altmarius

cultură şi spiritualitate

Filaret Barbu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Filaret Barbu în ultimii ani ai vieţii.

Filaret Barbu (n. 16 aprilie 1903, Lugoj — d. 31 mai 1984, Timişoara) a fost un compozitor român de operetă.


Date biografice

Filaret Barbu a fost fiul lui Iosif Hazi Barbu, cârnăţar de meserie, şi al Emei Barbu, născută Dragoş. A cunoscut de timpuriu sunetele muzicale ale tarafurilor de lăutari, care cântau de dimineaţă şi până târziu în noapte în birtul bunicului său.

A urmat cursurile secundare la Lugoj şi Caransebeş. A absolvit conservatorul la Viena, unde a studiat vioara şi contrapunctul cu maeştrii vienezi, între 1922-1926, la Neues Wiener Konservatorium.

Întors în România, a devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj şi dirijor al corului "Ion Vidu", la a cărui înfiinţare, în 1922, a fost unul dintre iniţiatori. [1].

În, 1931, după decesul profesorului Ion Vidu, i-a urmat acestuia la conducerea corului Reuniunii române de muzică şi cântări, care a primit numele lui Ion Vidu. [2]

Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care şi Armonii bănăţene, Nocturnă, Roză albă, etc.

A scris şi un studiu monografic dedicat lui Traian Grozăvescu şi o culegere de coruri intitulată Portativ bănăţean.

A decedat în 1984 la Timişoara.

Lucrări muzicale

  • Privighetoarea albă (vodevil în 2 acte), 1924
  • Lugojana nouă (prelucrări corale), 1928
  • Armonii bănăţene (operetă în 3 acte) 1935
  • Florentina (opereta in 2 părţi), 1940
  • Omul (oratoriu), 1942
  • Balada lui Bălcescu (operă), 1948
  • Ana Lugojana (operetă în 3 acte), 1950
  • Plutaşul de pe Bistriţa (operetă în 3 acte), 1955
  • Sună buciumul (cantată), 1958
  • Ăl mai mare om din lume (balet într-un act), 1959
  • O nuntă în Tara Oaşului (muzică de film), 1960

Note

  1. ^ Zur Rezeption der Wiener Schule im Banat
  2. ^ Muzicieni: Filaret Barbu

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor