Consideraţie la sărbătoarea Ridicării Sfintei Fecioare Maria cu Trupul şi Sufletul la cer - Anul A - 2020

[altmariustotal catolic]

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202008033

Ap 11,19a;12,1-6a.10ab; Ps 45; 1Cor 15,20-27a; Lc 1,39-56

"Regina stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir" (Ps 45,10).

Astăzi Biserica cinsteşte cu bucurie preamărirea Mariei în adormirea ei, în învierea ei, în înălţarea ei şi în glorificarea ei cu trupul şi sufletul la cer, de la capătul vieţii sale pământeşti (cf. LG 59). Acest adevăr de credinţă fost definit solemn de Papa Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950, după consultarea episcopilor din întreaga lume. Motivul acestei anticipări este maternitatea divină a Mariei. Ca Mamă a lui Isus, Maria a fost comparată cu chivotul legământului. Chivotul cu tablele cuvântului lui Dumnezeu este o imagine a Mariei. Aşa cum chivotul a fost transferat solemn în templul din Ierusalim (1Cr 15,3-4.15-16; 16,1-2), la fel Fecioara Maria a fost introdusă cu slavă în cer, în locul pregătit mai dinainte de Dumnezeu, fiind asociată intim la biruinţa lui Cristos asupra diavolului şi morţii (cf. Ap 12,1-6).

Această "preamărire" a Sfintei Fecioare Maria este pentru noi, creştinii din toate timpurile şi locurile, de o însemnătate deosebită, pentru că în Maria Dumnezeu a ales să ne descopere "chipul şi imaginea Bisericii sale, adică să prefigureze "soarta" tuturor creştinilor care asemenea Mariei vor crede în el, şi prin Cristos şi Duhul Sfânt vor merge şi ei în urmarea voinţei lui, până la cruce şi până la moarte, ca Isus şi Maria.

Datorită asocierii Mariei şi a creştinilor, la moartea, învierea, înălţarea şi glorificarea lui Isus la dreapta Tatălui ceresc: moartea Mariei se cheamă adormirea Mariei, căci a adormit cu speranţa trezirii la o viaţă nouă, nepieritoare şi fericită în intimitatea Fiinţei lui Dumnezeu. Iar în adormirea Mariei este prefigurată şi adormirea noastră în Domnul, cu aceeaşi speranţă a trezirii la o viaţă nouă, nepieritoare şi fericită în intimitatea Fiinţei lui Dumnezeu. În învierea Mariei prin Cristos şi Duhul Sfânt este prefigurată şi învierea noastră. În înălţarea Mariei cu trupul şi sufletul la cer, prin Cristos şi Duhul Sfânt este prefigurată şi înălţarea noastră. În glorificarea Mariei în sânul Preasfintei Treimi este prefigurată şi glorificarea noastră. În frumuseţea lui Cristos glorificat de pe chipul Mariei este prefigurată şi frumuseţea care va străluci şi pe chipurile noastre glorificate. Deci, tot ceea ce i s-a întâmplat bun Mariei, datorită fidelităţii şi comuniunii sale perfecte cu Dumnezeu, prin Isus Cristos şi Duhul Sfânt, ni se va întâmpla şi fiecăruia dintre noi care vom trăi în aceeaşi fidelitate şi comuniune ca ea.

Tot ceea ce am spus mai sus nu este numai o simplă şi frumoasă poveste, ci este un adevăr de credinţă proclamat de Biserică pe baza textelor biblice. În prefaţa Sfintei Liturghii de astăzi ni se spun aceste cuvinte: "Astăzi Fecioara Născătoare de Dumnezeu a fost ridicată la ceruri, chip şi început al Bisericii tale în necontenită desăvârşire, semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin pe pământ". Această proclamare a acestui adevăr rezumă bine motivul bucuriei noastre de astăzi, căci privind ca într-o oglindă fermecată la preamărirea Mariei: în adormirea ei, în învierea ei, în înălţarea ei şi în glorificarea ei cu trupul şi sufletul la cer, de la capătul vieţii sale pământeşti, ne vedem pe noi înşine: înviaţi, înălţaţi şi glorificaţi în cer.

Iată ce ne spune a doua lectură de astăzi: "Fraţilor, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui" (1Cor 15,20-23).

Maria Înălţată cu trupul şi sufletul la cer, imagine a Bisericii părtaşă la gloria lui Cristos şi gloria Mariei, este şi tema primei lecturi luate din Cartea Apocalipsului. Sfântul Ioan vede în Maria Biserica lui Cristos victorioasă asupra balaurului care cândva i-a furat strălucirea şi fericirea. Maria din Nazaret, Mama lui Cristos şi Maica Bisericii, este acel "semn mare": "este acea femeie înveşmântată cu soarele (Cristos), având luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele" (Ap 12,1). Vom fi îmbrăcaţi cu Cristos cel glorificat (cf. Gal 3,27), vom călca pe diavol şi moarte (cf. 1Cor 15,26; Ps 91,13; Ap 20,14), vom purta coroane cereşti (cf. Ap 12,1), vom şedea pe tronuri de domnie (cf. Mt 19,28), vom sta chiar cu Isus pe tronul său (cf. Ap 3,21), vom locui în castele din pietre preţioase (cf. Ap 21,19), vom păşi pe străzi de aur curat (cf. Ap 21,21), vom sta la masa divină cu Persoanele divine (cf. In 14,23), masă la care însuşi Isus ne va servi şi ne va ţine companie veşnică (cf. Lc 12,37).

Sfântul Paul, care a fost răpit în duh până la al treilea cer (cf. 2Cor 12,2) simplifică şi spune: "După cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el". Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu" (1Cor 2,9-10).

"Despre gloria şi fericirea sfinţilor din viziunea beatifică, despre care ne vorbesc Sfântul Paul şi Isaia profetul (cf. 1Cor 2,9; Is 64, 4), Sfântul Augustin (354-430) voia să scrie o carte, când a fost vizitat de prietenul său, Sfântul Ieronim (347-420), care tocmai murise şi intrase în gloria Domnului şi acum venise să-şi atenţioneze prietenul că nu va fi niciodată nu va fi în stare să-şi împlinească planul de a scrie o astfel de carte, întrucât nici o limbă şi nici o minte omenească nu putea descrie şi nici cuprinde chiar cea mai mică din binecuvântările de care se bucură sfinţii în viziunea beatifică.

Aceste adevăruri divine au întărit inimile martirilor în jertfele lor de ei înşişi; au încurajat misionarii în munca lor grea şi plină de primejdii, au aprins de dragoste sufletele feciorelnice; au întărit sufletele celor căsătoriţi în dragoste, în fidelitate, în naşterea de copii şi în educaţia lor creştină; au întărit bolnavii şi muribunzii în clipa supremă.

Apropo de bolnavi, n-a fost dată să nu-i încurajez pe cu aceste adevăruri şi să nu le fi adus linişte în inima lor. O măicuţă în vârstă şi bolnavă pe care mai demult am îngrijit-o şi am întărit-o cu aceste adevăruri celebrate astăzi, în timp ce eu încercam să-i explic îmbrăcare cu Cristos, purtarea coroanelor cereşti, tronurile de domnie, castelele de smaralde, uliţele de aur, ospăţul veşnic cu Sfânta Treime, unde Isus ne va servi, m-a privit zâmbitoare şi mi-a spus: "Mă bucur să aud preot care mângâie un bolnav cu aceste cuvinte! Să faceţi mereu la fel!" I-am promis, aşa am făcut şi fac încă.

Odată am îngrijit o bolnavă arsă la faţă într-un spital din judeţul Bacău, care se plângea nu atât de durere, cât mai ales de chipul ei rămas fără aspect. Pe această femeie am întărit-o cu chipul nespus de frumos al Fecioarei Maria descoperit Bernadetei Soubirous, la Lourdes, în grota de la Massabielle. Anchetată de către comisarul de poliţie Jacomet, în ziua de 21 februarie 1858, în legătura cu apariţia Sfintei Fecioare Maria, şi venind vorba de chipul frumos al Mariei, comisarul după ace a enumerat câteva femei frumoase din Lourdes, pe care şi Bernadeta le cunoştea, acesta a întrebat-o dacă Fecioara Maria seamănă cu vreuna dintre ele? La care Bernadeta a răspuns sec: "Nici nu se compară!"

Noi toţi vom purta în cer chipuri frumoase care nu vor avea modele de comparaţie cu nimic de pe pământ. La aceste cuvinte doamna amărâtă pentru chipul afectat ei a surâs blând.

Da, văzând frumuseţea lui Cristos pe chipul Mariei, îi putem crede mai uşor şi pe apostolii Petru, Iacob şi Ioan, martori ai strălucirii fiinţei lui Cristos de pe Tabor, care radia şi pe chipurile lui Moise şi Ilie (cf. Lc 9,30-31.33), de ce voiau să rămână mereu acolo. "Să strălucească asupra noastră lumina feţei tale, Doamne, şi vom fi mântuiţi!

Acest chip minunat al său Isus l-a văzut nu numai în Mama sa Maria, cea zămislită fără de păcat, cea plină de har, dar şi în orice păcătos care prin credinţa în el, prin Botez şi prin urmarea lui, va străluci la fel într-o zi. De aceea, Isus se oprea la orice om: de la pescari la agricultori, de la vameşi şi desfrânate, de la soldaţi până la tâlhari, de la samariteni la păgâni, de la Nicodim şi la Iosif din Arimateea, de la Pilat la Irod, de la preoţii de la templu până la simpli credincioşi. De aceea, David profetul, văzând înainte, spune poetic Bisericii, adică nouă: "Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea, uită de poporul tău şi de casa părintelui tău! Regele râvneşte frumuseţea ta; el îţi este stăpânul, prosternă-te în faţa lui" (Ps 45,11-12).

Toate acestea sunt deja pregătite şi aşteaptă completarea tuturor locurilor şi pregătirea tuturor aleşilor din toate naţiunile prin predicarea evangheliei. Această nemăsurată bucurie care sta gata să ni se arate este întârziată de păcatele oamenilor şi de ne implicarea multora în vestirea evangheliei.

Spunând că Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă de Dumnezeu să fie "chip şi imagine a Bisericii", adică a ceea ce ne este pregătit nouă în ceruri, am spus numai jumătate de adevăr. Adevărul întreg este acesta: Maria a fost aleasă de Dumnezeu să fie chip şi imagine numai a Bisericii din cer, dar şi a Bisericii în drumul ei de pe pământ. Toate din cer ale Mariei vor fi şi ale noastre, dacă şi aici pe pământ o vom imita, aşa cum ea l-a imitat pe Isus cel prevestit de profeţi şi predicat de apostoli şi ucenici. Şi dacă oferirea Mariei lui Dumnezeu a fost promptă, totală şi perpetuă, la fel trebuie să fie şi oferirea noastră (cf. LG 68).

Prima laudă adusă de oameni Fecioarei Maria este cea a credinţei: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (Lc 1,45). De fapt, "voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea voastră (1Tes 4,3), căci "fără credinţă, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu, pentru că cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi îi răsplăteşte pe cei care-l caută" (Evr 11,6). Maria, asemenea lui Abraham, a crezut împotriva oricărei speranţe, că crezut ca va putea să-l nască pe Isus, în afara firii, fără bărbat; a crezut că copilul născut în iesle este Fiul lui Dumnezeu; a crezut că Isus răstignit între răufăcători este mântuitorul lumii.

Prima mărturisire a Mariei despre sine este cea a smereniei: "Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale" (Lc 1,48). Smerenia este o virtute uitată a timpurilor din urmă: "În zilele de pe urmă vor fi vremuri grele, pentru că oamenii vor fi egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi, nerecunoscători, sacrilegi, lipsiţi de iubire, neînduplecabili, perfizi, indisciplinaţi, cruzi, duşmani ai binelui, trădători, obraznici, orbiţi de mândrie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei; de aceştia feriţi-vă" (2Tim 3,1-6).

Prima misiune a Mariei a fost cea misionară, de a duce vestea cea bună a mântuirii casei lui Zaharia şi Elisabeta, precum şi ţinutului muntos al Iudeii. Din credinţă şi smerenie se naşte misiunea. Aşa cum Cristos a fost misionarul Tatălui ceresc, tot astfel Maria a fost misionara lui Isus şi a mântuirii sale. Aşa cum spuneam şi mai sus, întârzierea venirii împărăţiei lui Dumnezeu, întârzierea luării în posesie a fericirilor cereşti la care a ajuns deja Maria şi toţi sfinţii, sunt mândria păcatului de orice fel şi lipsa predicării evangheliei în lume: "Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul" (Mt 24,14). Cine iubeşte împărăţia lui Dumnezeu, predică; cine nu o iubeşte, tace!

Biserica din porunca Domnului este misionară prin definiţie: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit" (Mc 16,15-16). "Pentru oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă pe oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu, cel din ceruri" (Mt 10,32-33).

În anul 288 după Cristos, episcopul Hermon al Ierusalimului (+ 314) a pregătit 40 de misionari pe care i-a trimis în diferite ţări ca să predice evanghelia. Unul din ei, numit Efrem, a ajuns până în părţile Dobrogei, unde a devenit episcop de Tomis. Autorul cărţii "Martirii crucii" spune că el a predicat mai bine de zece ani în Goţia, pământul românesc de astăzi ce pe acea vreme era ocupat de goţi. Această arată că Hermon a avut la inima lucrarea sfântă a evanghelizării şi că a fost gata să-i instruiască şi pe alţii să o facă. Noi când am vorbit ultima dată cuiva despre mântuirea lui Dumnezeu arătată nouă prin Cristos şi Duhul Sfânt?

Sfântă Fecioară Marie ridicată cu Trupul şi Sufletul la cer, roagă-te pentru noi ca să ajungem lângă Isus şi lângă tine! Amin!

Pr. Ioan Lungu

* * *