altmarius

cultură şi spiritualitate

Conferința de presă care a deschis anul aniversar la Filarmonica 'George Enescu'

Cronici

AUDIO. 

Publicat: miercuri, 10 Ianuarie 2018 , ora 13.33 
 
Bookmark and Share
Ieri, 9 ianuarie 2018, în jurul prânzului, am fost invitați la Ateneul Român pentru a participa la o conferință de presă menită să marcheze deschiderea anului aniversar al Filarmonicii "George Enescu", care sărbătorește, în 2018, 150 de ani de la înființare. Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii a dezbătut subiecte diverse și de real interes pentru viața culturală bucureșteană, pornind de la programul manifestărilor și proiectelor care vor fi implementate în următoarele luni cu prilejul anului aniversar, și ajungând la probleme de mare importanță și actualitate, precum diminuarea salariilor angajaților instituției, cauzată de noile modificări legislative sau lipsa interesului publicului față de evenimentele care aduc în prim-plan muzica de cameră:

"Inaugurarea se va face în concertul de joi-vineri, cu cel mai circulat dirijor la ora asta, Christian Badea, și Dana Ciocârlie, care acum, în sfârșitul acesta de an, a avut un succes cu înregistrările de Schumann. Christian Zacharias, alt nume pe care trebuie să-l rețineți, Elisabeth Leonskaja, Andrei Ioniță, Elisabeth Sombart. Vor fi și câteva recitaluri care trebuie reținute. Vin Camil Marinescu, Cristian Măcelaru... Da, cred că din lumea dirijorilor tineri, el este cel care are șansele cele mai mari să aibă o consacrare și o omologare de calitate. Dintre concertele și recitalurile camerale, Elisabeth Sombart, pe 24 ianuarie, Plamena Mangova, iarăși un nume care este cunoscut, familia Moroianu - Mioara și Viniciu - și un concert de muzică bizantină cu un ansamblu contemporan sub conducerea maestrului Marcel Spinei. A doua temă care cred că stârnește interes este reluarea Conferințelor Ateneului. Anul 2018 aduce doi conferențiari, laureați ai Premiului Nobel, Jean-Marie Lehn și un român sas, Stefan Hell. Conferințele vor fi în trimestrul doi al acestui an. Interesant ca proiect pentru anul acesta, o noutate, un festival de conferințe, de cultură generală care adună numele mari, nume consacrate de intelectuali români: Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Stoichiță, Cărtărescu, Valentin Naumescu. În sfârșit, joia viitoare vom vernisa o expoziție de artă plastică cu ajutorul lui Paul Șușară și a doamnei François Pamfil, care vrea să evoce momentul de început de secol, când aici a existat celebra pinacoteca a Ateneului."
O noutate mult așteptată și care ne bucură foarte mult este lansarea unei versiuni modernizate a paginii de internet a filarmonicii, realizare despre care ne-a vorbit Mihai Cojocaru, consultant artistic al instituției:

"Site-ul este în construcție și datele vor fi încărcate cât de rapid. Ceea ce aș vrea să vă arăt în acest moment este structura generală a site-ului, care este - pe lângă partea grafică mai avansată, mai actualizată, în rând cu site-urile importante ale filarmonicilor străine - este mult mai clară, mult mai ușor de parcurs, atât în ceea ce privește informațiile, cât și sistemul de rezervare. Puteți observa slide-ul inițial, care permite un tur virtual al Ateneului Român."

Anul aniversar va fi deschis mâine și vineri, 11 și 12 ianuarie 2018, de la ora 19.00, prin concertul simfonic susținut de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", conduse de Christian Badea. Solistă va fi pianista Dana Ciocârlie, care va interpreta Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 54 de Robert Schumann.

Reportaj realizat de Ana Diaconu

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor