Cronicarii secreți ai Cenaclului de Luni

[altmarius]

Publicat: Luni, 22 Februarie 2016

Dintr-o cumplită ironie a sorții, despre multe evenimente din lumea literară de la noi, petrecute înainte de 1989, n-a rămas scrisă nici o mărturie de la sursă. Nici măcar sub forma consemnării seci, de tip proces-verbal. Nu mă gîndesc la faptele diverse cu scriitori, chiar dacă și acestea ar putea interesa istoria literaturii, la capitolul vieții sociale a scriitorilor în comunism. Au existat însă nenumărate momente în care scriitorii români au vorbit în public despre literatura lor, despre relațiile lor și ale confraților cu Puterea și în care au căpătat o formă orală arte poetice care, în acele vremi, n-ar fi putut vedea lumina tiparului.

 Așa se face că din acea perioadă ne-au rămas, ca mărturii directe, scrisorile deschise adresate  Puterii de scriitorii români și difuzate la posturi de radio străine, mai ales la Europa Liberă. Dar actele de curaj public ale scriitorilor care se încumetau să spună ceea ce știau că n-ar fi putut publica fie că s-au transformat în legende orale, relatate în scris de-abia după 1990, fie că, mai adesea, au fost uitate.

În acei ani, criticul și romancierul Paul Georgescu le spunea la telefon apropiaților care-l sfătuiau să o lase mai moale cu subiectele politice, fiindcă era posibil să le fie ascultată convorbirea că „băieții”  de la Securitate făceau pe stenografii istoriei vorbite a literaturii. Bătrînul marxist critica la telefon regimul, cu o aciditate care le lua piuitul confraților săi. Nu știu dacă CNSAS a dat de urma dosarului său de securitate, despre care sînt convins că avea multe sute de pagini, deși în ultimii săi ani de viață Paul Georgescu nu mai ieșea din casă.

Scriu chestiile astea pentru că am citit de curînd O istorie a Cenaclului de Luni de Daniel Puia-Dumitrescu, în care autorul citează din dosarele de securitate ale unora dintre lunediști și se plînge că n-a putut găsi nicăieri o cronică a cenaclului. Reconstituirile din memorie ale cenacliștilor pe care i-a intervievat nu funcționează drept cronică, ci sînt amintiri despre atmofera cenaclului, cu evocări de instantanee, unele savuroase, dar nici unul dinte cenacliștii intervievați de tînărul istoric literar nu mai ține minte ce s-a întîmplat, în fiecare ședință, și nici măcar cine și ce a citit, într-o listă pe ani și săptămîni. Sînt convins însă că, după primele ședințe ale Cenaclului de Luni, cînd Securitatea s-a prins că acolo se spuneau tot felul de lucruri, cel puțin neconvenabile regimului, și-a trimis acolo propriii săi cronicari care au notat cine a citit și ce a citit, dar mai ales ce s-a discutat în fiecare ședință. 

Cristian Teodorescu