altmarius

cultură şi spiritualitate

Concursul va avea 20 de întrebări. În fiecare zi (de luni până vineri)  se va pune o întrebare la orele 6 - cu trei variante de răspuns - la care aşteptăm opţiunea dumneavoastră până la orele 20 (ora României). Fiecare concurent care răspunde va fi punctat descrescător de la 10 puncte - la sfârşitul celor 20 de etape, se va cumula punctajul obţinut şi se va declara câştigătorul. Punctajul descrecător este dictat de necesitatea de a face o departajare a concurenţilor. Cel care câştigă într-o lună, va participa următoarele două luni hors-concours.  Va rugăm să răspundeţi în mesageria ning fără a da nici un element în plus, care nu poate fi copiat. Deci, răspunsul va fi de tipul a, b, sau c, sau răspunsuri combinate a+b, b+c, a+b+c! 

Nu acceptăm răspunsuri ulterioare orelor de concurs. Răspunsurile se pot da numai prin mesageria Ning ("trimitere mesaj" sub titlul de concurs) - orice altă metodă de trimitere a răspunsurilor va duce la invalidarea lor.  Întrebările vor fi suficient de dificile, pentru a solicita o documentare mai profundă.

Cel care obţine primul loc va primi un voucher de 40 de lei din partea anticariatului  Colţul colectionarului. Cu acest voucher vă puteţi alege cărţile dorite. Voucherul poate fi acordat oricărei persoane, indiferent dacă se află pe teritoriul României sau domiciliază în străinătate. De asemenea, vă puteţi înscrie pe site-ul respectiv, pentru a achiziţiona şi alte cărţi pe care le doriţi.

Vă urăm deplin succes în participarea la acest concurs, şi câştigătorilor, lectură plăcută!

 

RĂSPUNSUL ZILEI PRECEDENTE: 

a. Ignaz Batthyani

CLASAMENT ALTMARIUS

Domnul Mircea Bărboiu participă la această etapă hors-concours

Nr.crt.

Numele prenumele

Punctajul zilei

Punctaj total

Observatii

1.

Maria Bărboiu

10

166

 câstigator

2.

Virginia Stanciu

7

142

 

3.

Camelia Ciovică

6

132

 

4.

Mircea Bărboiu

9

135

H.C.

5.

Maria Bicazan 

5

80

 

6.

Mihaela Murariu 

8

59

 v. 20 RON

7.

 

 

 

 

8.

 

 

 

 

9.

 

 

 

 

10.

 

 

 

 

11.

 

 

 

 

12.

 

 

 

 

13.

 

 

 

 

14.

 

Câştigătoarea acestei ediţii este doamna Maria Bărboiu, care primeşte un voucher de 40 RON. De asemenea, doamna Mihaela Murariu va primi un voucher de 20 RON din partea Colţului Colecţionarului. Prima întrebare a lunii martie va fi pusă luni 3, la orele obişnuite. 

Vizualizări: 98

Comentariu publicat de Virginia Stanciu pe Martie 1, 2014 la 8:17am

Felicitari premiatelor si sa ne reintalnim ( macar ) in aceeasi formatie pe 3 martie !
O primavara minunata la toata lumea!

Comentariu publicat de Mihaela Murariu pe Martie 1, 2014 la 3:29pm

Multumesc! Cum procedez pentru a utiliza voucherul?

Comentariu publicat de altmariusistoric2 pe Martie 1, 2014 la 4:25pm

Va rog sa va inscrieti pe Coltul Colectionarului si sa va creati un cont pe acel site. Eu luni 3 martie voi transmite un mail prin care voi anunta numele dumneavoastra - si al doamnei Maria Barboiu - si va veti putea alege cartile dorite de pe acel site. Atentie! Valoarea de 20 ron poate sa includa sau nu pretul transportului - dumneavoastra veti decide in ce mod beneficiati de acest premiu. 

Repet, pentru toti cei care ne citesc. In timp, sper ca toti cei care vor participa la concurs sa fie recompensati cu carti. Alte posibilitati nu avem deocamdata.

Comentariu publicat de Mihaela Murariu pe Martie 2, 2014 la 5:33pm

Multumesc pentru lamuriri. O primavara frumoasa!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor