Stiti ce fac acum? Raspund unei pauze de amintiri, rasarita in miez de blogosfera din cauza lui Mircea Popescu. Si titlul care se crede un fel de „Lock, Stock, and Two Smoking Barrels„, fara a avea pretentia ca ma confund cu Guy Ritchie :), vrea sa semene confuzie. Incearca sa va manipuleze memoria obiectiva. Reuseste sa va transpuna in anii de gratie ai marturisirilor voastre. Haioase, detasate, pasionale. Ati crescut mari, nu? Atunci luati de-aici o portie de memorie vizuala!
Ramane intre noi, astia de patruzecisiceva de ani, ca tot ce-o sa va arat s-a intamplat pe bune. Strangeam banut langa banut (e-he, unde-s monedele de 25 de bani?) ca sa fugim la Posta s-o punem de-un plic filatelic CU PREMII. Care va sa zica, momeala nu s-a inventat acu’… Dar sa nu ma intrebati de ce naiba am pastrat si plicurile jumulite in goana dupa timbre, ca nu stiu ce sa va raspund.
Imi trag sufletul dupa primele 10 upload-uri, ca sa va intreb daca stiti pe cineva care a castigat ceva din afacerea noastra cu plicurile „pline de premii”? Din toti baietii de la bloc si de pe alee eu n-am auzit de vreunul norocos. Se „dadeau” mingi, pensete, lupe, biciclete, tv alb-negru (Sport sau Sirius). Dar asta ne interesa oare, sau sa mai gasim un timbru arabesc ca sa-l punem langa celelalte „desperecheate”, ca poate pana crestem mari reusim sa facem si-o serie completa. De parca stiam noi ce-i ala un catalog si cate timbre are seria cu pricina… Daca bajetii spuneau ca Ajmanu’ are 6, atunci asa ramanea, sau la Guinea Ecuatoriala ca-s cate 7, lege era pentru toti.
Aici se incheie cea mai activa parte a copilariilor pline de plicuri cu timbre. Anii ’80 nu au adus nimic bun in privinta „colectiilor” noastre, iar plicurile nu mai aveau nici macar desene, erau monocolore, fade si ROSII.
Si a venit Revolutia! Mustata ne mijise de mult, facusem si armata (unde ne calisem ), ne pregateam de vremuri mai bune. In filatelie, pentru cine a mai indraznit sa deschida clasoarele de altadat’, se schimbau generatii, se converteau „mentalitati invechite”, se negau existente. Tinerele vlastare nu mai contau in ecuatia profit vs pasiune. Uite-asa am mai cumparat vreo doua plicuri cu timbre, dupa care ne-am lasat. Si, odata cu noi, s-au lasat si EI pentru ca nu mai aveau cui sa le vanda. La usa tranzitiei se batea cu pumnul in piept MAREA DESCHIDERE. Spre nicaieri, evident…
Ce-i cu clasoarele, ce se mai aude de ele? Eu le am inca, de la al mai micut si mai prapadit, pana la gigantu’ chinezesc. Bai, cand a aparut primul baiat cu el in fata scarii, imi aduc aminte ca am sarit innebuniti pe el: de unde-l ai, cat a costat, l-ai luat cu pile? Marele Clasor Chinezesc a fost tatucul clasoarelor din era preistorica a copilariei noastre.
Ca sa pun capac peste cutia cu amintiri, azi am dat peste seria de timbre pe care, in copilarie, o consideram ca fiind de departe cea mai frumoasa. Emisa in Sharjah (mini-stat satelit al Arabiei Saudite), seria era cu pesti tropicali si nu avea nici 6, nici 7 timbre, cum ne ambitionam noi sa credem. Logica era simpla: care avea cele mai multe timbre adunate in seria respectiva isi impunea punctul de vedere. Acum, sa va spun drept baieti, eu am 17 timbre in seria asta. Dar nu mai pot sa fac schimb cu voi, pentru ca am vandut-o pe bani…
Unde esti copilarie, cu clasorul tau cu tot?
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius