Clepsidra cu fluturi

[AureliaAlbAtros]

Lungă-i secunda când eternitatea se scurge pe pereții Universului, fără s-o poți opri. Ți se dăruiește o firimitură de timp și ești obligat să faci orice să o poți valorifica. Să iubești, să suferi, să râzi, să plângi, să vezi lumea, să visezi, să cânți, să-ți faci planuri, schimbând nonșalant la prefixe. Mai rămâne mult prea puțin nisip în clepsidră ca să mai sărim cu parașuta, sau să încercăm să devenim pentru o clipă prinți sau prințese... Toate lucrurile bune necesită timp. Îți ia mult să-ți faci prieteni, să găsești iubirea adevărată, să ai o carieră de succes. Nimic nu se clădește peste noapte. Nimic n-o să ne cadă din cer, cum se spune. Trebuie să lupți pentru tine, să calci apăsat pe drumul de piatră al ambiției, să te cațeri pe nopți până dai de vise, drumul e lung până la îndeplinirea lor... regrete, bucurii. Fiecare secundă trăită este precum un fluture ce scapă din clepsidră, voit sau nevoit. Uneori regretăm, alteori nu. Totul depinde de cum manevrăm aripile lor. Chiar dacă în fiecare dimineață când ne trezim avem fel și fel de gânduri, o viață plină cu fluturi...
Vine un moment în care rațiunea, cam indiscretă, ne întreabă: ”Tu încotro te îndrepți?”
Ce i-am putea răspunde?
Timpul trece nepăsător peste toți și toate, fără să țină cont că suntem fericiți, triști, singuri, speriați, sau cum om fi. Știe să se oprească doar uneori, atunci când te uiți în ochii celui pe care-l iubești, când îți ții copilul în brațe, când nepoții îți spun povești sau atunci când aștepți fericirea-n frig și uiți cuvintele importante, nespuse. Viața n-are o formă concretă, singurul ei sens este acela de-ai da un sens, indiferent de câți fluturi ies din clepsidră și mai ales, cum ies. Sigur, la un moment se va opri brusc, fără să știi, fără să vrei! Chiar dacă ai uitat să te uiți printre stele, să dansezi cu luna, să fredonezi cu soarele. Niciodată nu vom știi câți fluturi vor fi în clepsidra vieții, câți evadează, câți rămân și mor fără să poată zbura prin viață. Dacă am ști, n-ar mai avea niciun farmec viața!
Clepsidra mea cu fluturi, în indiscreția ei, îmi pune uneori întrebarea:
”Cum arată inima ta când tace?”
Această întrebare pusă pe neașteptate, când un fluture a scăpat din clepsidră fără voie, m-a determinat să mă gândesc dacă inima mea tace... probabil că da, atunci când mă pierd și n-am habar ce fac, ce simt. În rest nu tace! Valsează printre fluturii evadați din clepsidră în duet cu rațiunea, ocolind veșnicele prăpăstii, prinzând aripi de albatros. Mi-aș dori să fiu un fluture să trăiesc doar o zi și să-mi îndeplinesc toate visele, pe repede înainte, cum se spune, apoi să mă transform în praf de stele, când clepsidra rămâne goală.
Toate lucrurile le putem recupera, mai puțin fluturii scăpați din clepsidra timpului!
În sticla clepsidrei mele nu-i ceasul cu nisip, ce curge lin, nu-i un răsărit sau apus, ce-l simți, e zbor de fluturi pe Pământ, sunt anii mei îngălbenind ca fila într-o carte.

Simt zborul fluturilor
din clepsidre
cuvinte-n așteptare,
fâlfâit de aripioare,
zvâcnind precum vântul
printre frunze,
ca valurile unei ape,
valsând în unde,
gânduri neștiute,
ploaie cu praf de stele,
rezonând cu lumea înconjurătoare.

[AureliaAlbAtros]

[AureliaAlbAtros]

[AureliaAlbAtros]