altmarius

cultură şi spiritualitate

Concurs altmarius - Etapa 5, întrebarea 20

Concursul va avea 20 de întrebări. În fiecare zi (de luni până vineri)  se va pune o întrebare la orele 6 - cu trei variante de răspuns - la care aşteptăm opţiunea dumneavoastră până la orele 20 (ora României). Fiecare concurent care răspunde va fi punctat descrescător de la 10 puncte - la sfârşitul celor 20 de etape, se va cumula punctajul obţinut şi se va declara câştigătorul. Punctajul descrecător este dictat de necesitatea de a face o departajare a concurenţilor. Cel care câştigă într-o lună, va participa următoarele două luni hors-concours.  Va rugăm să răspundeţi în mesageria ning fără a da nici un element în plus, care nu poate fi copiat. Deci, răspunsul va fi de tipul a, b, sau c, sau răspunsuri combinate a+b, b+c, a+b+c! 

Nu acceptăm răspunsuri ulterioare orelor de concurs. Răspunsurile se pot da numai prin mesageria Ning ("trimitere mesaj" sub titlul de concurs) - orice altă metodă de trimitere a răspunsurilor va duce la invalidarea lor.  Întrebările vor fi suficient de dificile, pentru a solicita o documentare mai profundă.

Cel care obţine primul loc va primi un voucher de 40 de lei din partea anticariatului  Colţul colectionarului. Cu acest voucher vă puteţi alege cărţile dorite. Voucherul poate fi acordat oricărei persoane, indiferent dacă se află pe teritoriul României sau domiciliază în străinătate. De asemenea, vă puteţi înscrie pe site-ul respectiv, pentru a achiziţiona şi alte cărţi pe care le doriţi.

Vă urăm deplin succes în participarea la acest concurs, şi câştigătorilor, lectură plăcută!

 

RĂSPUNSUL ZILEI PRECEDENTE: 

c. Jackson Pollock

CLASAMENT ALTMARIUS

Domnul Mircea Bărboiu participă la această etapă hors-concours

Nr.crt.

Numele prenumele

Punctajul zilei

Punctaj total

Observatii

1.

Maria Bărboiu

10

156

 

2.

Virginia Stanciu

7

135

 

3.

Camelia Ciovica

8

126

 

4.

Mircea Bărboiu

9

126

H.C.

5.

Maria Bicazan 

6

75

 

6.

Mihaela Murariu 

-

51

 

7.

 

 

 

 

8.

 

 

 

 

9.

 

 

 

 

10.

 

 

 

 

11.

 

 

 

 

12.

 

 

 

 

13.

 

 

 

 

14.

 

 

Întrebarea 20:

Cine este ctitorul primului observator astronomic din Transilvania?

a) Ignaz Batthyani

b) Samuel Bruckenthal

c) Gabriel Bethlen

Vizualizări: 66

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:06pm
Mesaje necitite maria Barboiu
cu 14 ore în urmă
raspuns
a
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:06pm

Mesaje necitite barboiu mircea
cu 14 ore în urmă
HC
a
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:08pm
Mesaje necitite Mihaela Murariu
cu 12 ore în urmă
Concurs
a
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:08pm

Mesaje necitite Virginia Stanciu
cu 12 ore în urmă
concurs
a.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:10pm
Mesaje necitite Camelia Ciovica
cu 12 ore în urmă
concurs
a.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Februarie 28, 2014 la 8:11pm
Mesaje necitite bicazan maria
cu 4 ore în urmă
concurs
a.

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor