altmarius

cultură şi spiritualitate

CLASAMENTUL LUNII MARTIE 2012

1. Bicazan Maria                      3 puncte

2.

3.


Începînd cu data de 4 martie 2012, revenim la o mai veche formulă de desfăşurare a concursului nostru, cu adiţie de puncte timp de o lună de zile si premierea unui singur cîştigător la sfîrşitul lunii. Premiul acestei luni va fi un CD cu Florin Bogardo, editat de Jurnalul Naţional şi Intercont Music în anul 2008, iar premiile se vor acorda doar pe teritoriul României. Aşteptăm şi participarea concurenţilor din străinătate, dar deocamdată nu putem - din punct de vedere financiar - să trimitem premii peste hotare... Aşadar, concurenţilor din străinătate vom continua să le facem dedicaţii, la sfîrşitul zilei de concurs!
Zilnic, vom pune o Întrebare la ora 8, avînd 5 variante de răspuns. Pot fi valabile de la 1 la 5 răspunsuri posibile, dar minimum un rîspuns trebuie să se afle în variantele oferite. Primul rîspuns corect va primi 3 puncte, toate cele care urmează cîte 1 punct. Nu mai sunt permise revenirile asupra unui răspuns, şi nici nu voi mai oferi elemente de ajutor. Răspunsurile pot fi oferite între orele 8 şi 20, în fiecare zi de luni pînă vineri. 


ÎNTREBAREA 2

Seaventures Dive Resport este astazi unul dintre cele mai populare puncte pentru scufundari din Oceanul Pacific. Cărei ţări aparţine  singura platformă petrolieră transformată în hotel?

a) Indonezia

b) Malaezia

c) Japonia

d) Coreea de Sud

e) Republica Populară Chineză


Vizualizări: 111

Comentariu publicat de Camelia Ciovica pe Martie 6, 2012 la 8:04am

b)

Comentariu publicat de altmarius pe Martie 6, 2012 la 8:11am

Bine ati revenit in concurs! Dupa cum cred ca ati observat, am schimbat putin datele problemei, in speranta ca va fi mai mult atrasa lumea catre acest gen de concursuri. Apropo de concursuri! Urmariti si concursul de muzica clasica, pe care-l reiau pe altmariusclassic2 - In cautarea raspunsului potrivit. Premiile acordate pentru bucuresteni sunt invitatii la concerte, pentru cei din provincie (sau strainatate) sunt carti si CD-uri. 

Punctajul care va revine va fi afisat miine, dar din pacate, nu va pot trimite premiul.

Comentariu publicat de Camelia Ciovica pe Martie 6, 2012 la 8:22am

Particip cu placere la acest concurs, nu pentru premiu, si m-as bucura sa se lase antrenati mai multi membri-colegi: cred totusi ca 'teama' de a nu se considera ca au copiat raspunsul, ii opreste pe multi sa se afirme.

Comentariu publicat de altmarius pe Martie 6, 2012 la 8:28am

Nimeni nu face asemenea afirmatii, stiind ca in aceasta retea se afla numai oameni cu un grad ridicat de cultura. Am respins la inscriere destule persoane, care nu prezentau garantii culturale - tinere sau tineri care vizau intilniri matrimoniale, etc. Daca as ascunde raspunsurile, as putea fi acuzat de malpraxis... 

Comentariu publicat de Camelia Ciovica pe Martie 6, 2012 la 8:42am

Aveti dreptate, dar asa simt eu cind vin mai tirziu cu raspunsul!

Comentariu publicat de bicazan maria pe Martie 6, 2012 la 9:06am

Malaezia

Comentariu publicat de Camelia Ciovica pe Martie 6, 2012 la 10:16pm

Multumim!

Comentariu publicat de Virginia Stanciu pe Martie 6, 2012 la 10:32pm

Marturisesc - si eu am avut aceeasi teama de care vorbea dna. Ciovica ; de fapt , participam din placere si nu ca sa ne remarcam .
Îmi permit sa felicit cele doua doamne fidele ale concursului si cele mai prompte -Ciovica si Bicazan.

Comentariu publicat de Camelia Ciovica pe Martie 7, 2012 la 1:32am

Multumim, dna Stanciu, si dvs meritati felicitari in egala masura!
Ora la care se afiseaza concursul, este propice pt mine, pt ca la ora aceea, 10 seara, cam terminam cu activitatile de orice fel, chiar si cu musafirii :):) Participarea mea, asa cum spuneti si dvs, e doar din placere.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor