scriitorilor care se încumetau să spună ceea ce știau că n-ar fi putut publica fie că s-au transformat în legende orale, relatate în scris de-abia după 1990, fie că, mai adesea, au fost uitate.

În acei ani, criticul și romancierul Paul Georgescu le spunea la telefon apropiaților care-l sfătuiau să o lase mai moale cu subiectele politice, fiindcă era posibil să le fie ascultată convorbirea că „băieții”  de la Securitate făceau pe stenografii istoriei vorbite a literaturii. Bătrînul marxist critica la telefon regimul, cu o aciditate care le lua piuitul confraților săi. Nu știu dacă CNSAS a dat de urma dosarului său de securitate, despre care sînt convins că avea multe sute de pagini, deși în ultimii săi ani de viață Paul Georgescu nu mai ieșea din casă.

Scriu chestiile astea pentru că am citit de curînd O istorie a Cenaclului de Luni de Daniel Puia-Dumitrescu, în care autorul citează din dosarele de securitate ale unora dintre lunediști și se plînge că n-a putut găsi nicăieri o cronică a cenaclului. Reconstituirile din memorie ale cenacliștilor pe care i-a intervievat nu funcționează drept cronică, ci sînt amintiri despre atmofera cenaclului, cu evocări de instantanee, unele savuroase, dar nici unul dinte cenacliștii intervievați de tînărul istoric literar nu mai ține minte ce s-a întîmplat, în fiecare ședință, și nici măcar cine și ce a citit, într-o listă pe ani și săptămîni. Sînt convins însă că, după primele ședințe ale Cenaclului de Luni, cînd Securitatea s-a prins că acolo se spuneau tot felul de lucruri, cel puțin neconvenabile regimului, și-a trimis acolo propriii săi cronicari care au notat cine a citit și ce a citit, dar mai ales ce s-a discutat în fiecare ședință. 

Cristian Teodorescu

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor