altmarius

cultură şi spiritualitate

Consilierii sovietici în România - „Vă rugăm să ne trimiteți unul sau doi specialiști...”

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/consilierii-soviet...

Procesul de sovietizare a României, după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat aproape în totalitate în conformitate cu interesele din acea perioadă ale Moscovei, un rol hotărâtor în realizarea acestui obiectiv jucându-l consilierii sovietici prezenți în toate domeniile vieți politice, economice și sociale din țara noastră.

Premisele sovietizării le-au constituit instaurarea guvernului dr. Petru Groza, apoi trucarea alegerilor din noiembrie 1946, desființarea partidelor democratice, înlăturarea monarhiei, precum și impunerea programului de reforme după modelul sovietic.

Un scurt istoric

Este de remarcat faptul că instituția consilierilor sau a specialiștilor străini nu este o descoperire a sovieticilor sau a comuniștilor - și nici nu este o instituție de repudiat „ab initio” -, ea având rădăcini ceva mai adânci în istorie.

Astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a folosit de experiența unor instructori francezi pentru organizarea armatei moderne a României, precum și pentru promovarea politicii sale interne și externe; regele Carol I a folosit specialiști germani, schimbându-i pe cei francezi existenți la acea dată, motivând că ar fi ineficienți, iar mareșalul Ion Antonescu a beneficiat de sprijinul instructorilor militari germani. Și exemplele ar putea continua.

De altfel, și Nicolae Ceaușescu a avut de-a face cu această instituție, el trimițând instructori și consilieri politici în țări de pe continentul african și acceptând, în același timp, ca tinerii din aceste țări să urmeze cursuri ale unor institute de învățământ superior (civile sau militare) din România.

Practici asemănătoare se întâlnesc și după anul 1990, când factorii de decizie politici ori din conducerea administrativă a țării încep să folosească la scară largă consilieri proveniți din state occidentale, cei mai mulți dintre aceștia regăsindu- se în punctele-cheie ale diferitelor domenii de activitate.

Alte exemple grăitoare pe această linie sunt întâlnite și în politica promovată de către Statele Unite ale Americii. Astfel, în perioada anilor ’50, prin intermediul unor specialiști, SUA a asigurat asistență guvernelor anticomuniste din America Latină, implicându-se totodată și în schimbările de guvern, în diferite state din Orientul Apropiat. Edificatoare, în acest sens, este „reînscăunarea” în Iran, în august 1953, a Șahului Mohamed Reza Pahlavi, în cadrul „Operațiunii «Ajax»” organizată de către CIA, înlăturându- l de la putere pe președintele Mossadegh, favoritul lui Stalin și susținut de serviciile speciale ale Uniunii Sovietice.

De asemenea, specialiști ai CIA, alături de care a fost și Otto Skorzeny, un fost expert al lui Hitler în acțiuni de tip „comando”, l-au sprijinit în anii 1952-1953 pe Gamal Abdel Nasser și loja masonică a „Tinerilor ofițeri” să preia puterea în Egipt. În anul 1954, CIA s-a implicat direct în răsturnarea guvernului din Guatemala format de președintele Jacobo Arbenz Guzman și înlocuirea acestuia cu un regim de dictatură militară. După acest eveniment, timp de aproximativ 40 de ani, Statele Unite au sprijinit armata guatemaleză să pună în aplicare unul dintre cele mai nemiloase programe de represiune din America Centrală, forțele de securitate guvernamentale, asistate de reprezentanți ai CIA, ucigând în această perioadă peste 100 de mii de civili.

Nasser, Pahlavi, Skorzeny - trei personaje care au avut de-a face cu „consilieri” din cadrul serviciilor secrete americane

CIA s-a implicat în astfel de atrocități și în Honduras. Peste 60 de mii de militari din țările latinoamericane au urmat cursuri de perfecționare în cadrul Centrului de pregătire de la Fort Benning, din statul Georgia, cei mai mulți dintre ei participând la acțiuni dirijate și inițiate de „specialiștii” SUA. Asemenea acțiuni au fost prezentate în anul 1996, de către președintele Bill Clinton, într-un raport al Consiliului pe Probleme de Informații (Intelligence Observing Board).

Pe coordonate asemănătoare se situează și decizia lui Richard Nixon, fostul președinte al SUA, prin care a aprobat lovitura de stat din 11 septembrie 1973, asistată de specialiști ai CIA, în urma căreia generalul Augusto Pinochet a devenit președintele statului Chile. După instalarea la putere a Juntei militare chiliene, agenții CIA i-au pus acesteia la dispoziție liste cu opozanții regimului (oameni politici de stânga, ziariști, lideri de sindicat etc).

O instituție omniprezentă 

Primele apariții ale consilierilor sovietici în România au fost înregistrate încă din toamna anului 1944, când mai marii de la Kremlin au hotărât să supravegheze modul în care se realiza „implementarea” sistemului totalitar în țara noastră. Șeful acestora pe linie NKVD/ KGB, în perioada 1944-1947, a fost Dimitri Gheorghievici Fedicikin. Consilierii sovietici, veniți în țara noastră, îndeosebi după anul 1948, erau nu numai „specialiști”, ci alcătuiau și o structură de informații stabilă, puternică și eficientă, formată cu precădere din cadre și agenți ori exponenți ai serviciilor secrete sovietice.

De altfel, consilierii respectivi activau în toate domeniile de activitate și la toate nivelurile decizionale (politic, economic, social), inclusiv în unitățile din sistemul apărării și securității statului. În scurt timp, instituția consilierilor sovietici devenise una din cele mai informate structuri, exercitând un control strict asupra întregului aparat de partid și de stat al României, al economiei și resurselor naturale, al societății în ansamblul ei, sub pretextul „apărării cuceririlor revoluționare”.

Este uimitor faptul că nu exista o ședință a conducerii unei instituții sau întreprinderi la care să nu participe și consilierul sovietic și la care să nu i se solicite opinia. Trebuie să evidențiem că întrun astfel de context organele de securitate ale României, ca de altfel toate celelalte instituții ale administrației de stat, încă de la înființare și până în luna decembrie 1964, au fost atent supravegheate de către un întreg aparat de consilieri sovietici.

Aceștia activaseră în structurile informative ale MGB (Ministerul Sovietic al Securității Statului, creat în martie 1946), iar pe perioada prezenței în România s-au impus atât din punct de vedere organizatoric, cât mai ales în calitate de instructori, însemnătatea lor pe această linie întrecând orice închipuire. De altfel, este o realitate că organele de securitate din acea perioadă au fost aservite mai mult intereselor Moscovei decât celor naționale, fiind considerată drept poliție politică cu rol predominant antiromânesc, o unealtă de bază a regimului comunist de la Kremlin pentru promovarea intereselor URSS în țara noastră.

Crearea unei asemenea situații a fost posibilă datorită presiunilor exercitate de către sovietici, precum și ca urmare a ambiției venite din partea unor ofițeri autohtoni ce dețineau funcții de comandă în Securitate, care erau animați de dorința de parvenire ori pentru a se remarca în calitate de „activiști de partid și de stat într-un domeniu special”.

Toate serviciile Securității erau „înțesate” cu consilieri sovietici, aduși la cererea lui Gherghiu-Dej pentru a întări regimul comunist și propria putere într-o societate ce le era total neprietenoasă. Aceștia au ocupat posturile importante din unitățile centrale și teritoriale, inclusiv în structurile informative din orașele mai mici.

Nu s-a putut stabili până în prezent numărul exact al consilierilor sovietici, aceștia nelăsând prea multe urme în arhivele românești, însă din conținutul unei note a Secretariatului Consiliului de Miniștri al URSS din octombrie 1949, dată publicității, a rezultat că în Bulgaria, România, Ungaria și Cehoslovacia își desfășurau activitatea la acea dată 61 de consilieri militari și 9 civili. Dintre aceștia, 29 de consilieri militari se aflau în Bulgaria, iar cei 9 consilieri civili în România. Cert este că în perioada următoare numărul acestora a crescut simțitor, îndeosebi după evenimentele din toamna anului 1956 din Ungaria, ajungându-se la câteva sute de consilieri.

„Vă rugăm să ne trimiteți unul sau doi specialiști...”

În scopul de a-și construi o imagine pozitivă, precum și pentru a le spori eficacitatea în acțiunile întreprinse, consilierii menționați, deși erau cetățeni sovietici, s-au înregistrat ca ofițeri ai Securității române, fiind prezenți în toate structurile informative, inclusiv în contraspionaj, orientând în folosul Moscovei întreaga activitate. Printre cei mai de seamă consilieri sovietici din acea perioadă evidențiem pe Tiganov, care în perioada 1949-1951 a activat pe lângă Secția Juridică, iar după ce SSI a fost înglobat în Securitate, și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Anchete, remarcându-se inclusiv în anchetarea fostului ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu.

Dar așa cum relatau unii memorialiști, consilierii sovietici nu au venit în România din proprie inițiativă, ci în urma unor înțelegeri între guvernele român și sovietic. Desigur că aceștia au fost solicitați de către partea română, iar vecinul cel mare de la Răsărit și-a demonstrat din plin „generozitatea”, grăbindu-se să ofere cu promptitudine o parte din zestrea sa de specialiști, cu ajutorul cărora să controleze toate pozițiile– cheie în stat. Sursele de arhivă au confirmat și completat afirmațiile memorialiștilor cu privire la cele întâmplate. Astfel, la data de 3 noiembrie 1949, Gheorghiu-Dej semnala următoarele în scrisoarea trimisă lui A.A. Gromîko (adjunct al șefului diplomației sovietice) și adresată lui Stalin:

„Studiind materialele legate de procesul bandei lui Rajk, conducerea partidului nostru a hotărât să treacă la analizarea situației unor membri ai partidului care au o activitate confuză, suspectă. Întrucât nu avem suficientă experiență pentru a întreprinde cu succes o asemenea analiză, vă rugăm să ne trimiteți unul sau doi specialiști în aceste probleme pentru a acorda sprijin conducerii partidului nostru în demascarea și neutralizarea agenților spionajului imperialist”.

Câteva zile mai târziu, deși Laszlo Rajk fusese condamnat la moarte și executat, Stalin a fost de acord cu cele solicitate de către liderul comunist român, trimițând la București, prin detașare - conform deciziei adoptate de către Biroul Executiv al PCUS în ședința din 9 noiembrie 1949 – pe A.M. Saharovski și V.S. Patrikeev. Misiunea declarată a acestora era de a sprijini Securitatea în activitatea specifică.

Cadrul legislativ 

Pentru ca instituția consilierilor să funcționeze în conformitate cu interesele Moscovei, a fost nevoie și de existența unui cadru legislativ. În acest scop, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniștri, au fost create pentru consilierii militari și civili condiții de muncă și de școlarizare similare cu cele ale specialiștilor români analogi lor.

De asemenea, la data de 5 februarie 1950 s-a încheiat o convenție între guvernul României și guvernul URSS, referitor la detașarea pe o perioadă de 3 ani a specialiștilor sovietici, prin care guvernul român se angaja să pună gratuit la dispoziția consilierilor locuințe mobilate, utilitățile aferente (lumină, telefon, apă, gunoi etc.), asistență medicală, precum și să suporte cheltuielile legate de deplasarea în RPR și de întoarcerea acestora în URSS, adică cheltuielile de deplasare egale cu un salariu lunar, costul itinerarului specialistului și a familiei sale, de la domiciliul permanent, până în RPR și din RPR până la domiciliul permanent, transportul bagajelor și a indemnizației de concediu egală cu un salariu lunar, într-un an de serviciu.

În convenția menționată se preciza că sumele cuvenite fiecărui specialist sovietic vor fi vărsate de către Ministerul Finanțelor RPR în lei, în zilele de 10 și 25 ale fiecărei luni, în contul curent al Reprezentanței Comerciale a URSS din RPR la Sovrombank. În preambulul aceluiași document se stipula că guvernul Uniunii Sovietice a dat curs solicitării guvernului RPR de a trimite în România specialiști sovietici și de a acorda ajutor țării noastre pentru „refacerea și dezvoltarea economiei naționale”.

A.A. Gromîko a fost implicat în aducerea consilierilor sovietici în România

Cazare de lux 

În vederea asigurării condițiilor de cazare a consilierilor sovietici, în perioada 1948-1949 au fost evacuate aproximativ 35 - 40 de apartamente ale unor vile situate în Parcul Herăstrău. Acest lucru reiese clar și dintr-o notă-raport întocmită de către Corpul de Consilieri și Inspectori ai Securității. În același timp, a fost constituită și o comisie condusă de către Dumitru Ghișe, secretar general și consilier MAI și generalul Ion Niculescu, care s-a ocupat îndeaproape de întreținerea, amenajarea și dotarea apartamentelor respective cu mobilier și alte obiecte necesare.

Cei doi responsabili și-au exercitat prerogativele până în anul 1952, când a avut loc schimbarea lui Teohari Georgescu din funcția de ministru de Interne și numirea lui Alexandru Drăghici. Aceștia au fost înlocuiți în funcții de către colonelul Ghiță, locțiitor șef al Serviciului exploatări imobile și maiorul Roman Lupu, subsecretar la Direcția admnistrativ-gospodăreasă.

Dotarea apartamentelor în care au locuit consilierii sovietici s-a făcut cu mobilier și alte obiecte, de cea mai bună calitate, existente în depozitele MAI, confiscate de la casele regale și de la foștii demnitari ai vechiului regim, însă cea mai mare parte a acestora a fost cumpărată de la particulari și din Consignație, plata făcându-se din fondurile speciale ale Ministerului de Interne.

Mobilierul era confecționat din lemn de nuc, mahon și trandafir în stil florentin sau bizantin, covoarele erau persane originale - Buhara, Tebriz și Afgane, vesela din cristal Rosenthal și Bavaria, serviciile de masă din porțelan și ceramică, iar tacâmurile din argint și alpaca. Și ca să dea și mai multă strălucire interioarelor acestor apartamente, au fost achiziționate candelabre din fier forjat și cristal Murano, precum și tablouri ale unor pictori români (Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, ș.a.).

În luna decembrie 1952, când se realizase, în linii generale, dotarea acestor vile, au fost cheltuiți 500.000 lei. Potrivit aprecierilor lui Ștefan Georgescu, fost șef al Serviciului fonduri speciale, în perioada 1949-1952, pentru cumpărarea bunurilor cu care au fost dotate locuințele consilierilor s-au cheltuit peste 40.000.000 lei, în bani dinainte de reforma monetară. Deși pare de necrezut, România a plătit pentru fiecare consilier sovietic un salariu dublu: unul în lei, ce i s-a cuvenit respectivului consilier, și altul în ruble achitat statului sovietic.

Potrivit prevederilor Acordului la care s-a făcut referire mai înainte, guvernul român se obliga să plătească guvernului sovietic, pentru fiecare specialist trimis, în raport cu calificarea acestuia, sume cuprinse între 2000 și 4000 ruble lunar, reprezentând drept „compensare a pierderilor pe care le suportă întreprinderile sau instituțiile sovietice respective în urma trimiterii colaboratorilor lor în străinătate”, în timp ce românii ce dețineau funcții similare primeau salarii de câteva ori mai mici. Fără îndoială că Uniunea Sovietică a exploatat în modul cel mai ingenios situația în care se afla atunci România, obținând prin încheierea acelui Acord atât avantaje financiare, cât mai ales pe linia realizării de către consilierii sovietici a misiunilor ce le-au avut de îndeplinit pe teritoriul țării noastre.

„Munca de informații și securitate” 

Una din principalele misiuni ale consilierilor sovietici în Securitate a constituit-o supravegherea modului în care se realiza mobilizarea recruților români și a felului în care se desfășoară „munca de informații și securitate”. Comunicarea se făcea prin intermediul interpreților, majoritatea dintre ei fiind tot ruși din Basarabia. De fapt, consilierii sovietici conduceau într-o manieră proprie activitatea Securității și controlau după bunul plac direcțiile ei operative.

Pentru aprovizionarea acestora, statul nostru a construit magazine speciale „cu circuit închis”, la care românii nu aveau acces. Consilierul-șef exercita un control nelimitat asupra activității operative și administrative și se situa pe picior de egalitate cu șeful Securității în ceea ce privește drepturile. Acesta beneficia de vilă în București, la Snagov și pe litoral, avea două mașini și doi șoferi, medic personal etc. Despre șeful consilierilor sovietici, Alexandr Mihailovici Saharovski, a rezultat că în perioada 1949-1953 a activat în calitate de șef al MGB la București, iar după retragerea sa de la post a fost numit sub-șef, apoi șef al PGU (Serviciul de Spionaj Sovietic), în perioada 1956-1971.

Sosirea consilierilor sovietici în România a fost privită, la modul declarativ, cu oarecare simpatie de către cadrele de informații din eșaloanele superioare. Nu același lucru s-a întâmplat și la nivelul celorlalte unități, ofițerii primind vestea cu indiferență sau nepăsare. Fiind mai tineri, ofițerii din cadrul unităților menționate nu aveau rețineri în a-și manifesta deschis nemulțumirea, mai ales că ofițerii sovietici repartizați la eșaloanele inferioare erau aroganți, considerându-se superiori și vrând să își impună fără rezerve personalitatea.

Relațiile statornicite între șeful statului român, comandantul Securității, consilierii sovietici și Centrala de la Moscova sunt confirmate și de o serie de documente din arhivele secrete sovietice. Astfel, într-un Raport întocmit, la 13 mai 1950, de către Alexandr Mihailovici Saharovski adresat lui Vsevolod Semionovici Abakumov (foto dreapta), ministrul Securității Statului al URSS, se menționează că „arestarea foștilor miniștri, înalților funcționari de stat în guvernele burgheze ale României și activiștii importanți ai partidelor recționare” se făcea cu aprobarea primului ministru, dr. Petru Groza, în prezența lui Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR și Gheorghe Pintilie, șeful Securității.

Conform uzanțelor, șeful Securității trebuia să-i raporteze lui Saharovski, iar acesta, la rândul său, își informa șeful ierarhic de la Moscova. În cadrul anchetei din 1968, privind abuzurile organelor de securitate, Alexandru Drăghici a relatat și alte asemenea aspecte.

„Eu mergeam la Gheoghiu-Dej nu oricând – preciza Drăghici -, îi dădeam telefon, mă duceam când eram chemat sau aveam ceva de raportat. Îi spuneam despre ce e vorba și primeam îndrumările respective. De asemenea, mă consfătuiam și eu cu consilierii sovietici asupra anumitor dispoziții. Nu asupra acestora, pentru că ele constituiau ordin, ci asupra felului de punere în practică a diverselor dispoziții ce le primeam”.

Ofițeri PGU infiltrați în DIE 

După cum era de așteptat, Direcția de Informații Externe era unitatea din Securitate cea mai bine reprezentată de consilieri sovietici. În afară de ofițerii sovietici ce s-au înregistrat în Securitate ca români, DIE a fost „invadată”, în 1951, de un număr însemnat de alți ofițeri PGU, ce acționau în calitate de consilieri, conducând întreaga activitate a acestei structuri informative. Ei hotărau asupra statelor în care urmau să acționeze, fixau obiectivele de realizat în fiecare țară vizată, introduceau metode și mijloace tehnico-operative ale spionajului sovietic în activitatea structurilor din România.

În timp ce în structurile Securității interne existau doi consilieri pentru fiecare direcție operativă, la DIE exista cel puțin un consilier pentru fiecare serviciu. Purtând denumirea de „razvedka sovetnik” (consilier de informații externe), aceștia primeau zilnic o copie a conținutului fiecărei telegrame transmisă de rezidențe, pe film, prin intermediul curierului diplomatic. Ei puteau trimite la Moscova orice document ce provenea de la DIE, inclusiv dosarele privind baza operativă de lucru, ale agenților recrutați de DIE în Occident, ale persoanelor luate în studiu și verificare de către rezidențele DIE etc.

Pentru derularea unor astfel de activități, consilierii dispuneau de un curier diplomatic special, deservit în exclusivitate de PGU și „secțiile” sale din țările est-europene, care se deplasa la București de două ori pe săptămână. Se înregistrau și situații când consilierii sovietici transmiteau ordinele în scris, în limba rusă, după care erau traduse în românește.

Dacă ne raportăm la calitatea oamenilor, observăm că unii dintre ofițerii cu funcții de conducere din cadrul DIE manifestau docilitate în raporturile cu consilierii sovietici, neluând nici o măsură fără acceptul acestora, în timp ce alții, dimpotrivă, nu permiteau subordonaților să raporteze toate problemele cu care se confruntau în activitatea specifică. Relevantă, în acest sens, este destăinuirea fostului ofițer DIE, Constantin Horobeț, ce avea în răspundere spațiile SUA și Marea Britanie:

„Mihai Gavriliuc nu ne lăsa să raportăm totul consilierilor sovietici. Dimpotrivă, Nicolae Doicaru nu făcea nimic fără să-i consulte”.

Potrivit prevederilor cuprinse în acordul încheiat cu partea română, consilierii sovietici trebuiau să aibă răbdarea necesară pentru a le fi prezentate cazurile pentru care conducerile Direcțiilor centrale din Securitate solicitau asistență sau consiliere. În fapt, aceștia, pe lângă măsurile de supraveghere a agenților proprii, informau asupra situației din România. Consilierii urmăreau cu consecvență ca ordinele și instrucțiunile de muncă elaborate de organele de Securitate românești să fie puse în aplicare în consonanță cu cele care guvernau de la Moscova activitatea MGB.

De asemenea, influențau numirea, promovarea sau schimbarea din funcții a persoanelor din structurile românești și impuneau programele de activitate după modelul sovietic. Consilierii informau la Moscova și despre abuzurile comise de către unii lideri de partid. Așa se explică faptul că în luna ianuarie 1952, Alexandr Mihailovici Saharovski raporta că „secretarii CC al PMR, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu nu acordă sprijinul necesar tovarășului Gheorghiu-Dej și îi creează greutăți în muncă”.

În plus, șeful consilierilor preciza despre aceștia că „duc o viață lipsită de modestie și se înconjoară de persoane dubioase. Acești trei conducători ai guvernului român au la dispoziție un fond personal special, care depășește 11 milioane de lei...”.

Având în vedere că Saharovski întocmise raportul chiar în perioada în care Gheorghiu-Dej a declanșat campania „de demascare” a celor care s-au abătut de la linia de conduită impusă, urmată de anchete, procese și condamnări, suntem îndreptățiți să credem că, prin informațiile trimise la Moscova, consilierii sovietici au contribuit substanțial la căderea celor trei demnitari, precum și la consolidarea poziției secretarului general al partidului de la București.

Consilierii supraveghează tot 

De altfel, și Ministerul Afacerilor Interne a beneficiat de sprijinul permanent al unui grup de consilieri sovietici, în fruntea căruia se afla Ivan Sergheevici Matușenco. Acesta conducea activitatea consilierilor sovietici de la unitățile operative din Direcția Generală a Miliției și de la comandamentele de arme, Grăniceri, Pompieri, Trupe de intervenții, Trupe de pază, Direcția Generală a Instanțelor, Direcția Generală a Penitenciarelor și Coloniilor de muncă, Direcția Generală a Arhivelor Statului și Direcția Logistică.

Și în aceste sectoare de activitate avizul consilierilor sovietici era obligatoriu în toate problemele mai importante. Era de neconceput ca MAI să transmită ordine sau instrucțiuni eșaloanelor inferioare fără avizul unui consilier sovietic. În plus, consilierii participau la bilanțurile anuale la nivelul unităților centrale și teritoriale, unde formulau sugestii și propuneri în conformitate cu directivele primite de la Moscova. Documentele întocmite cu aceste prilejuri erau traduse și în limba rusă.

Consilierii sovietici au procedat asemănător și în activitatea Direcției de Informații Militare de la Marele Stat Major. Aici, supravegherea și controlul se realizau sub forma „îndrumării”, prin consilieri militari, majoritatea dintre aceștia provenind din structurile GRU. Potrivit documentelor prezentate într-o conferință care a avut loc la data de 8 iulie 1949, la Marele Stat Major al armatei române, erau prevăzute 41 de funcții pentru consilieri (consilier superior, consilier armament și muniție, consilier dotare, consilier tehnic și consilier), cei mai mulți dintre aceștia fiind ofițeri cu grade superioare.

La cabinetul consilierului-șef exista și o dactilografă, care era asimilată consilierilor. La data de 9 ianuarie 1950, Secretariatul CC al PMR a decis să solicite guvernului sovietic suplimentarea numărului de consilieri pe lângă armata română.

Pe acest fond, Emil Bodnăraș, ministrul forțelor armate, a trimis la data de 30 ianuarie 1951 o scrisoare mareșalului M.A. Vasilievski, ministrul de război al URSS, prin care solicita sosirea la București a unui număr de 49 de generali și ofițeri, în calitate de consilieri ai comandanților instituțiilor de învățământ militar. De asemenea, la 30 ianuarie 1952, Gheorghiu-Dej i-a scris lui Bulganin, transmițându-i că pentru anul 1953 are nevoie de 79 de consilieri militari care să activeze pe lângă corpurile de armată și divizii.

Este ușor de înțeles că prin intermediul acestor consilieri, aflați în număr mare în structurile militare ale țării noastre, URSS-ul și-a asigurat controlul asupra armatei române. Unul dintre consilierii sovietici cunoscut cu o autoritate deosebită în Marele Stat Major al armatei RPR a fost generalul Konstantin Stepanovici Kolganov. Acesta era detașat din luna noiembrie 1948 și dădea ordine ofițerilor români pentru îndeplinirea anumitor misiuni.

Ceilalți consilieri țineau legătura permanentă cu Biroul atașaturii militare sovietice din București și se amestecau în toate problemele informativ – operative, inclusiv în cele pe linie de cadre și acreditări pentru atașaturile militare în străinătate. De asemenea, supervizau în mod nepermis orice document de informare etc., ceea ce crea, fără îndoială, stări de nemulțumire în rândul ofițerilor români. Într-un raport de comandament se făcea referire la imixtiunile venite din partea consilierilor militari sovietici ce „nu pot fi și nici nu sunt compatibile cu situația unui organ de informații”, situația fiind dăunătoare „nu numai muncii Direcției Informații Militare, ci și muncii altor organe“.

Același document, întocmit de un ofițer român, mai făcea referire și la faptul că „s-au făcut încercări de amestec în treburile interne ale Direcției Informații și de substituire a conducerii acesteia”. Referitor la consilierii sovietici, generalul de divizie (r) Marin Pancea, fost șef al Direcției de Informații Militare, menționa că aceștia „participau la toate ședințele de pregătire profesională ale ofițerilor români, cu titlu de dascăli îndrumători”.

„În realitate – continua același memorialist – exercitau controlul și supravegherea acestor ședințe și, în special, comportamentul cadrelor participante. Deseori, aceștia interveneau peste capul comandantului, apostrofând și chiar jignind pe unii dintre ofițerii români participanți”.

Atunci când ofițerii români interveneau și își argumentau opiniile de natură profesională și regulamentar, altfel sau în contradicție cu soluțiile consilierilor sovietici, erau considerați „dușmani ai Uniunii Sovietice și implicit dușmani ai poporului, putând suporta consecințe dintre cele mai grave, adică periclitarea carierei militare sau chiar pierderea libertății”.

Bodnăraș mai vrea... 

Raportul prezentat de Emil Bodnăraș în ședința Secretariatului CC al PMR, din 9 ianuarie 1950, care se referea la situația armatei și a problemelor de apărare națională, preciza în mod expres că la întocmirea documentului asistase „tov. Kolganov, consilier militar principal”, „Apreciind rolul deosebit de important și valoarea sprijinului primit din partea consilierilor militari sovietici”, Secretariatul CC al PMR a evidențiat necesitatea „de a interveni la guvernul URSS pentru detașarea pe lângă armata RPR a încă unui număr de consilieri militari”.

Documentul atestă că s-au solicitat încă 9 consilieri, din care unul pe lângă Serviciul de Contrainformații al armatei. Consilierii sovietici prezenți în structurile informative și contrainformative din Ministerul Afacerilor Interne, Securitate și Ministerul Apărării Naționale asigurau și schimbul de informații cu structurile similare din URSS. Astfel, consilierii solicitau date de studiu și de cunoaștere despre cetățenii români „suspecți”, pe care-i rețineau și anchetau, iar apoi îi expediau peste graniță ori îi recrutau.

În armată, ca de altfel și în Securitate, „elita” cadrelor o formau cei ce studiau în Academiile militare și tehnice din URSS. Aceștia afișau o atitudine arogantă și disprețuitoare față de ofițerii școliți în țară, fiind totodată și protejații consilierilor sovietici.

„O bună parte dintre ei – își amintea generalul (r) Marin Pancea – au constituit o pradă ușoară pentru serviciile de spionaj sovietice. Sosiți în țară în rândurile armatei, aceștia păstrau legături cu consilierii sovietici care, fără excepție, desfășurau activități informative pe teritoriul României, în folosul servicilor secrete sovietice. Comunicarea între ei se făcea fără translatori, așa încât transmiterea de informații se producea fără nici o dificultate”.

Serviciile de informații sovietice au exercitat în acea perioadă o influență și o supraveghere intensă prin intermediul consilierilor, nu numai asupra organelor de informații și securitate românești, ci și asupra conducerii PMR. Un exemplu elocvent, în acest sens, îl constituie componența personalului tehnic de care era înconjurat secretarul general, Gheorghiu-Dej.

Astfel, în anul 1948, secretara sa personală era Nina Nikonova, soția lui Serghei Nikonov, șeful SSI până în 1951, fost agent OGPU. De asemenea, șeful de cabinet al lui Dej a fost Mihail Gavrilovici, agent MGB/KGB, iar colonelul Valerian Bucikov, consilier MGB pe lângă Direcția a VI-a a Securității, care asigura paza personală a liderului comunist de la București.

Retragerea 

Dacă trimiterea consilierilor sovietici în țara noastră fusese decisă de către Moscova, inițiativa retragerii acestora i-a aparținut tot „fratelui mai mare” de la Răsărit. Astfel, într-o scrisoare adresată CC al PMR, la data de 14 ianuarie 1957, conducerea PCUS a făcut referire la situația consilierilor sovietici, apreciind că menținerea lor în România „nu mai corespundea intereselor cauzei”.

Pe acest fond, s-a propus desființarea instituției consilierilor și micșorarea numărului specialiștilor sovietici care se aflau în țara noastră. Decizionalii politici de la București au răspuns, la scrisoarea menționată abia în ziua de 13 februarie 1957, exprimându- și recunoștința față de sprijinul acordat de către consilierii sovietici în domeniile economic, politic și militar.

În perioada următoare numărul consilierilor a scăzut simțitor, partea rusă chiar exprimând intenția de a rechema pe toți consilierii existenți în România, mai ales că între specialiștii români și cei sovietici începuseră să apară divergențe. Cu toate acestea, chemarea de noi specialiști sovietici a continuat, liderul comunist de la București solicitând lui Hrușciov, la data de 22 ianuarie 1959, să trimită 5 specialiști care să activeze pe lângă conducerea Ministerului Apărării.

Această stare de lucruri nu poate decât să confirme obediența lui Gheorghiu- Dej față de conducătorii de la Kremlin. Totuși, este de apreciat că din anul 1960 Dej începe să promoveze o politică de detașare față de Uniunea Sovietică, considerând că a venit vremea să scape de sub tutela acesteia.

Mai mult, după ce a criticat în termeni duri, în ședința Biroului Politic al CC al PMR din 30 august 1963, acțiunile consilierilor sovietici pe perioada instaurării regimului comunist, la data de 21 octombrie 1964, liderul comunist român l-a convocat pe reprezentantul diplomatic al Uniunii Sovietice de la București și i-a comunicat hotărârea Biroului Politic al PMR de a scoate Securitatea de sub controlul KGB, precum și de a trece în rezervă toți ofițerii acoperiți sovietici existenți în Securitate.

Deși au apărut reacții violente din partea lui Vladimir Efimovici Semiceastnîi (foto dreapta), șeful KGB, precum și a fostului consilier- șef, generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski, ajuns șef al spionajului sovietic, hotărârea factorilor de decizie politici din România a rămas de neclintit.

Foto sus: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 12/1945

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

191 state (ultimul: Mozambic)

Numar de steaguri: 255

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 51

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 75.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

9 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor